Blaj

construită între 1741-1749 după planurile arhitectului Curţii imperiale, Johannes Martinelli, care a proietat o variantă de dimensiuni mai reduse și cu un singur turn în fațadă, înfățișarea actuală, mult mai impunătoare, cu două turnuri, fiind datorată unor refaceri din 1835-1842. Interiorul păstrează, pe cupolă, o parte din pictura originală, datorată lui Iacov din Rășinari, realizată în 1848-1849, și resturi dintr-o pictură mult mai târzie, în altar. Iconostasul, cel mai mare de pe teritoriul României, fost realizat în 1751 de sculptorul grec Constantinos din Constantinopol și pictat în două etape, una datată 1764, pictorul fiind Grigore Ranite din Craiova, cealaltă doar semnată Ștefan Tenețchi din Arad.

construită în 1770, cu turnul adăugat mai târziu. Trei dintre icoanele împărătești, datate 1776, aparțin atelierului lui Ștefan Tenețchi din Arad. Cea de-a patra, a Maicii Domnului cu Pruncul, a fost adusă de la mănăstirea Ciunga și este o lucrare din a doua jumătate a sec. XVIII realizată de Iacov din Rășinari. Iconostasul a fost sculptat de Ion tâmplarul din Ţara Românească și pictat de Simon din Bălgrad (Simon Oprovici din Craiova) cândva după 1789. În cimitirul care înconjoară biserica se odihnesc câteva mari personalităţi ale istoriei româneşti transilvănene, precum Axente Sever, Timotei Cipariu şi Ioan Micu Moldovan.

Şcoala de obşte, Şcoala latină şi Şcoala de preoţie – şi-au început activitatea în anul 1754, în clădirile înălţate odată cu catedrala “Sfânta Treime”, la iniţiativa şi prin strădania episcopului Inochentie Micu. Prestigiul lor s-a datorat marilor personalităţi ale timpului (Grigore Maior, Silvestru Caliani, Gherontie Cotore, Atanasie Rednic), care au reuşit să pună bazele primelor şcoli sistematice cu limba de predare română şi să iniţieze, în cadrul acestor instituţii, împreună cu generaţiile următoare de dascăli şi patrioţi români (Samuil Micu, Gheorghe Şincai, Petru Maior etc.), ampla mişcare culturală şi naţională cunoscută sub numele de Şcoala Ardeleană.

inițial castel de vânătoare, construit la 1535 de nobilul Gheorghe Bagdi în stil renascentist, apoi reşedinţă princiară (a principelui Mihai Apafi), intrat din 1737 în folosinţa Bisericii Greco-Catolice, devenind reşedinţa episcopilor, a suferit de-a lungul timpului numeroase transformări și adăugiri, care i-au diminuat valoarea arhitecturală, astfel încât astăzi edificiul poate fi considerat doar cea mai veche clădire a oraşului.

locul unde s-a întrunit în 3/15 mai 1848 Marea Adunare Națională, marcat inițial prin amplasarea unui bloc de piatră, dinamitat în 1909 de răuvoitori, ale cărui resturi au fost recuperate și încorporate, prin grija lui Ioan Micu Moldovan, într-un monument piramidal păstrat în curtea reședinței mitropolitane. Ulterior, pe Câmpia Libertăţii s-au ridicat alte însemne memoriale: în 1958 un obelisc de piatră roşie, înlocuit la rândul său, în 1973 şi 1977, cu ansamblul sculptural monumental „Gloria”.

construită în 1860, prin strădania episcopului Grigore Maior. Prăbușită în 1978, din vechea construcție a rămas doar turnul-clopotniță. Dezastrul a avut consecinţe catastrofale nu numai asupra edificiului, ci şi a iconostasului, zugrăvit la 1789 de Simon din Bălgrad, operă de mare rafinament artistic, din care au supravieţuit doar două icoane şi uşile împărăteşti, aflate astăzi în colecția Museikon.

construită în 1736, înzestrată prin grija episcopului Ioan Bob cu un iconostas remarcabil prin bogăția și valoarea decorului sculptat, care poate fi admirat astăzi în expoziția Museikon.