Expoziția de fotografie, înscrisă sub generoasa temă „Arta în muzeu”, propusă de artistul Sever Moldovan, se concentrează asupra valorilor estetice și spirituale din câteva mari muzee și galerii de artă din România și Europa: Muzeul Național de Artă al României (București), Muzeul Colecțiilor de Artă (București), Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, Centrul […]
Emilia Nicolaescu a început să picteze icoane pe sticlă după ce le-a cunoscut și îndrăgit în muzeele transilvănene. Apoi a studiat Arta sacră la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, unde se studiaza iconografia, dar nu și tehnica și simbolurile icoanei pe sticlă. Așadar, relația directă cu icoana pe sticlă din Transilvania, a fost principalul […]
Imaginați-vă un preot care slujește o ierurgie, îmbrăcat simplu, în cea mai simplă vestimentație sacră din garderoba cerească, într-un patrafir. Epitrahil, mai corect spus, adică pe gât. Teologic vorbind, epitrahilul e un jug, o bucată de material care curge spre rădăcina pământului, agățată de căușul gâtului preotului și trăgându-l în față, ca o umilire, ca o temenea adusă smereniei sale, condiția înveșnicirii. E veșmântul în absența căruia preotul nu poate săvârși nici o slujbă, și am avut, cândva, în pustia Africii, un moment în care creștinii pe care i-am întâlnit mi-au cerut să le fac o sfințire a apei. Nu aveam epitrahilul cu mine, dar am destrămat repede o haină și mi-am pus fâșia pe gât, după ce am sfințit-o cu rugăciunile consacrării. Și-am sfințit apă în deșert și-au băut-o cu sete, cu setea pe care am recunoscut-o în lucrările lui Radu Feldiorean.
Așadar, imaginați-vă un preot cu patrafirul la gât. Și preotul dispare, se topește, se scurge apă vie-apă moartă în pământ și patrafirul acela rămâne în picioare, delimitând în ochii privitorului silueta inexistentă, și totuși acolo încă, a preotului trecător spre veșnicie. Privindu-l, mi-am amintit de psalmul 54, în care David, împărat și păcătos, smerit și îngâmfat, se întreabă cine-i va da lui aripi ca de porumbel ca să zboare și să se odihnească?
Așa a fost inima mea, privind patrafirul acela levitând, acoperind un preot invizibil, a zburat și s-a odihnit.
Că după asta se recunoaște artistul și urma lui pe pământ, când lasă în urma sa oameni care au zburat și s-au odihnit.
Crin Triandafil Theodorescu, despre lucrarea „Epitrahil” a lui Radu Feldiorean
Meniu de accesibilitate
