Prodan Petru
Originar din Suatu (jud. Cluj), născut în jurul anului 1824, stabilit la Alba Iulia în calitate de dascăl şi cantor al bisericii ortodoxe din cartierul Maieri, Petru Prodan ne apare pentru prima dată într-o consemnare documentară în anul 1847, când s-a căsătorit cu Maria Furnica din Braşov . Aceste informaţii oferite de registrele matricole ale Parohiei Ortodoxe Maieri contrazic teoriile vehiculate anterior despre originea niculeană a meşterilor şi a picturii pe sticlă practicată în Alba Iulia începând de la o dată necunoscută, dar rataşabilă cel mai probabil mijlocului de secol XIX. Datorită acestei incertitudini, dar şi a caracterului lor tardiv, icoanele pictate în atelierul familiei Prodan, mai întâi de Petru, apoi şi de soţia sa, depăşesc limita cronologică stabilită pentru prezenta cercetare. Am considerat însă potrivită o scurtă referire la această contribuţie pe de o parte pentru că ea îşi are sigur originile în prima jumătate a secolului al XIX-lea, formarea lui Petru Prodan ca iconar fiind cu certitudine anterioară anului 1850, pe de altă parte datorită spiritului modern al artei sale şi hărniciei neîndoielnice a artiştilor, căci au fost identificate până acum peste 400 de icoane , din păcate niciuna datată sau semnată.
Bibliografie
Rustoiu, Dumitran 2007, p. 4-5; Dumitran 2011/a, p. 8.
Pavelescu 1939-1942, p. 288; Dancu, Dancu 1975, p. 110-111; Dancu 1998, p. 148.
Pieselor repertoriate recent, în contextul alcătuirii catalogului colecţiei deţinute de MNUAI (Dumitran 2011/a), li se mai pot adăuga icoanele din colecţia Muzeului Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca (Icoane MET, p. 133, 137, 138, 149, 154), cele din colecţia Complexului Naţional Muzeal “Astra” din Sibiu, precum și câteva icoane deținute de diverși colecționari particulari.