Restaurarea a 52 de icoane clasate
La 28 ianuarie 2016 au fost recepționate ultimele piese din lotul de 49 de icoane clasate în categoria juridică fond a patrimoniului cultural național. Restaurarea a fost încredințată, prin licitație, atelierului sibian Bucur Mirel Art. Metodologia de restaurare a urmat principiul intervențiilor minime și reversibile.
Restaurarea a 15 cărți vechi de patrimoniu clasate
Intervențiile de restaurare de carte se desfășoară în cadrul Centrului Național de Conservare și Restaurare a Cărții Vechi, secție a Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia condusă de Alexandru Știrban, expert în conservarea și restaurarea cărții vechi. Lucrările se subsumează procesului de refacere a corpului cărții și celui de refacere a legăturii.
Schimb de experiență între parteneri — Vizită de studiu în Norvegia
Vizita de studiu a avut loc în perioada 9-13 iunie 2015. Au participat Ana Dumitran, Daniela Burnete, Alexandru Știrban și Florin Bogdan (din partea Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia) și Henrik von Achen, Eli Kristine Økland Hasken și Tonje Haugland Sørensen (din partea Muzeului Universității din Bergen). Au fost vizitate muzeele din Bergen, monumentele istorice cu specific religios și secțiile de artă medievală și etnografie ale Muzeului Universității din Bergen.
Expoziție temporară dedicată icoanei — Bergen
Intitulată „Sărutate iarăși și iară. Icoane românești din Transilvania”, un titlu inspirat de poemul Ayiasma al poetului suedez Gunnar Ekelöf, expoziția deschisă la Muzeul Universității din Bergen în perioada 4 decembrie 2015 – 14 februarie 2016 s-a născut din dorința ca norvegienii să poată cunoaște câte puțin din cultura și spiritualitatea românească prin intermediul icoanelor tradiționale din Transilvania.
Activitate de digitizare
Peste 5600 bunuri culturale: icoane, carte veche, diverse obiecte de cult, pot fi admirate prin intermediul site-ului www.museikon.ro. Din orice colț al lumii, întreaga colecție a noului muzeu poate fi accesată datorită finalizării activității de digitizare.
Icoanele de la Urisiu
Activitatea de restaurare a 52 de icoane pentru care a fost obținută finanțare din granturile SEE s-a încheiat prin recepționarea lucrărilor la ultimele două și cele mai importante componente ale lotului.