Ion de la Beriu

Originar din localitatea hunedoreană cu acest nume, artistul s-a format într-un atelier din Ţara Românească, fiind unul dintre pictorii de reală formaţie post-brâncovenească activi în Transilvania, cunoscut însă până acum doar prin lucrările din judeţul Alba. Cea mai timpurie este icoana cu reprezentarea lui Iisus Pantocrator înconjurat de apostoli, datată 1749, de la Aiudu de Sus. Gelu-Mihai Hărdălău a mai văzut o semnătură şi datarea 1754 pe icoana Maicii Domnului cu Pruncul de la Mogoş-Mămăligani, pe care personal nu le-am mai regăsit, dar nu sunt dubii asupra paternităţii artistului. Păstrate mai sunt semnătura “Ion ot Beriu” şi anul 1756, vizibile pe tâmpla bisericii din Geogel, pe panoul dedicat icoanei împărăteşti a Mântuitorului. Această poziţionare, ca de altfel şi caracteristicile stilistice, justifică atribuirea lui Ion de la Beriu şi a trei dintre icoanele împărăteşti (Iisus Pantocrator, Maica Domnului cu Pruncul şi Arhanghelii Mihail şi Gavriil). I-au mai fost atribuite icoanele împărăteşti de la Mogoş-Cojocani, pe care Ioana Cristache-Panait a citit datarea 1760 şi semnătura “zugrav popa Ion ot Bălgrad”, interpretată de cercetătoarea bucureşteană ca o schimbare de reşedinţă a pictorului. Aceste informaţii nu se regăsesc pe nici una dintre icoanele de la Mogoş-Cojocani, dintre care doar cea a Arhanghelului Mihail poate fi considerată opera lui Ion de la Beriu.

Nesemnate sunt icoanele împărăteşti ale bisericii din Ponor, o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul de la Tecşeşti, o icoană a Pantocratorului şi una a Maicii Domnului cu Pruncul de la Hăpria, o icoană a Arhanghelului Mihail de la Inoc şi o icoană a Pantocratorului cu proveniența necunoscută. De asemenea, i se pot atribui icoanele împărăteşti ale bisericii din Almaşu Mare-Joseni, pe care Gelu-Mihai Hărdălău le-a pus pe seama unui Sima Zugrav, rezultat în urma lecturii deficitare a cuvintelor “scris-am eu [...]”, cu care protopopul Ioan Popovici de la Cib şi-a încheiat menţiunea notată pe spatele icoanei cu reprezentarea Bunei Vestiri. Acest ultim grup de icoane, pictate, conform aceleiaşi menţiuni, în anul 1764, se resimte vizibil de pe urma înaintării în vârstă a artistului, singura piesă care păstrează nealterate caracteristicile stilului său fiind icoana Maicii Domnului cu Pruncul.