Sebeș

rezultat al refacerilor din 1899-1900 suferite de edificiul înălțat între 1760-1803. Iconostasul a fost sculptat de Fritz Elger din Sibiu şi împodobit cu icoane comandate la o firmă din Boemia. Alături de biserică se află mormântul marelui poet și filosof Lucian Blaga, iar între vechile cruci poate fi recunoscută și cea a iconarului Ioan Costea, decedat în 1852.

din care au supraviețuit masivul turn romanic în formă de donjon şi fortificaţia ovală de zid. Întemeierea bazilicii la începutul secolului al XIV-lea este atribuită renumitei familii nobiliare locale Henning, incinta de apărare fiind construită în secolul XV, odată cu intensificarea expediţiilor de jaf otomane. La începutul secolului al XIX-lea a fost abandonată, iar materialul de piatră recuperat a fost folosit pentru construirea edificiului actual: o biserică-sală în stil clasicizant (1805).

monument UNESCO, înălţată de greavul Chyl probabil după 1267, ajunsă – după stingerea liniei masculine a familiei – în posesia lui Ioan Geréb de Vingard, descendent pe linie feminină, cumnatul lui Ioan/Iancu de Hunedoara, vândută în cele din urmă comunității săsești locale, care, în 1430, a ridicat o nouă incintă în jurul donjonului masiv, supranumit Siegfried, şi a capelei, a cărei construcţie se datează la sfârşitul secolului XIII.

biserică-cetate compusă din navă şi cor pentagonal, cu bolţile formate din nervuri în formă de plasă, corespunzătoare anului 1523 inscripţionat în altar. La etajul de apărare prevăzut cu guri de păcură şi metereze, susţinut de console, duce un turnuleţ poligonal plasat în colţul sud-estic al faţadei. Incinta din jurul bisericii e în prezent scundă şi dreptunghiulară, iar bastionul de pe latura de vest, probabil mult ulterior, a fost transformat în casă parohială.

construită în stil romanic în jurul anului 1280, cu trei nave, distrusă în 1599 din ordinul lui Mihai Viteazul ca urmare a opoziției locuitorilor sași de a se supune rechizițiilor impuse de starea de război; se mai păstrează turnul-clopotniță și zidurile navei centrale.

terminată în 1461, conform inscripţiei de deasupra portalului de vest, ctitorie a puternicului nobil Ioan Geréb de Vingard, cumnatul lui Ioan/Iancu de Hunedoara. Construită după regulile stilului gotic târziu, compusă din navă şi absidă pentagonală, biserica mai păstrează bolţile originale în altar, cu chei de boltă decorate cu blazoanele familiilor Geréb şi Szilágyi, al Ungariei şi al lui Ioan de Hunedoara. Bolţile navei au fost refăcute în secolul al XVIII în stil baroc. Un clopot din 1664 şi altarul baroc datat 1715 înfrumuseţează încă biserica, în care mai pot fi văzute câteva monumente funerare din secolele XVI-XVII.

cu începuturi în secolele XV-XVI, din construcția inițială supravieţuind doar nava dreptunghiulară, cu o boltă semicilindrică străpunsă de penetraţii. Absida poligonală a fost refăcută la 1900 după forma celei vechi, dar la dimensiuni mai reduse, iar zidurile au fost supraînălţate. Prelungirea spre vest, prin adăugarea pronaosului, s-a făcut cândva în a doua jumătate a secolului XVIII. Pictura semnată în 1745 de Ştefan şi Constantin și realizată pe cheltuiala protopopilor Avram şi Petru se mai păstrează doar pe boltă şi pe pereţii naosului. Icoanele împărătești datorate acelorași pictori se află astăzi în colecția Museikon.

ridicată în 1771, împodobită cu pictură în 1805 şi 1810 de către Vasile Munteanu din Săliștea Sibiului, căruia i se datorează și iconostasul, realizat mai devreme, în 1790-1791, păstrat încă în funcțiune. Alte icoane ale aceluiași pictor, realizate în 1799, 1804, 1805, 1808, 1811 au ajuns în colecția Museikon.

ridicată în 1688, an consemnat pe grinda tâmplei, sculptată cu măiestrie de Surcea Dumitru. Iniţial, lăcaşul nu avea prispă şi clopotniţă, aceste elemente fiind adăugate fie în secolul XIX, fie în timpul reparaţiilor din 1916. Pereţii au fost zugrăviţi de Ioan Costea Verman din Lancrăm în prima jumătate a secolului XIX.

„Această sfântă şi dumnezeiască biserică dintâi nu s-a aflat nimeni să ştie cine o au făcut şi când, iar acum, cu ajutorul lui Dumnezeu, ridicatu-s-au din temelie cu osârdia cinstiţilor preoţi popa Moisi, popa Dumitru, popa Ion, cu toată cheltuiala satului, cu lemnul, cu şindrila, cu zugrăveala, anul 1761” – consemnează pisania redată pe tâmplă. Autorul picturii a fost Iacov din Rășinari. La începutul secolului XIX au avut loc modificări, biserica suferind foarte probabil o extindere spre vest, pentru a cărei pictare a fost angajat Simion Poienaru din Laz. La 1808 un alt pictor din Laz, Savu Poienaru, fusese angajat să realizeze un rând nou de icoane împărătești, în locul celor pictate în 1740 de Ștefan Dascălul și Dumitru. Toate se păstrează astăzi în colecția Museikon. Biserica a fost abandonată în 1842, ruinându-se în cea mai mare parte până în 1918, când partea rămasă a fost pusă la adăpost. Actualmente, interiorul ei adăpostește icoanele pictate la 1860 de Ioan Morar din Laz pentru biserica cea nouă, de zid.

construită în 1798 din materialul recuperat din bisericile de la Archișu Românesc, sat învecinat dispărut, și ce a schitului Afteia din Plăișorul Cioarei, de unde a pornit călugărul Sofronie pentru a revendica recunoașterea ortodoxiei transilvănene. Astăzi tencuită la interior, singurele podoabe sunt un fragment de friză a apostolilor moștenită tot de la biserica din Plăișor, pictura tâmplei, datorată lui Petru din Topârcea, crucea iconostasului, ușile împărătești și o troiță pictate în 1830 de Simion Poienaru din Laz. Icoanele prăznicare, datate 1804, pictate pe ambele fețe de Petru din Topârcea, se află astăzi în colecția Museikon, la fel ca și cele două icoane împărătești pictate în 1761 prin purtarea de grijă a monahului Chiril.