Alba Iulia

construită între 1715-1736 după planurile arhitectului Givanni Morandi Visconti, care înglobează – pe latura de sud – o parte din zidul castrului roman clădit de Legiunea a XIII-a Gemina imediat după ocuparea Daciei, în 106 p. Chr., cu poarta principală de acces, denumită în perioada medievală poarta Sf. Gheorghe, și cele două bastioane adăugate în sec. XVII de principele Gabriel Bethlen. Compusă din 7 bastioane, cu contragarda și ravelinele aferente, cetatea se remarcă prin valoarea artistică deosebită a porților de acces, împodobite cu un decor în stil baroc realizat de o echipă de meșteri condusă de sculptorul vienez Johann König

construită între 1921-1922, cunoscută sub denumirile de Catedrala Încoronării – după evenimentul pe care l-a găzduit în 15 octombrie 1922, când Ferdinand şi Maria au fost încoronaţi ca primii suverani ai României Mari, şi de Catedrala Reîntregirii – din 1948, când, prin desființarea de către regimul comunist a Bisericii Greco-Catolice, preoții acestei Biserici au fost primiți în rândurile clerului ortodox. Valoarea simbolică a acestui monument este completată de valoarea artistică deosebită a picturii murale, realizată de Costin Petrescu, și de cea a iconostasului, operă a lui C. M. Batic și I. Norocea.

înălțată în primele decenii ale sec. XI, refăcută radical după marea invazie tătară din 1241, cel mai complex monument de arhitectură medievală din România, reunind prin componentele sale stilurile romanic, gotic, renascentist şi baroc, și cea mai veche construcție de pe teritoriul României aflată încă în uz. Între componentele sale arhitectonice se află, pe latura de nord, capela Lazo, construită la 1512, primul şi cel mai important exemplu de artă renascentistă din România. Pe latura sudică se află două portaluri: unul rămas din faza romanică a construcției, având încastrate în partea superioară, atât la interior cât și la exterior, basoreliefuri reprezentând scena Maiestas Domini, cele mai vechi sculpturi romanice din România, cel de-al doilea portal fiind o copie a primului, executată în secolul XVII. Portalul principal, de pe fațada de vest, cu ambrazura bogat decorată, a fost realizat în 1287. Printre importantele vestigii păstrate la interior se numără fragmentele de pictură din secolul XV, impresionantul portal amplasat la trecerea dinspre capela Lazó în interiorul propriu-zis al catedralei, precum și monumentele funerare, între care se remarcă cele trei sarcofage ale familiei de Hunedoara, sarcofagul ultimei regine a Ungariei, Izabela Zápolya, şi cel al fiului său, primul principe al Transilvaniei, Ioan Sigismund, ilustrative, în grade diverse, pentru receptarea stilului renascentist în Transilvania.

amenajat în palatul Babilon, construcție din 1851-1853 care a funcționat, până în 1968, ca reședință a ofițerilor armatei cantonate în clădirile din jur. Înființat în 1888 de Societatea de Istorie, Arheologie și Științe Naturale a Comitatului Alba, reorganizat în 1929, 1938 și 1968, Muzeul deține colecții reprezentative pentru toate epocile și domeniile istorice, precum și o bibliotecă documentară de aproape 61.000 de volume.

componentă a Muzeului Național al Unirii, partea centrală a unui edificiu înălțat între 1898-1900 cu scopul de a servi ca Cerc Militar, unde s-au reunit, la 1 Decembrie 1918, reprezentanţii Marii Adunări Naţionale care a decis unirea Transilvaniei cu României. Orientată inițial spre parcul cetății, clădirea a fost reamenajată în 1922, în contextul încoronării la Alba Iulia ca primi suverani ai României Mari a regelui Ferdinand și a reginei Maria, accentul fiind acum pus pe fațada de vest, căreia i-a fost adosată o intrare monumentală, menită să comemoreze evenimentul Unirii. La interior, Sala a fost amplificată şi împodobită cu elemente inspirate din arta medievală românească şi cu două galerii de portrete.

astăzi sediul Rectoratului Universității „1 Decembrie 1918”, una dintre cele mai reprezentative construcţii civile din perimetrul cetăţii Alba Iulia. Aparținând goticului târziu în prima sa fază, vizibilă pe fațada de nord, clădirea a fost achiziționată de contele Ştefan Apor în perioada în care a deţinut funcţia de tezaurar al Transilvaniei (1693-1703), fiind amplificată şi înfrumuseţată cu elemente caracteristice fazei finale a Renaşterii târzii. Noua destinație pe care a primit-o în jurul anului 1720, aceea de reşedinţă a generalului comandant al garnizoanei austriece staţionate în Alba Iulia, a fost însoțită de ample transformări în stil baroc, care au vizat în special faţada principală, căreia i s-a adăugat un rezalit ce cuprinde holul de acces cu o monumentală sală de onoare

înființată în 1798 de Batthyány Ignác, episcopul romano-catolic al Transilvaniei, amenajată în clădirea fostei biserici a mănăstirii trinitariene, edificiu construit în stil baroc în 1719, cu modificări de la sfârșitul secolului XVIII. În patrimoniul său se află circa 300 de codici, între care și cel mai vechi codice anluminat din România, un fragment de Evangheliar latin comandat în 810 de împăratul Carol cel Mare, scris pe pergament cu cerneală de aur, de unde și supranumele de Codex Aureus. Biblioteca mai adăpostește cca 600 de incunabule (cărți tipărite între 1543 și 1500), adică 70% din totalul incunabulelor existente pe teritoriul României, fiind reprezentate 225 de case de editură care au funcționat în 40 de localități din Europa. Colecția de carte veche, adică producția tipografică dintre anii 1500-1800, însumează 24.000 de unități bibliografice, între care peste 660 de ediții ale Bibliei, tipărite în 30 de limbi și dialecte de circulație europeană, nord-africană și asiatică. Pentru programul și regulamentul de vizitare, accesați acest link