{"id":165,"date":"2020-11-20T10:00:00","date_gmt":"2020-11-20T10:00:00","guid":{"rendered":"http:\/\/localhost\/museikon\/C:\/Program%20Files\/Git\/2020-ed2\/"},"modified":"2026-04-08T17:12:02","modified_gmt":"2026-04-08T17:12:02","slug":"2020-ed2","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/museikon.ro\/en\/2020-ed2\/","title":{"rendered":"2020-ed2"},"content":{"rendered":"\n

Pictorii<\/strong>\r\ncatedralei greco-catolice\r\ndin Blaj<\/strong><\/p>\n\n\n\n

<\/strong><\/p>\n\n\n\n

Ana Dumitran, Muzeul Național al Unirii, Alba Iulia<\/p>\n\n\n\n

Subiectul propus\r\nspre dezbatere este destul de incomod, nu doar pentru că nu este familiar istoriei artei europene, ci pentru că el comportă \u00eencă foarte multe lacune\r\nchiar şi pentru istoricii rom\u00e2ni, deşi catedrala greco-catolică din\r\nBlaj se numără printre\r\ncele mai semnificative monumente religioase din Transilvania secolului al XVIII-lea. Edificarea\r\nsa şi cele c\u00e2teva tentative de \u00eempodobire cu pictură nu au fost doar probleme\r\nadministrative, legate de stabilirea sediului Bisericii Rom\u00e2ne Unite \u00een Blaj, la 1737, sau de desfăşurare \u00een condiţii optime a ritului bizantin, ci au fost mai ales probleme de credibilitate, de afişare a identităţii, \u00een efortul uriaş pe care Episcopatul Unit a trebuit să-l depună pe parcursul primei jumătăţi a secolului\r\nal XVIII-lea pentru legitimarea\r\n\u00een ochii credincioşilor. Acest\r\ncontext deosebit de dificil\r\na presupus deopotrivă catehizare şi aculturaţie, dar şi luptă deschisă, \u00eempotriva amplelor mişcări sociale ridicate de călugării Visarion\r\nSarai (1744) şi Sofronie de la Cioara (1759-1761), la capătul\r\ncărora Episcopatul Ortodox restaurat şi-a extins jurisdicţia asupra celei mai mari\r\npărţi din populaţia\r\nrom\u00e2nească a Transilvaniei[1]<\/a>.\r\nSe \u00eenţelege astfel de ce mesajul vizual\r\npe care urma să-l transmită catedrala trebuia atent adaptat\r\nla evenimente şi bine ancorat \u00een tradiţie,\r\n\u00eentr-o vreme \u00een care modernizarea, mai bine zis occidentalizarea\r\nformelor de expresie artistică, luase un av\u00e2nt semnificativ \u00een mediile de credinţă\r\nrăsăriteană din \u00eentreaga\r\nlume, fie ele unite cu Roma\r\nsau ortodoxe. Devine, de asemenea, inteligibil de ce chiar la Blaj s-au putut face mult mai mulţi paşi \u00eennoitori \u00een ceea ce\r\npriveşte arhitectura ecleziastică[2]<\/a>,\r\ndar nu şi \u00een domeniul picturii,\r\nal cărei limbaj figurativ era mult mai explicit şi, deci, mai accesibil\r\ntuturor categoriilor de credincioşi.<\/p>\n\n\n\n

Altfel spus,\r\navem de-a face cu un decor pictat\r\ncare se străduieşte vizibil\r\nsă răm\u00e2nă ataşat tradiţiei post-bizantine, dar el \u00eempodobeşte un edificiu care\r\nurmează regulile arhitecturii occidentale. Acest dezacord stilistic a fost oare consecinţa lipsei de inspiraţie a pictorilor sau a celor care i-au angajat ori a fost impus,\r\nşi unora şi celorlalţi, de contextul confesional agitat din anii c\u00e2nd au fost executate\r\nlucrările?<\/p>\n\n\n\n

Un\r\nprim răspuns, oarecum\r\nindirect, pentru că provine din surse referitoare la o altă biserică a Blajului \u2013 capela din curtea palatului episcopal \u2013, ne reaminteşte\r\ncondiţiile \u00een care fusese \u00eencheiată unirea cu Biserica Romano-Catolică, şi anume ca toate cele care ţin de rit să răm\u00e2nă\r\nneschimbate[3]<\/a>,\r\n\u201ctoate\u201d incluz\u00e2nd, desigur, şi mobilierul de cult specific: iconostasul\r\nşi icoanele. Vedem astfel că,\r\nabia instalat \u00een vechiul castel\r\ndin Blaj \u00een mai 1737, episcopul Inochentie Micu \u00eencheie \u00eencă\r\n\u00een aceeaşi lună, \u00een ziua\r\nde 26, un contract pentru execuţia\r\nunui iconostas şi a patru sfeşnice care, cel mai probabil,\r\nurmau să fie amplasate \u00een capela\r\ndin curtea castelului şi care trebuiau pictate \u201ccu mare cuviinţă\r\nşi frumoase, precum \u00een Ţara Rum\u00e2nească\r\nla Cozia sau la Hurezi să află\u201d[4]<\/a>.\r\nAceste indicaţii, extrem de precise, şi meşterul ales, Ştefan\r\nde la Ocnele Mari, unul din\r\ncei care putuse ucenici pe şantierele de la Hurezi sau Cozia\r\nşi care făcuse de\r\nmai multe ori echipă cu Iosif Ieromonahul şi Hranite, pictorii voievodului Constantin Br\u00e2ncoveanu[5]<\/a>,\r\ndovedesc un ataşament\r\nspecial al episcopului faţă\r\nde arta de tradiţie\r\npost-bizantină şi,\r\nnu \u00een mod \u00eent\u00e2mplător,\r\nfaţă de ultima sa\r\nzv\u00e2cnire genială cunoscută \u00een literatura de specialitate drept pictura br\u00e2ncovenească.\r\nŞtefan de la Ocnele Mari\r\nera aşteptat la Blaj \u2013 unde\r\nepiscopul \u00eei punea la dispoziţie o locuinţă \u2013 pentru a se instala şi a \u00eencepe lucrarea cel mai t\u00e2ziu\r\n\u00een a doua parte a lunii iulie.<\/p>\n\n\n\n

Am\r\ninsistat asupra acestor detalii \u2013 colaterale, după cum anunţam \u2013 pentru că, pe de o parte, ele pun \u00een lumină viziunea episcopului unit vizavi de cum trebuia să arate biserica,\r\n\u00een stil gotic,\r\npe care a primit-o \u00eempreună\r\ncu domeniul Blajului şi care \u2013 p\u00e2nă la construirea unui edificiu adecvat \u2013 urma să ţină\r\nlocul catedralei. Atitudinea sa nu este una singulară, ci ea\r\nvine \u00een prelungirea celei din 1716-1717, c\u00e2nd Iosif Ieromonahul[6]<\/a>,\r\npictorul amintit anterior,\r\na fost angajat să picteze iconostasul bisericii nou construite \u00een Alba Iulia \u00een locul ansamblului rezidenţial mitropolitan demolat pentru a face loc fortificaţiei bastionare.\r\nCum episcopul de atunci, Ioan Giurgiu Patachi, fusese catolic, este de presupus că nu lui i-a aparţinut alegerea pictorului, ci ea s-a făcut \u00een urma unei\r\ndecizii luate de un grup de oficiali, consistoriul sau sinodul eparhial, semn că ataşamentul\r\nfaţă de valorile artistice specifice Bisericii Răsăritene\r\nera general. Pe de altă parte, obiectul contractului \u00eencheiat \u00een 26 mai 1737 cu Ştefan de la Ocnele Mari a fost disputat de cercetători deopotrivă pentru capela din curtea palatului episcopal din Blaj[7]<\/a>,\r\npentru biserica parohială, aşa-zisa biserică \u201ca grecilor\u201d[8]<\/a>,\r\nşi chiar pentru viitoarea catedrală[9]<\/a>,\r\nartistul put\u00e2ndu-se număra, \u00een acest ultim caz,\r\nprintre pictorii care fac obiectul prezentului studiu.<\/p>\n\n\n\n

\u00centr-un text polemic publicat acum c\u00e2ţiva\r\nani[10]<\/a>\r\nam susţinut că grupul de icoane păstrat la Muzeul de Istorie din Blaj şi atribuit de Marius Porumb lui Ştefan de la Ocnele Mari[11]<\/a>\r\nprovine de fapt din capela episcopală şi trebuie considerat opera lui Grigore Ranite, pe baza declaraţiilor personale ale artistului, făcute \u00een 1766, c\u00e2nd a mărturisit, cu referire directă la icoana Maicii Domnului\r\ncare lăcrimase \u00een\r\n1764, că a pictat-o \u201c\u00een anul 1736, \u00eencep\u00e2nd-o\r\n\u00een ziua 1 a lunii iulie, după\r\nstilul vechi, şi termin\u00e2nd-o \u00een 20 a aceleiaşi luni\u201d[12]<\/a>.\r\nUna dintre concluziile exprimate atunci a fost că iconostasul\r\ncomandat lui Ştefan de la Ocnele Mari, dacă a fost \u00eentr-adevăr pictat, s-a pierdut, fiind distrus \u00een urma\r\n\u00eenlocuirii şi a depozitării inadecvate sau dăruit altei biserici, pierz\u00e2ndu-ise astfel urma. A rămas, de asemenea, o \u00eentrebare fără răspuns de ce episcopul Inochentie\r\na comandat la un interval at\u00e2t\r\nde scurt de timp două iconostase: pe cel din 1736 lui Grigore Ranite şi \u00eencă unul \u00een 1737 lui\r\nŞtefan de la Ocnele\r\nMari, a cărui destinaţie\r\niniţială a rămas\r\nşi ea un mister. Mi-au scăpat\r\natunci c\u00e2teva nepotriviri, şi anume faptul că\r\n\u00een 1736 Inochentie \u00eencă nu rezida \u00een Blaj, unde se va aşeza abia\r\n\u00een mai 1737, deci nu putea comanda\r\nanticipat un iconostas pentru\r\ncapela castelului, iar la 1766, \u201c\u00een urmă cu vreo 30 de ani\u201d[13]<\/a>\r\nputea \u00eensemna la fel de bine 1736 ca şi 1737.\r\nDatarea oferită de Grigore Ranite, chiar dacă pare foarte sigură, este totuşi una relativă, iar ceea ce frapează\r\neste luna \u2013 iulie \u2013 \u00een care a pictat icoana Maicii\r\nDomnului, aceeaşi lună p\u00e2nă la care episcopul \u00eel soma pe Ştefan de la Ocnele Mari să se instaleze \u00een Blaj. O altă neconcordanţă se află\r\n\u00een declaraţia altfel emoţionantă a protopopului Ioan Săcădate, care \u00een 1766 deţinea şi funcţia de paroh al Blajului. El nu numai că \u00eentăreşte datarea propusă de Grigore Ranite \u2013 iulie 1736 \u2013, dar afirmă şi că a văzut icoana \u201cnăsc\u00e2ndu-se\u201d, fiind prezent la realizarea ei, căci pe atunci era \u00eenvăţător \u00een Blaj[14]<\/a>.\r\nDar ce şanse erau ca, \u00een 1736, \u00een Blajul care era doar \u201cun sat calvinesc şi unguresc\u201d[15]<\/a>,\r\nsă funcţioneze o şcoală rom\u00e2nească?\r\nPentru cei familiarizaţi cu istoria Transilvaniei, evident niciuna!<\/p>\n\n\n\n

Vom conchide\r\nspun\u00e2nd că, la foarte scurtă vreme după semnarea contractului, Ştefan de la Ocnele Mari fie\r\nnu l-a mai putut onora, şi atunci lucrarea a fost atribuită prin contract altui artist sau a fost doar\r\npreluată de un \u00eenlocuitor,\r\nfie l-a avut \u00een echipă pe fiul fostului său colaborator Hranite, t\u00e2nărul şi deja faimosul Grigore\r\nRanite din Craiova, pictor\r\nde icoane, muralist şi\r\nchiar conducător al unei şcoli de pictură. Grigore Ranite a pictat, deci, \u00een 1737, nu \u00een 1736, icoana \u00eempărătească a Maicii\r\nDomnului care a lăcrimat\r\n\u00een 1764, miracolul prilejuind invitarea din nou la Blaj a autorului său, pentru a executa o copie, existentă \u00eencă \u00een 1906[16]<\/a>.\r\nCum tot atunci a fost \u00eensărcinat să picteze coronamentul iconostasului catedralei, cu reprezentările proorocilor şi marea cruce\r\na Răstignirii, semnate\r\nşi datate, cred că ar fi interesant\r\nde ştiut cum picta cu trei decenii mai\r\ndevreme. Cele mai edificatoare \u201cmostre\u201d pentru observarea evoluţiei sale ar fi fost icoanele Maicii\r\nDomnului realizate \u00een 1737 şi 1764, dar niciuna dintre\r\nele nu s-a păstrat. De\r\naceea am ales pentru exemplificarea remarcabilului său talent icoanele Deesis<\/em> (fig. 1<\/strong>) şi\r\nSf\u00e2nta<\/em> Treime<\/em> (fig. 2<\/strong>), singurele\r\nicoane \u00eempărăteşti\r\ncare au supravieţuit prăbuşirii\r\n\u00een 1913 a capelei, iar pentru comparaţie\r\nreprezentările Proorocului\r\nIsaia, cea pictată \u00een 1737 (fig. 3<\/strong>) şi\r\ncea din 1764 (fig.\r\n4<\/strong>), precum şi marea\r\ncruce a Răstignirii pictată tot \u00een 1764 (fig. 5<\/strong>). Privit\r\nprin prisma acestor imagini, Grigore Ranite, indiscutabil cel mai faimos reprezentant\r\nal celei de-a doua generaţii de pictori care a practicat stilul br\u00e2ncovenesc, ar fi trebuit să aibă toate atuurile pentru a fi angajat at\u00e2t pentru\r\npictarea catedralei, c\u00e2t şi pentru\r\ncea a restului iconostasului său. Totuşi, nu s-a \u00eent\u00e2mplat aşa. O explicaţie ar putea fi concurenţa\r\nserioasă din partea unor pictori locali,\r\ntransilvăneni, şi\r\nperegrinarea pentru o vreme a lui Grigore\r\nRanite \u00een Banat şi Ungaria[17]<\/a>.\r\nUlterior, implicarea celui\r\ndin urmă pe şantierul\r\nde la Răşinari, devenit\r\nsediul Episcopiei Ortodoxe a Transilvaniei, pentru care \u00een 1760-1762 a pictat biserica şi iconostasul, a putut constitui o rezervă pentru oficialii Blajului, greu de dovedit \u00eensă \u00een lipsa\r\ndocumentelor şi mai ales datorită faptului că cel angajat pentru\r\npictarea iconostasului catedralei din Blaj a fost tot un\r\nortodox, Ștefan Tenețchi, favorit al episcopului de asemenea ortodox de la Arad. Oare ce a c\u00e2ntărit mai greu: animozitatea\r\nfaţă de ortodoxia\r\ntransilvăneană, cu care Biserica\r\nUnită se afla \u00een acei ani \u00een\r\nrăzboi deschis, sau o schimbare a gusturilor artistice, prin contactul tot mai direct cu ortodocşii şi greco-catolicii din Ungaria, unde receptarea\r\nbarocului făcuse paşi importanţi şi decisivi pentru orientarea spre Occident a picturii s\u00e2rbeşti şi ucrainene?<\/p>\n\n\n\n

Probabil fiecare\r\ndin aceste considerente va fi contat \u00eentr-un\r\nprocent oarecare. Căci, cu siguranţă\r\nla 1748, c\u00e2nd a \u00eenceput pictarea catedralei din Blaj, pictorul angajat, Iacov din Răşinari, a reprezentat o serioasă concurenţă pentru Grigore Ranite, fostul său maestru. Deosebit de activ după 1739, Iacov a pictat pentru cele mai\r\nilustre figuri ale Bisericii Unite, protopopi influenţi şi preoţi cu o stare materială\r\ndeosebită[18]<\/a>,\r\n\u00een aşteptarea momentului \u00een care \u2013 odată finalizate lucrările de construcţie\r\n\u2013 aceştia l-au putut recomanda pentru pictarea catedralei. Acest angajament a ridicat c\u00e2teva dintre cele mai\r\nserioase probleme la care a\r\ntrebuit să facă faţă un\r\nartist rom\u00e2n al veacului al\r\nXVIII-lea. Căci, deşi\r\nmodestă ca dimensiuni comparativ cu alte construcţii similare ale epocii, catedrala din Blaj era, totuşi, la acel moment, cel mai impunător\r\nedificiu ecleziastic rom\u00e2nesc, aşternerea picturii murale presupun\u00e2nd un efort ce urma să\r\nse \u00eentindă pe mai mulţi ani, şi costuri semnificative, pe care Biserica Unită nu le putea suporta, ci doar conta pe generozitatea\r\nCurţii imperiale. Asupra acestei realităţi ne lămureşte\r\nun document semnalat de Terdik\r\nSzilveszter, o scrisoare\r\ndin 12 ianuarie 1748 adresată\r\nTezaurariatului de vicarul Petru Pavel Aron, \u00een care acesta estimează costurile picturii \u00eentregii catedrale la 4-5000 de florini renani. Dar p\u00e2nă la alcătuirea unui registru complet\r\nal cheltuielilor, viitorul episcop socotea suficientă acordarea a 400\r\nde florini pentru pictarea cupolei şi a altor 300 pentru registrul inferior al iconostasului, adică cel al icoanelor \u00eempărăteşti. Graba\r\nsa era justificată de faptul că erau \u00eencă la \u00eendem\u00e2nă schelele rămase nedemontate după \u00eencheierea lucrărilor de construcţie,\r\nfolosirea lor fiind sinonimă cu economisirea banilor necesari pentru ridicarea altora noi, anume pentru\r\npictură[19]<\/a>.\r\nDin sursele care i-au fost la \u00eendem\u00e2nă lui Augustin Bunea ştim că suma plătită de Tezaurariat la o dată oarecare din anul 1748 a fost de 4850 de florini renani, sumă care \u2013 conform estimărilor iniţiale \u2013 ar fi trebuit să\r\nacopere cheltuielile de pictare a \u00eentregii biserici, \u201cafară de t\u00e2mplă\u201d[20]<\/a>.\r\nPentru aceasta din urmă, \u00een decembrie\r\n1749 \u00eempărăteasa Maria Theresia aproba alţi 800 de florini renani, destinaţi doar sculptorului[21]<\/a>,\r\ncare şi-a \u00eencheiat lucrarea \u00een 1751[22]<\/a>.<\/p>\n\n\n\n

Documentul semnalat\r\nde Terdik Szilveszter se dovedeşte extrem de preţios, deoarece el confirmă vechile afirmaţii ale lui Augustin Bunea referitoare la costurile picturii şi la faptul că \u00eentreaga catedrală a fost pictată. A supravieţuit\r\ndoar pictura cupolei. Autorul său a fost p\u00e2nă de cur\u00e2nd necunoscut, căci, datorită \u00eenălţimii\r\nconsiderabile la care se află,\r\nsemnătura artistului \u2013\r\n\u201cIacov Zugraf\u201d \u2013 nu este accesibilă privirilor (fig. 6<\/strong>).\r\nEa a fost observată abia cu ocazia restaurărilor \u00eentreprinse la\r\n\u00eenceputul anilor \u201990 ai secolului trecut[23]<\/a>,\r\nc\u00e2nd a fost surprinsă şi o datare, probabil \u201c1749\u201d, detaliu care nu a mai putut fi localizat ulterior. P\u00e2nă atunci, aprecierile istoricilor s-au limitat la afirmaţii generale şi generoase, sintetizate de Marius Porumb \u00een formula \u201cun valoros ansamblu mural, ce presupunem că a fost realizat de un pictor\r\ndin Ţara Rom\u00e2nească\r\nde factură br\u00e2ncovenească\u201d[24]<\/a>. Istoricul citat s-a aflat foarte aproape\r\nde adevăr, căci Iacov, deşi nu este originar din Ţara Rom\u00e2nească, şi-a definitivat acolo formaţia profesională, ucenicind, cel mai probabil,\r\nalături de Hranite şi de fiul său Grigore, aşa cum ştim cu siguranţă că a făcut-o fratele său Stan[25]<\/a>. Primele lucrări care pot fi\r\nconsiderate capodopere datează\r\ndin 1739 (fig. 7-8<\/strong>), dar ele sunt doar\r\natribuiri, cea mai veche semnătură\r\ncunoscută a artistului\r\ndat\u00e2nd din 1740[26]<\/a>. Icoanele sale din anii următori, unele cu adevărat fascinante (fig. 9-10<\/strong>), au convins\r\nuşor at\u00e2t că artistul este devotat tradiţiei\r\npost-bizantine, c\u00e2t şi că este capabil de o lucrare de anvergura celei care se prefigura a fi pictarea catedralei din Blaj.<\/p>\n\n\n\n

Din adresa vicarului Petru Pavel Aron am văzut că se intenţiona pictarea \u00eentregului edificiu. Totuşi, observăm o concentrare a mesajului iconografic pe cupolă, fapt care a lăsat impresia că doar aceasta a fost pictată. \u00cen plus, din cauza existenţei lanternoului,\r\ncupola pe care a trebuit să\r\no picteze Iacov nu permitea ilustrarea centrală a chipului Pantocratorului, aşa cum prevedeau erminiile. Judec\u00e2nd după vechile reguli, lipsa familiarului Chip anula \u00eensăşi raţiunea de\r\na fi a edificiului. Iacov\r\nnu s-a lăsat intimidat\r\nde această provocare\r\nla care l-a supus un detaliu\r\naparent secundar al arhitecturii de inspiraţie occidentală. \u00cen locul unei singure\r\nfiguri, el a reprezentat nouă, situate imediat sub lanternou, redate izometric, \u00een medalioane\r\n\u00eencadrate de o vegetaţie\r\nluxuriantă. \u00cenveşm\u00e2ntate\r\n\u00een bogate ornate arhiereşti, pe cap cu mitre\r\nde argint, figurile binecuv\u00e2ntează cu dreapta, iar \u00een st\u00e2nga\r\nţin o carte de \u00eenvăţătură,\r\nsemn că se numără printre Părinţii Bisericii. O singură figură se diferenţiază prin gestică şi atribute, căci binecuv\u00e2ntează cu ambele m\u00e2ini, iar mitra\r\nde pe cap este de aur. Dacă slovele chirilice IC HC amplasate de o\r\nparte şi de alta a umerilor pot fi doar intuite, \u00een \u00eencercarea\r\nde identificare a personajului,\r\npoziţia sa este deosebit de grăitoare. Medalionul este amplasat exact deasupra altarului pe care, \u00een registrul inferior, se slujeşte Liturghia cerească, dar şi \u00een dreptul\r\nmarii Cruci a Răstignirii de pe iconostas. Astfel,\r\ndeşi nu se diferenţiază\r\n\u00een mod flagrant de celelalte\r\nopt personaje, Iisus răm\u00e2ne figura centrală, al cărei destin cosmic este anunţat de proorocii şi apostolii reprezentaţi pe două registre pe pereţii lanternoului. Cine i-a preluat, \u00eensă, funcţia catehetică, de Mare \u00cenvăţător?\r\nInscripţiile \u00eensoţitoare\r\nni-i prezintă pe papa Silvestru\r\n[I], papa Grigore [Dialogul],\r\npapa Clement [I], papa Martin [I, Mărturisitorul],\r\npapa Ipolit, papa Leon [cel\r\nMare], papa Atanasie şi\r\npapa Ioan [al VIII-lea], cu toţii\r\ntot mai des invocaţi \u00een literatura epocii,\r\n\u00een cea redactată\r\nşi publicată sub patronajul Bisericii Rom\u00e2ne Unite, se sub\u00eenţelege,\r\nca adevăraţi apărători\r\nai ortodoxiei \u00een faţa \u201cschismăticiei grecilor\u201d[27]<\/a>.\r\nHristos \u00eentre papi \u2013 imaginea care trebuia să inducă convingerea că Biserica Unită şi credinţa sa sunt cu adevărat m\u00e2ntuitoare \u2013 nu este, \u00eensă, o invenţie a lui Iacov, ci ea se regăseşte\r\npe cupolele mai multor biserici br\u00e2ncoveneşti şi post-br\u00e2ncoveneşti de la sudul Carpaţilor, de unde provin şi modelele fizionomiilor (fig. 12<\/strong>). Dar este\r\nla fel de adevărat că acolo papii\r\nsunt amestecaţi cu alţi\r\nsfinţi patriarhi, \u00eempreună cu care \u00eenconjoară\r\nimaginea centrală a Pantocratorului supradimensionat,\r\npe c\u00e2nd la Blaj, din cauza izometriei, doar o privire ageră \u00eel distinge imediat\r\npe M\u00e2ntuitor. Această problemă a proporţiilor\r\nare oare \u00een spate doar o inadvertenţă de spaţiu, sau face parte din construcţia identitară\r\npe care, cu mare efort, Blajul\r\n\u00eencerca să o acrediteze \u00een ochii unei\r\nmulţimi care, abandonată\r\nde arhiereul legiuit, nevoit \u00een 1744 să ia drumul\r\nexilului, era tot mai derutată de discursurile antiunioniste? Hristos \u00eentre papi, \u00een\r\nipostaza at\u00e2t de inedită \u00een care ne apare pe cupola catedralei din\r\nBlaj, a fost creaţia lui Iacov, rezultatul\r\nconvingerilor sale religioase,\r\nconsecinţa dialogului\r\ncu intelectualii Blajului, sau o simplă adaptare la un loc ingrat, pentru care trebuia oricum găsită o soluţie? Deşi nu sunt deloc retorice, \u00eentrebările nu au răspuns.\r\nIacov a putut picta la fel de bine din convingere ca şi pentru o remuneraţie consistentă. Nu ştim\r\ncare motiv a contat cu adevărat. Peste c\u00e2ţiva ani \u00eensă, c\u00e2nd va fi terminată\r\nsculptarea iconostasului,\r\nnu el va fi cel chemat să-l picteze, dimpotrivă, scheletul de lemn va aştepta, gol, peste un deceniu,\r\nvenirea pictorului potrivit. C\u00e2t priveşte\r\nconvingerile sale religioase,\r\ndupă 1761 \u00eel găsim \u00een tabăra\r\nortodoxă, sau cel puţin acolo ne trimite opţiunea fiului său Nicolae, devenit preot ortodox \u00een\r\nFeisa, unde familia de artişti \u00eeşi stabilise de ceva timp reşedinţa.<\/p>\n\n\n\n

Mai\r\n\u00eenainte de a trece la următorul artist, mai reţinem atenţia pentru c\u00e2teva momente\r\nasupra picturii cupolei, pentru a completa descrierea iconografică. Am menţionat\r\nanterior că mijlocul este ocupat de cele nouă medalioane, urmate de registrul dedicat Liturghiei cereşti. Un al treilea registru conţine 12 scene ilustr\u00e2nd aşa-numitele praznice (Naşterea<\/em> Fecioarei<\/em> Maria<\/em>, Intrarea<\/em> \u00een biserică a\r\nMaicii Domnului<\/em>, Buna Vestire<\/em>, Naşterea<\/em> lui Iisus<\/em>, Botezul<\/em> lui Iisus<\/em>, \u00cent\u00e2mpinarea<\/em> Domnului<\/em>, Duminica<\/em> Floriilor<\/em>, \u00cenvierea<\/em> lui Iisus (Pogor\u00e2rea\r\nla iad)<\/em>, \u00cenălţarea<\/em> lui Iisus<\/em>, Sf\u00e2nta<\/em> Treime<\/em>, Schimbarea<\/em> la Faţă<\/em>,\r\nAdormirea<\/em> Maicii Domnului<\/em>), iar \u00een registrul patru,\r\ncare are tot 12 scene, sunt prezentate o serie de minuni \u00eenfăptuite de Iisus Hristos \u00eenainte şi după \u00cenviere (Duminica<\/em> Mironosiţelor<\/em>, Duminica<\/em> Slăbănogului<\/em>, Duminica<\/em> Samarinencii<\/em>,\r\nDuminica<\/em> Orbului<\/em>, C\u00e2nd<\/em> Hristos au mers la Zahei<\/em>, C\u00e2nd<\/em> au slobozit bolnavul să meargă la Hristos<\/em>, C\u00e2nd<\/em> au adus la Hristos doi \u00eendrăciţi\r\nşi au \u00eentrat \u00een porci<\/em>, Pilda<\/em> bogatului care i\r\ns-au \u00eenmulţit rodurile<\/em>,\r\nHristos<\/em> au tămăduit\r\numflatul<\/em>, C\u00e2nd<\/em> au blestemat Hristos smochinul<\/em>, C\u00e2nd<\/em> au fost Hristos \u00een\r\ncasa lui Simon bubosul<\/em>,\r\nDuminica<\/em> Tomii<\/em>). Remarcăm răm\u00e2nerea artistului \u00een ambientul\r\niconografic bizantin, \u00cenvierea<\/em> <\/em>fiind prezentată \u00een versiunea Cobor\u00e2rii<\/em> la iad<\/em> (fig. 13<\/strong>),\r\niar imaginea Sfintei<\/em> Treimi<\/em> (fig. 14<\/strong>) ca cei\r\ntrei \u00eengeri ospătaţi de Avraam sub copacul de la Mamvri, deşi nu lipsesc cu totul influenţele occidentale (\u00een scena Bunei<\/em> Vestiri<\/em>, Maria este surprinsă de \u00eenger citind dintr-o carte \u2013 fig. 15<\/strong>).<\/p>\n\n\n\n

*<\/p>\n\n\n\n

Dintre toate\r\nelementele pictate ale catedralei blăjene, iconostasul a st\u00e2rnit cel mai mult\r\ninteresul şi aprecierile istoricilor. Prima semnalare \u00eentr-un text cu pretenţii ştiinţifice\r\n\u00eei aparţine canonicului Alexandru Grama, fiind publicată\r\n\u00een 1885 \u00eentr-o revistă locală[28]<\/a>.\r\nOpiniile exprimate oscilează \u00eentre ansamblu \u201cgradios\u201d şi detaliu \u201cţeapăn\u201d, fiind subliniate greşeala proporţiilor \u00een alcătuirea structurii arhitectonice, lipsa de realism \u00een redarea ornamentelor\r\nvegetale şi abundenţa extravagantă\r\na culorilor şi a decorului sculptat. \u00cen formulări plastice, cu un efect literar de netăgăduit, iconostasul este prezentat ca \u201cun bătr\u00e2n ce s-a ur\u00e2t de lume\u201d, care nu atrage atenţia privitorului dec\u00e2t pentru a-l deruta, reprezentările nefiind \u00eentotdeauna conforme cu adevărul istoric sau cu idealul spiritual ce ar trebui să-l\r\nemane figurile sfinţilor, \u00een vreme ce decorul\r\nvegetal este fantezist şi lipsit de naturaleţe. Peste 20 de ani,\r\nNicolae Iorga se entuziasma\r\nsincer \u00een faţa uriaşei catapetesme, \u201ccea mai impunătoare prin \u00eentindere şi bogăţie din toată rom\u00e2nimea\u201d[29]<\/a>.\r\nStudiile de specialitate,\r\ncare au reliefat rataşarea\r\nautorului picturii, Ştefan Teneţchi din\r\nArad, la canoanele artei baroce, au fost publicate abia \u00een ultimele decenii[30]<\/a>.\r\nCa autor al sculpturii a fost indicat meşterul\r\nAldea din T\u00e2rgu-Mureş[31]<\/a>.<\/p>\n\n\n\n

Toate aceste\r\nopinii au fost recent reactualizate[32]<\/a>,\r\nşi totuşi subiectul nu \u00eencetează să surprindă. Căci, după identificarea celei de-a doua semnături, a pictorului Grigore Ranite, şi a datării \u201c1764\u201d notate de el pe două\r\nmedalioane din coronament[33]<\/a>,\r\ndatarea \u00eentregului ansamblu \u00een sau\r\n\u00een jurul anului 1765 se impune a fi rediscutată. De asemenea, identitatea sculptorului este foarte serios zdruncinată de compararea motivelor ornamentale ale iconostasului din Blaj cu decorul\r\naltor două piese similare realizate \u00een aceiaşi\r\nani, pentru catedrala greco-catolică din Oradea[34]<\/a>\r\nşi pentru biserica din M\u00e1riap\u00f3cs, \u00een cel din urmă\r\ncaz fiind descoperit contractul de execuţie, semnat \u00een 17 decembrie 1748 de episcopul Manuel Olsavszky cu \u201cConstantinus sculptor graecus constantinopolitanus\u201d[35]<\/a>.\r\nConcluzia: cele trei iconostase au fost executate \u00een acelaşi atelier[36]<\/a>.\r\nRăm\u00e2ne de lămurit\r\npe ce cale s-a realizat contactul \u00eentre sculptor şi oficialii Bisericii Unite din\r\nBlaj.<\/p>\n\n\n\n

Cum\r\nsubiectul acestui studiu sunt pictorii angajaţi la Blaj, ne vom \u00eentoarce, mai \u00eent\u00e2i,\r\nla problema referitoare la datarea picturii iconostasului, mai precis a celei realizate de Ştefan Teneţchi, pentru că cea pe care şi-o asumă Grigore Ranite este datată\r\n1764. Deoarece contribuţia\r\ncelui din urmă se află \u00een partea\r\nsuperioară a iconostasului,\r\ns-ar putea crede că cu ea s-a \u00eencheiat pictarea \u00eentregului ansamblu. Partea realizată de Teneţchi a\r\nfost doar semnată, numele artistului regăsindu-se pe toate cele şase\r\nicoane din registrul\r\nprincipal, detaliu care ar putea şi el sugera că acelea au fost primele piese pictate.\r\nDatarea \u00een anul sau \u00een\r\njurul anului 1765 este consecinţa afirmaţiei călugărului\r\ncronicar Samuil Micu cum că \u201c\u00een anul 1765, \u00een\r\nzioa dint\u00e2iu a lui ianuarie, părinţii\r\ndin M\u00e2năstirea Sfintei\r\nTroiţă, măcar<\/em> că \u00eencă t\u00e2mpla nu era zugrăvită<\/em>\r\n[s. n. A. D.], au \u00eenceput a sluji\r\nleturghie \u00een besearica cea mare din m\u00e2năstire, făr\u2019de ştirea şi blagosloveniia numitului episcop Athanasie, carele era la Viena\u201d[37]<\/a>.\r\nInformaţia este cu at\u00e2t mai dezorientantă\r\ncu c\u00e2t am văzut că \u00een decembrie\r\n1749 era aprobată suma\r\nnecesară pentru sculptarea iconostasului[38]<\/a>,\r\ncă lucrarea fusese deja \u00eencheiată\r\n\u00een 1751[39]<\/a>\r\nşi că pe coronament există datarea 1764. O primă \u00eentrebare se ridică \u00een legătură cu lungul interval de timp care separă \u00eencheierea sculptării de cea a pictării: 13 ani. At\u00e2t de mult să fi durat alegerea pictorului? Sau lipsa fondurilor a făcut ca angajarea sa să\r\nfie mereu am\u00e2nată? Despre cine a plătit pictura nu avem \u00eencă informaţii documentare precise: doar o autoelogiere a vicarului\r\nepiscopal Gherontie Cotorea\r\nexpediată din exilul\r\nde la mănăstirea Str\u00e2mba\r\n\u00een 13 martie 1766, \u00een care \u00eeşi asumă, alături de alte amenajări ale clădirilor mănăstirii\r\nşi catedralei, şi aurirea iconostasului şi \u00eempodobirea sa cu pictură[40]<\/a>,\r\nde unde s-ar putea deduce că banii proveneau din veniturile proprii ale mănăstirii sau ale episcopatului. Semnatarul nu oferă niciun reper cronologic, dar nu a putut face nimic anterior anului 1754, c\u00e2nd a devenit vicar general, şi nu e de crezut că intervalul ianuarie-septembrie 1765 i-a fost suficient lui Teneţchi, astfel \u00eenc\u00e2t resfinţirea\r\ncatedralei, realizată\r\nla 14 septembrie 1765 de episcopul\r\nAtanasie Rednic[41]<\/a>,\r\nsă se fi făcut după finalizarea picturii. Oricum, mai \u00eenainte de sf\u00e2rşitul acestui an sau, mai precis, de trimiterea \u00een surghiun\r\nla mănăstirea Str\u00e2mba\r\na lui Gherontie Cotorea, iconostasul trebuie să fi fost terminat, căci aşa rezultă din documentul redactat \u00een 13 martie 1766.<\/p>\n\n\n\n

Exploat\u00e2nd aceste\r\ninformaţii, deocamdată\r\nsingurele pe care le avem,\r\nse pare că \u00eent\u00e2rzierea\r\nangajării pictorului\r\ns-a datorat lipsei banilor sau aşteptării\r\nca ei să vină din aceeaşi sursă ca şi cei cu care s-au plătit contribuţia sculptorului şi pictura bisericii, \u00eentr-o vreme \u00een care probabil\r\ncă resursele proprii ale Bisericii erau investite \u00een tipografia activă\r\ndin 1750 şi \u00een cele două şcoli, deschise şi ele \u00een\r\n1754.<\/p>\n\n\n\n

Un\r\nalt motiv de \u00eent\u00e2rziere a putut fi alegerea pictorului. \u00cen scrisoarea către Tezaurariat a viitorului episcop Petru Pavel Aron, datată 12 ianuarie 1748, se vorbeşte doar de pictorul care trebuia să se apuce de lucru c\u00e2t mai\r\nrepede, at\u00e2t de pictura cupolei, c\u00e2t şi de cea a iconostasului. Se sub\u00eenţelege că este vorba de \u00eensuşi\r\nartistul angajat, Iacov din Răşinari, la acea dată cel mai talentat\r\ndintre pictorii care gravitau \u00een jurul\r\nBlajului r\u00e2vnind la comenzi \u00een perspectiva\r\n\u00eencheierii lucrărilor\r\nde construcţie ale catedralei.\r\nStabilit pe domeniul Blajului, la Ciufud, unde a fost \u00eenregistrat\r\nde conscriptori \u00eencă \u00een iulie 1747[42]<\/a>,\r\nel era, deci, pictorul vizat de Curia episcopală. E\r\nposibil ca, p\u00e2nă la \u00eencheierea \u00eentregii picturi, relaţiile sale cu oficialii Blajului să se fi deteriorat. Se poate şi ca, după ce sculptorul\r\nşi-a definitivat contribuţia, Iacov să nu se fi simţit \u00een stare să preia o lucrare de o asemenea anvergură. Oricum, uriaşul schelet trebuie să fi \u00eenspăim\u00e2ntat la\r\nprima vedere, fie numai şi pentru faptul că niciun meşter rom\u00e2n nu mai pictase\r\np\u00e2nă atunci un\r\niconostas cu asemenea dimensiuni.\r\nE adevărat că şi biserica ridicase această problemă a dimensiunilor, iar rezolvarea ei trebuie să\r\nfi fost mai dificilă dec\u00e2t problema pe care o punea iconostasul. Totuşi, Iacov nu a primit comanda, dar răspunsul\r\nla \u00eentrebarea de ce răm\u00e2ne deocamdată o enigmă.<\/p>\n\n\n\n

Alesul a fost\r\nŞtefan Teneţchi, singurul pictor rom\u00e2n, de fapt macedo-rom\u00e2n, despre a cărui creaţie se poate spune că\r\naparţine barocului. Dar\r\nprestaţia lui se afla, \u00een 1751, abia la \u00eenceputuri[43]<\/a>,\r\naşa că e puţin probabil să fi fost cunoscută celor din Blaj. Stabilirea pictorului la Arad era\r\nşi ea de dată recentă[44]<\/a>,\r\niar mediul ortodox din care făcea parte ar fi trebuit\r\nsă constituie un obstacol \u00een calea\r\nangajării sale de către\r\ngreco-catolici. Ar fi putut conta studiile\r\nla Kiev[45]<\/a>,\r\ndar ele nu au fost p\u00e2nă acum probate dec\u00e2t prin calitatea de excepţie a picturii şi modelele folosite. Pe aceleaşi considerente s-a apreciat că arta sa\r\ntrădează contactul\r\ncu pictura italiană, \u00een special cu cea veneţiană[46]<\/a>.\r\nSingurul lucru cert este că, \u00een\r\nmomentul stabilirii la\r\nArad, Ştefan Teneţchi\r\ndeţinea deja solida formaţie profesională care \u00eei va aduce, \u00een\r\ntimp, nu doar faimă, ci şi importante comenzi din partea rom\u00e2nilor, s\u00e2rbilor şi grecilor din Banat, Transilvania[47]<\/a>,\r\nSerbia[48]<\/a>\r\nşi Ungaria[49]<\/a>.<\/p>\n\n\n\n

Artistul a fost,\r\nfără \u00eendoială,\r\nun maestru, beneficiar al unei solide instruiri,\r\n\u00een faţa căruia monumentalul\r\niconostas al catedralei din Blaj, chiar\r\ndacă a reprezentat o provocare, ea a fost doar de natură\r\nsă stimuleze, nu să inhibe elanurile creatoare. Totuşi, munca a fost uriaşă şi a necesitat, se pare, mai mult timp\r\ndec\u00e2t s-au arătat dispuşi oficialii Blajului să aştepte. Graba trebuie să fi intervenit \u00een contextul\r\nlăcrimării icoanei\r\ndin capela palatului episcopal\r\nşi a speranţelor\r\npe care unii şi le vor fi făcut vis\u00e2nd la un pelerinaj similar celui de la M\u00e1riap\u00f3cs, pe care vicarul general Gherontie Cotorea şi viitorul episcop Atanasie Rednic \u00eel cunoşteau foarte bine, căci ambii fuseseră tunşi \u00een monahism\r\n\u00een apropiere, \u00een mănăstirea reşedinţă episcopală\r\nde la Munk\u00e1cs. Acest scenariu este valabil\r\ndacă angajarea lui Ştefan Teneţchi a premers lăcrimării icoanei, \u00een 18 martie 1764. Pentru a-şi vedea c\u00e2t mai\r\ncur\u00e2nd biserica gata de a-i primi\r\npe credincioşi, Gherontie\r\nCotorea \u2013 ca cel care \u00eeşi asumă pictarea şi aurirea iconostasului \u2013 a angajat un al doilea pictor, pe Grigore Ranite, chemat oricum la Blaj pentru execuţia unei c\u00f3pii a icoanei miraculoase.<\/p>\n\n\n\n

Aceasta este,\r\ndesigur, doar una dintre versiunile posibile: o a doua ia \u00een calcul\r\nintervenirea unor nemulţumiri din partea lui Ştefan Teneţchi, agasat de atmosfera care trebuie să se fi creat \u00een jurul confratelui\r\nsău a cărui icoană lăcrimase. E posibil ca \u00eentr-un astfel de context, \u00een care nervii au fost \u00eentinşi peste măsură, pictorul arădean să fi abandonat lucrul, lăs\u00e2ndu-şi opera neterminată,\r\niar prezenţa lui Grigore Ranite\r\nsă se fi dovedit salvatoare.<\/p>\n\n\n\n

Mai\r\nexistă şi o a treia versiune: ca angajatorii lui Ranite să nu fi fost mulţumiţi de prestaţia sa şi să apeleze abia ulterior la un pictor a cărui formaţie era mult mai \u00een ton cu aspectul\r\noferit de decorul sculptat al iconostasului. Acest lucru s-a putut \u00eent\u00e2mpla \u00eensă abia la \u00eenceputul anului 1765, căci Grigore Ranite, la r\u00e2ndul său, nu a putut executa pictura coronamentului dec\u00e2t după ce a terminat copia icoanei, pe care a semnat-o \u00een 20 septembrie 1764. A fost, \u00eensă, suficient timpul rămas p\u00e2nă la resfinţirea catedralei, \u00een 14 septembrie 1765, pentru pictarea componentelor rămase, care reprezentau mai bine de 80 % din suprafaţa totală a iconostasului? Ţin\u00e2nd cont de acest aspect cantitativ, dar mai ales de calitatea artistică a contribuţiei\r\nlui Ştefan Teneţchi, consider că perioada de circa o jumătate\r\nde an pe care ar fi putut-o\r\navea la dispoziţie nu avea cum să fie suficientă, deci această a treia variantă a scenariului angajării sale poate răm\u00e2ne \u00een discuţie doar dacă a continuat să lucreze şi după 14 septembrie 1765.<\/p>\n\n\n\n

S-a\r\nspus despre iconostasul de la Blaj că este \u201ccea mai\r\n\u00abrăsăriteană\u00bb dintre\r\nlucrările lui Teneţchi ca tratare a formei şi ca factură (\u00een parte şi ca iconografie)\u201d, că aici demersul pictorului\r\narădean \u201ca fost dirijat de cerinţele unui comanditar puternic legat de pictura rom\u00e2nească tradiţională\u201d, care i-a\r\n\u201creprimat\u201d elanul baroc, oblig\u00e2ndu-l să răm\u00e2nă \u201c\u00een limitele unei\r\npicturi bidimensionale\u201d, conferind \u201cun caracter accentuat decorativ acestei lucrări\u201d[50]<\/a>.\r\nOric\u00e2t de adevărate ar fi aceste aprecieri,\r\nargumentele pe care pot fi ele\r\nbazate (folosirea fondurilor de aur cu motive incizate, rigiditatea unor gesturi, stereotipia\r\nunor compoziţii) sunt\r\ncu mult surclasate de expresivitatea fizionomiilor, redate după toate regulile portretului, de volumetrie, care\r\nse subordonează corect\r\nanatomiei, de tridimensionalitatea\r\nfundalurilor şi tratarea realistă a peisajelor, \u00een icoanele prăznicare, şi chiar de procentajul motivelor iconografice occidentalizate. Le amintesc doar pe cele mai semnificative:\r\nSf\u00e2nta<\/em> Treime<\/em> este redată \u00een versiunea nou-testamentară,\r\nNaşterea<\/em>\r\neste mai degrabă o scenă de adoraţie a Pruncului, \u00cenvierea<\/em> ne prezintă un Iisus triumfător, plan\u00e2nd \u00een glorie deasupra\r\nmorm\u00e2ntului. Ansamblul \u00een sine nu contrastează cu arhitectura \u00een care este amplasat, cum se \u00eent\u00e2mplă cu pictura cupolei.<\/p>\n\n\n\n

Celelalte picturi,\r\nfoarte puţine, cu care\r\na fost \u00eempodobită catedrala blăjeană sunt\r\nlucrări ale unor pictori locali din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Distanţa\r\ncare le separă de capodoperele\r\ndiscutate anterior reflectă,\r\n\u00een ultimă instanţă, lipsa de interes pentru acest tip de decor. S-a investit,\r\n\u00eensă, \u00een monumentalitatea edificiului, refacerea faţadei, prin adăugarea celor două turnuri, conferind catedralei un plus de măreţie.\r\nDacă tot atunci s-a procedat şi la \u00eendepărtarea picturii parietale, este greu de spus ce\r\nraţiuni au impus imaginea at\u00e2t de sobră \u2013 sau at\u00e2t de simplă? \u2013 a interiorului, după \u00eenceputuri at\u00e2t de pline de \u00eensufleţire. Căutarea printre cei mai talentaţi\r\nmeşteri ai timpului,\r\ncare a caracterizat spiritul\r\n\u00eentemeietorilor Bisericii\r\nUnite şi pe cel al \u00eentemeietorilor Blajului ca centru de spiritualitate rom\u00e2nească, pare să fi epuizat toate resursele\r\ninvestite \u00een aspectul edificiilor reprezentative. Astfel că, după incontestabilele reuşite ale\r\nlui Inochentie Micu, Petru Pavel Aron şi Gherontie Cotorea, zelul ctitoricesc a \u00eencetat p\u00e2nă \u00een 1837-1838, c\u00e2nd, la iniţiativa episcopului Ioan Lemeni, a fost refăcută faţada şi \u00eenălţate cele două turnuri, dar şi\r\ndistrusă o parte importantă din puţina zestre moştenită.<\/p>\n\n\n\n

Prima\r\nconcluzie care se impune este, deci, aceea\r\ncă, iniţial, oficialităţile Bisericii\r\nRom\u00e2ne Unite au fost foarte atente cu mesajul vizual pe care \u00eel transmiteau, atenţia viz\u00e2ndu-i deopotrivă pe credincioşi\r\nca şi pe conducătorii\r\npolitici. Primii trebuiau asiguraţi asupra păstrării mesajului cunoscut şi a vechilor contacte cu lumea ortodoxă, de unde erau invitaţi pictorii, ceilalţi asupra fidelităţii faţă de tron, de unde venea finanţarea,\r\naşa că trebuiau făcute măcar nişte minime concesii: arhitectul a fost căutat la Curtea imperială, pictorii invitaţi au fost aleşi dintre cei din teritoriile ortodoxe supuse Habsburgilor, a fost acceptat sculptorul recomandat de un episcop greco-catolic.<\/p>\n\n\n\n

O\r\na doua concluzie vizează calitatea artistică deosebită a prestaţiei celor angajaţi, care urmau să \u00eempărtăşească\r\nşi asupra Blajului faima pe care şi-o c\u00e2ştigaseră activ\u00e2nd la Curtea de la Viena, pe şantierele lui Constantin Br\u00e2ncoveanu, \u00een beneficiul unor\r\nmănăstiri importante\r\nsau chiar \u00een cel al protipendadei\r\nBlajului. Interesul pentru acest aspect at\u00e2t de important al calităţii\r\na putut fi şi consecinţa finanţării\r\ndin partea Tezaurariatului,\r\ndar el nu este mai puţin meritoriu dacă \u00eel privim doar\r\nprin prisma produselor finite. Acestea dau dovada \u00eenaltelor\r\nstandarde spre care s-a ţintit la \u00eenceput, chiar dacă fac de ne\u00eenţeles renunţarea at\u00e2t de cur\u00e2nd la ele.<\/p>\n\n\n\n

Cea de-a treia\r\nconcluzie are \u00een vedere caracterul \u00eencă \u00een bună\r\nmăsură ipotetic\r\nal desfăşurării procesului\r\ncreator. Lipsa documentelor\r\n\u00eempiedică nu numai \u00eenţelegerea opţiunii angajatorilor, ci şi cunoaşterea exactă a cronologiei lucrărilor şi a dependenţei dintre ele, a raporturilor\r\ndintre artişti şi a căilor de transmitere a influenţelor. Bănuim, spre exemplu, că Iacov din Răşinari şi-a definitivat ucenicia alături de Grigore Ranite, dar nu ştim nimic despre formarea\r\nfiilor lui Iacov, dintre care cel mai v\u00e2rstnic,\r\nGheorghe, va avea un foarte important cuv\u00e2nt de spus \u00een istoria\r\nartei rom\u00e2neşti transilvănene a celei de-a doua jumătăţi a veacului al XVIII-lea. Influenţele\r\noccidentale remarcabile pe\r\ncare le-au resimţit icoanele\r\nsale nu au oare nici o legătură cu prezenţa\r\nla Blaj a lui Ştefan Teneţchi? Dacă da, atunci trebuie să admitem o angajare a sa anterioară\r\nanului 1764, pentru ca t\u00e2nărul Gheorghe, aflat deja la \u00eenceputul carierei[51]<\/a>,\r\nsă mai simtă nevoia unei perfecţionări. Am \u00eenţelege astfel şi de ce lucrările\r\nsale de \u00eenceput au fost semnate ca \u201cGheorghe de la Cetatea\r\nde Baltă\u201d, abia\r\nulterior recomand\u00e2ndu-se ca \u201cfiul\r\nlui Iacov\u201d, semn că o vreme au existat animozităţi \u00eentre tată şi fiu. Ele \u2013 de ce\r\nnu? \u2013 au putut fi determinate de opţiunea\r\nlui Gheorghe de a \u00eenvăţa\r\nde la cel ce primise o comandă despre care sursele cunoscute p\u00e2nă acum sugerează că i-a fost\r\niniţial atribuită\r\nlui Iacov. Dacă răspunsul este nu, atunci trebuie să admitem că pictura lui Teneţchi\r\nnu a st\u00e2rnit nici un ecou printre pictorii\r\nlocali, cu care evident el nu se poate\r\ncompara şi care fie nu\r\nau \u00eendrăznit să\r\nse apropie de asemenea fineţuri, fie le-au respins,\r\nconsider\u00e2ndu-le prea revoluţionare. Gheorghe face, totuşi,\r\nnotă aparte, ceea ce reclamă\r\ncu at\u00e2t mai mult un nume pentru\r\ncalea pe care s-a \u00eent\u00e2lnit\r\nel cu barocul. Dar informaţiile\r\npe care le avem nu permit, \u00eencă,\r\nlămurirea enigmei, lăs\u00e2nd acoperite de mister şi cele mai\r\nfrumoase picturi destinate \u00eenfrumuseţării unor biserici rom\u00e2neşti transilvănene. Am numit astfel toate lucrările\r\ndiscutate aici executate de Grigore Ranite, Iacov din Răşinari şi Ştefan Teneţchi.<\/p>\n\n\n\n

Lista ilustraţiilor<\/strong><\/p>\n\n\n\n

<\/strong><\/p>\n\n\n\n

1. Grigore Ranite (atribuire), Deisis<\/em>, 1737, capela palatului episcopal, Blaj (Muzeul\r\nde Istorie, Blaj)<\/p>\n\n\n\n

2. Grigore Ranite (atribuire), Sf\u00e2nta<\/em> Treime<\/em>, 1737, capela palatului episcopal, Blaj (Muzeul\r\nde Istorie, Blaj)<\/p>\n\n\n\n

3. Grigore Ranite (atribuire), Proorocul<\/em> Isaia<\/em>, 1737, capela palatului episcopal, Blaj (Muzeul\r\nde Istorie, Blaj)<\/p>\n\n\n\n

4. Grigore Ranite, Proorocul<\/em> Isaia<\/em>, 1764, iconostasul catedralei, Blaj<\/p>\n\n\n\n

5. Grigore Ranite, Crucea<\/em> Răstignirii<\/em>,\r\n1764, iconostasul catedralei,\r\nBlaj<\/p>\n\n\n\n

6. Iacov din Răşinari,\r\ncupola catedralei din Blaj, detaliu\r\ncu indicarea locului semnăturii artistului<\/p>\n\n\n\n

7. Iacov din Răşinari (atribuire), Iisus<\/em> Pantocrator<\/em>, 1739, Şilea\r\n(colecția Museikon, Alba Iulia)<\/p>\n\n\n\n

8. Iacov din Răşinari (atribuire), Maica<\/em> Domnului cu Pruncul<\/em>, 1739, Şilea (colecția\r\nMuseikon, Alba Iulia)<\/p>\n\n\n\n

9. Iacov din Răşinari, Sf\u00e2ntul<\/em> Nicolae<\/em>, 1745, Şilea\r\n(colecția Museikon, Alba Iulia)<\/p>\n\n\n\n

10. Iacov din Răşinari, Arhanghelul<\/em> Mihail<\/em>, 1746,\r\nŞilea (colecția\r\nMuseikon, Alba Iulia)<\/p>\n\n\n\n

11. Iacov din Răşinari, Iisus<\/em> \u00eentre papi<\/em>, 1748-1749, cupola catedralei\r\ndin Blaj<\/p>\n\n\n\n

12. Iacov din Răşinari, Papii<\/em> Grigorie Dialogul şi Clement I<\/em>,\r\n1748-1749, cupola catedralei din Blaj<\/p>\n\n\n\n

13. Iacov din Răşinari, \u00cenvierea<\/em> lui Iisus (Cobor\u00e2rea la iad)<\/em>, 1748-1749, cupola catedralei\r\ndin Blaj<\/p>\n\n\n\n

14. Iacov din Răşinari, Sf\u00e2nta<\/em> Treime<\/em>,\r\n1748-1749, cupola catedralei din Blaj<\/p>\n\n\n\n

15. Iacov din Răşinari, Buna Vestire<\/em>,\r\n1748-1749, cupola catedralei din Blaj<\/p>\n\n\n\n

16. Ştefan Teneţchi, Iisus<\/em> Hristos Mare Arhiereu şi \u00cenvăţător <\/em>(detaliu),\r\ncca 1765, icoană \u00eempărătească, catedrala\r\ndin Blaj<\/p>\n\n\n\n

17. Ştefan Teneţchi, Cuviosul<\/em> Macarie<\/em>, cca 1765, iconostasul catedralei din Blaj<\/p>\n\n\n\n

18. Ştefan Teneţchi, Buna Vestire<\/em>, cca 1765, detaliu de pe uşile \u00eempărăteşti\r\nale iconostasului catedralei\r\ndin Blaj<\/p>\n\n\n\n

19. Ştefan Teneţchi, Evangheliştii<\/em> Matei şi Marcu<\/em>, cca 1765, detaliu de pe uşile \u00eempărăteşti\r\nale iconostasului catedralei\r\ndin Blaj<\/p>\n\n\n\n

20. Ştefan Teneţchi, Sf\u00e2nta<\/em> Treime<\/em>, cca 1765, icoană \u00eempărătească, catedrala\r\ndin Blaj<\/p>\n\n\n\n

21. Ştefan Teneţchi, Naşterea<\/em> lui Iisus<\/em>, cca 1765, icoană de praznic, catedrala din Blaj<\/p>\n\n\n\n

22. Iconostasul catedralei din Blaj; vedere de ansamblu<\/p>\n\n\n\n

<\/strong><\/p>\n\n\n\n


<\/p>\n\n\n\n

[1]<\/a> Deoarece\r\nconstituie subiecte foarte delicate, asupra cărora istoricii nu au ajuns \u00eencă la consens, nu vom insista mai mult\r\nasupra acestor probleme factologice ale istoriei confesionale a rom\u00e2nilor din Transilvania dintre momentul \u00eenfiinţării Bisericii\r\nUnite (1697-1701) şi cel\r\nal restaurării Episcopatului\r\nOrtodox (1761). Trimitem, \u00eensă, la cele mai importante lucrări publicate de-a lungul timpului care au abordat diversele aspecte ale istoriei perioadei respective: Augustin Bunea,\r\nDin istoria rom\u00e2nilor. Episcopul Ioan Inocenţiu Klein<\/em>,\r\nBlaj, 1900, şi Episcopii<\/em> Petru Paul Aron şi\r\nDionisiu Novacovici sau istoria rom\u00e2nilor\r\ntransilvăneni de la 1751 pănă\r\nla 1764<\/em>, Blaj, 1902; Mihai Săsăujan, Politica<\/em> bisericească\r\na Curţii din Viena \u00een Transilvania (1740-1761)<\/em>,\r\nCluj-Napoca, 2002; Greta-Monica Miron, \u201e… porunceşte,\r\nscoale-te, du-te, propovedueşte …\u201d Biserica\r\nGreco-Catolică din Transilvania.\r\nCler şi enoriaşi (1697-1782)<\/em>, Cluj-Napoca, 2004; Ciprian Ghişa, Biserica<\/em> Greco-Catolică\r\ndin Transilvania (1700-1850). Elaborarea\r\ndiscursului identitar<\/em>,\r\nCluj-Napoca, 2006; Zenovie P\u00e2clişanu,\r\nIstoria<\/em> Bisericii Rom\u00e2ne Unite<\/em>, Ediţie \u00eengrijită de Pr. Ioan T\u00eembuş, Galaxia Gutenberg, 2006.<\/p>\n\n\n\n

[2]<\/a> Ansamblul\r\nMănăstirii \u201cSf. Treime\u201d\r\ndin Blaj, \u00een care biserica-catedrală\r\neste componenta principală şi cea mai spectaculoasă,\r\nse rataşează clasicismului\r\nitalian aşa cum a fost el interpretat de atelierul lui Johann Baptist\r\nMartinelli, arhitectul-şef al Curţii imperiale din Viena. Vezi Marius Porumb, Catedrala<\/em> Sf\u00e2nta Treime din Blaj la 1751<\/em>,\r\n\u00een Acta Musei Napocensis<\/em>, istorie, 32\/II, 1995 (Cluj-Napoca, 1996), p. 353-357;\r\nEugenia Greceanu, Etapele<\/em> de construcţie ale catedralei\r\nunite Sf. Treime din Blaj<\/em>, \u00een\r\nArtă<\/em> rom\u00e2nească, artă europeană<\/em>, coord. Marius Porumb, Aurel Chiriac, Editura Muzeului Ţării Crişurilor,\r\nOradea, 2002, p. 153-162; Terdik Szilveszter,\r\nG\u00f6r\u00f6g<\/em> katolikus p\u00fcsp\u00f6ki k\u00f6zpont ki\u00e9p\u00edt\u00e9se Bal\u00e1zsfalv\u00e1n a 18. sz\u00e1zadban<\/em>, \u00een St\u00edlusok<\/em>, művek, mesterek. Erd\u00e9ly műv\u00e9szete 1690-1848 k\u00f6z\u00f6tt. Tanulm\u00e1nyok B. Nagy Margit eml\u00e9k\u00e9re<\/em>,\r\nMarosv\u00e1s\u00e1rhely \u2013 Kolozsv\u00e1r,\r\n2011, p. 85-115.<\/p>\n\n\n\n

[3]<\/a> Silviu\r\nDragomir, Rom\u00e2nii<\/em> din Transilvania şi Unirea cu Biserica Romei. Documente apocrife privitoare la \u00eenceputurile unirii cu catolicismul roman (1697-1701)<\/em>, Editura\r\nInstitutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti,\r\n1963, p. 32.<\/p>\n\n\n\n

[4]<\/a> Documentul\r\nse păstrează la Serviciul\r\nJudeţean Alba al Arhivelor\r\nNaţionale, fond Mitropolia<\/em> Rom\u00e2nă Unită\r\nBlaj<\/em>. Pentru textul său vezi Ioana Cristache-Panait, Un zugrav din Ţara Rom\u00e2nească \u00een Transilvania \u00een prima jumătate a secolului al\r\nXVIII-lea<\/em>, \u00een Studii<\/em> şi Comunicări\r\nde Istoria Artei<\/em>, seria Artă<\/em> Plastică<\/em>, tom 16, nr. 2, 1969, p. 327; Marius Porumb, Dicţionar<\/em> de pictură veche rom\u00e2nească din Transilvania.\r\nSec. XIII-XVIII<\/em>, Editura Academiei\r\nRom\u00e2ne, Bucureşti,\r\n1998, p. 402.<\/p>\n\n\n\n

[5]<\/a> Marius Porumb, Ştefan<\/em> de la Ocnele Mari<\/em>, \u00een Acta Musei Napocensis<\/em>, XIV, 1977, p. 403; idem<\/em>, Un veac\r\nde pictură rom\u00e2nească\r\ndin Transilvania. Secolul\r\nXVIII<\/em>, Editura Meridiane,\r\nBucureşti, 2003, p. 19.<\/p>\n\n\n\n

[6]<\/a> Semnătura\r\nsa mai putea\r\nfi citită \u00een 1906 pe icoanele \u00eempărăteşti.\r\nVezi Nicolae Iorga, Scrisori<\/em> şi inscripţii ardelene şi maramureşene<\/em>,\r\nvol. II, Bucureşti, 1906, p. 34.<\/p>\n\n\n\n

[7]<\/a> Ana Dumitran,\r\nElena Cucui, Daniela Burnete,\r\nViorica P\u00eerv, Alte icoane care pl\u00e2ng la Blaj<\/em>, Editura Altip, Alba Iulia, 2008, p. 50.<\/p>\n\n\n\n

[8]<\/a> Ioana Cristache-Panait, op.\r\ncit.<\/em>, p. 326.<\/p>\n\n\n\n

[9]<\/a> Marius Porumb, Ştefan<\/em> de la Ocnele Mari<\/em>, p. 402; idem<\/em>, Catedrala<\/em> Sf\u00e2nta Treime din Blaj<\/em>, p. 354; idem<\/em>, Un veac\r\nde pictură rom\u00e2nească<\/em>,\r\np. 20.<\/p>\n\n\n\n

[10]<\/a> Ana Dumitran,\r\nElena Cucui, Daniela Burnete,\r\nViorica P\u00eerv, Alte icoane care pl\u00e2ng la Blaj<\/em>.<\/p>\n\n\n\n

[11]<\/a> Marius Porumb, Ştefan<\/em> de la Ocnele Mari<\/em>, p. 402; idem<\/em>, Catedrala<\/em> Sf\u00e2nta Treime din Blaj<\/em>, p. 354; idem<\/em>, Dicţionar<\/em> de pictură<\/em>,\r\np. 402; idem<\/em>, Un veac de pictură\r\nrom\u00e2nească<\/em>, p. 20.<\/p>\n\n\n\n

[12]<\/a> Icoana<\/em> pl\u00e2ngătoare de la Blaj, 1764<\/em>, Ediţie coordonată de Ioan Chindriş, Editura Clusium, Cluj-Napoca,\r\n1997, p. 53. Datarea este \u00eentărită de Alexandru Benyei, care ştia că icoana a fost pictată \u201ccu doi ani \u00eenainte de a fi fost primit el, \u00een anul 1738 […], la oficiul contabil al domeniului Blaj\u201d (ibidem<\/em>,\r\np. 101).<\/p>\n\n\n\n

[13]<\/a> Conform mărturiei călugărului\r\nFilotei L\u00e1szl\u00f3 (Icoana<\/em> pl\u00e2ngătoare de la Blaj<\/em>, p. 61), a preotului Simeon Zdrenghea (ibidem<\/em>, p. 71), a călugărului\r\nSamuil Micu (ibidem<\/em>, p. 75) şi\r\na magazionerului domeniului\r\nBlaj, Ilie Raica (ibidem<\/em>, p. 111).<\/p>\n\n\n\n

[14]<\/a> Ibidem<\/em>, p. 113-115.<\/p>\n\n\n\n

[15]<\/a> A. Bunea,\r\nop. cit.<\/em>, p. 19.<\/p>\n\n\n\n

[16]<\/a> N. Iorga,\r\nop. cit.<\/em>, p. 58.<\/p>\n\n\n\n

[17]<\/a> Marius Porumb, Dicţionar<\/em> de pictură<\/em>, p. 317-320; idem<\/em>, Un veac\r\nde pictură rom\u00e2nească<\/em>,\r\np. 55-58; Ana Dumitran, Un zugrav de elită:\r\nGrigore Ranite<\/em>, \u00een Annales\r\nUniversitatis Apulensis<\/em>, series Historica<\/em>, 14\/I,\r\n2010, p. 83-98.<\/p>\n\n\n\n

[18]<\/a> Marius Porumb, Dicţionar<\/em> de pictură<\/em>, p. 170-172; Ana Dumitran,\r\nElena-Daniela Cucui, Elena Mihu,\r\nSaveta-Florica Pop, Iacov<\/em> Zugravul<\/em>, Editura\r\nAltip, Alba Iulia, 2010, p. 38-51.<\/p>\n\n\n\n

[19]<\/a> Szilveszter\r\nTerdik, \u201cSculptor\r\nconstantinopolitanus\u201d Un intagliatore\r\ngreco a M\u00e1riap\u00f3cs nel Settecento<\/em>, p. 251 (http:\/\/byzantinohungarica.hu\/sites\/default\/files\/images\/terdik_intagliatore_olasz.pdf).\r\nPentru versiunea \u00een limba maghiară\r\na studiului vezi http:\/\/byzantinohungarica.hu\/sites\/default\/files\/30_Terdik_Szilveszter.pdf<\/a>.<\/p>\n\n\n\n

[20]<\/a> Augustin Bunea, Episcopul<\/em> Ioan Inocenţiu Klein<\/em>, p.\r\n25; Terdik Szilveszter, G\u00f6r\u00f6g<\/em> katolikus p\u00fcsp\u00f6ki k\u00f6zpont<\/em>, p. 107.<\/p>\n\n\n\n

[21]<\/a> Serviciul\r\nJudeţean Cluj al Arhivelor\r\nNaţionale, Colecţia<\/em> Documente Blaj<\/em>, inv. nr. 116.<\/p>\n\n\n\n

[22]<\/a> Szilveszter\r\nTerdik, \u201cSculptor\r\nconstantinopolitanus\u201d<\/em>, p. 251.<\/p>\n\n\n\n

[23]<\/a> Prima semnalare bibliografică a semnăturii, după informaţii oferite de Cornel\r\nTatai-Baltă, \u00eei aparţine lui Marius Porumb, Grigore<\/em> Ranite \u2013 un pictor craiovean peregrin \u00een Transilvania<\/em>, \u00een vol. Artă<\/em> rom\u00e2nească artă europeană. Centenar Virgil Vătăşianu<\/em>,\r\nOradea, 2002, p. 174, nota 8 (studiu reluat \u00een vol. Un veac de pictură rom\u00e2nească<\/em>,\r\np. 56). Vezi şi Cornel\r\nTatai-Baltă, Scrieri<\/em> despre artă<\/em>,\r\nAlba Iulia, 2005, p. 8.<\/p>\n\n\n\n

[24]<\/a> Marius Porumb, Dicţionar<\/em> de pictură<\/em>,<\/em>p. 44.<\/p>\n\n\n\n

[25]<\/a> Conform semnăturii \u201cStan ucenic\u201d, plasată \u00een vecinătatea pisaniei cu numele pictorior bisericii de la Vădeni-T\u00e2rgu-Jiu. Biserica a fost pictată \u00een 1732-1733 de o echipă formată din \u201eRanite, Grigorie, Gheorghie, Vasilie zugrafii\u201d şi ucenicii Ion, Stan şi Nicolea.<\/p>\n\n\n\n

[26]<\/a> Icoanele,\r\nastăzi pierdute, ale iconostasului bisericii de lemn din Iernut (Atanasie Popa, Biserici<\/em> vechi de lemn rom\u00e2neşti\r\ndin Ardeal<\/em>, \u00een Anuarul<\/em> Comisiunii Monumentelor Istorice<\/em>, Secţia pentru Transilvania, 1930-1931,\r\np. 277-278.<\/p>\n\n\n\n

[27]<\/a> Pentru\r\nacest apel sistematic la teologii occidentali \u00een procesul de constituire a discursului identitar de către corifeii Bisericii Unite vezi Ciprian Ghişa, Biserica<\/em> Greco-Catolică\r\ndin Transilvania (1700-1850). Elaborarea\r\ndiscursului identitar<\/em>,\r\nCluj-Napoca, 2006, \u00een special p. 135, 153, 156-161,\r\n168-169, 177, 232.<\/p>\n\n\n\n

[28]<\/a> Alexandru\r\nGrama, Pictura<\/em> in catedrala metropolitana din Blasiu<\/em>, \u00een Foaia<\/em> bisericească<\/em>,\r\nBlaj, an III, 1885, p. 347-349.<\/p>\n\n\n\n

[29]<\/a> Nicolae Iorga, Pagini<\/em> alese din \u00eensemnările de călătorie prin Ardeal şi Banat<\/em>, vol. I,\r\nBucureşti, 1977, p. 235.<\/p>\n\n\n\n

[30]<\/a> Horia\r\nMedeleanu, Pictorul<\/em> Ştefan Teneţchi. Viaţa şi opera<\/em>, \u00een Ziridava<\/em>,\r\nXV-XVI, 1987, p. 374; Marius Porumb, Dicţionar<\/em> de pictură<\/em>,\r\np. 44, 400-402; Cornel Tatai-Baltă, Icoanele<\/em> \u00eempărăteşti\r\nale iconostasului catedralei\r\ndin Blaj<\/em>, \u00een Annales\r\nUniversitatis Apulensis<\/em>, series Historica<\/em>, 10\/I,\r\n2006, p. 37-49, şi \u00een volumul de autor Ipostaze<\/em> cultural-artistice<\/em>,\r\nAlba Iulia, 2007, p. 46-55; idem<\/em>, Uşile<\/em> \u00eempărăteşti\r\nale iconostasului catedralei\r\ndin Blaj<\/em>, \u00een Cultura<\/em> Creştină<\/em>, serie\r\nnouă, an VII, 2004, nr. 3-4, p. 204-223, şi \u00een volumul\r\nde autor Scrieri<\/em> despre artă<\/em>, Alba Iulia,\r\n2005, p. 22-38; idem<\/em>, Uşile<\/em> diaconeşti\r\nale iconostasului catedralei\r\ndin Blaj<\/em>, \u00een Annales\r\nUniversitatis Apulensis<\/em>, series Historica<\/em>, 11\/I,\r\n2007, p. 312-322, şi \u00een\r\nvolumul de autor Ipostaze<\/em> cultural-artistice<\/em>,\r\np. 56-66; Elena Popescu, L\u2019iconostase<\/em> de la cath\u00e9drale m\u00e9tropolitaine la Sainte Trinit\u00e9\r\nde Blaj \u2013 influences baroques<\/em>, \u00een Analele<\/em> Banatului. Artă<\/em>, serie nouă, II, 1997, p. 117-130.<\/p>\n\n\n\n

[31]<\/a> Alexandru\r\nLupenu-Melin, Călăuza<\/em> Blajului<\/em>, Blaj, 1922, p. 51; afirmaţia,\r\nnedovedită documentar,\r\na fost preluată ad litteram<\/em> de bibliografia\r\nulterioară. Vezi şi Vasile Drăguţ, Dicţionar<\/em> enciclopedic de artă medievală rom\u00e2nească<\/em>,\r\nBucureşti, 1976, p. 58, Adrian Teodorescu, Catedrala<\/em> \u201cSf\u00eenta Treime\u201d din Blaj<\/em>, \u00een \u00cendrumător<\/em> Pastoral<\/em>, I, Alba Iulia, 1977, p. 214.<\/p>\n\n\n\n

[32]<\/a> Cornel Tatai-Baltă, Ioan Fărcaş, Iconostasul<\/em> catedralei greco-catolice \u201cSf\u00e2nta Treime\u201d din Blaj (Sec.\r\nXVIII)<\/em>, Editura Altip,\r\nAlba Iulia, 2011.<\/p>\n\n\n\n

[33]<\/a> Ana Dumitran,\r\nUn zugrav de elită: Grigore Ranite<\/em>, p. 90 şi p. 98,\r\nfig. 16.<\/p>\n\n\n\n

[34]<\/a> Marius Porumb, Un valoros ansamblu de pictură şi sculptură din secolul al\r\nXVIII-lea la Vadu Crişului<\/em>,\r\n\u00een Acta Musei Napocensis<\/em>, XXI, 1984,\r\np. 562.<\/p>\n\n\n\n

[35]<\/a> Szilveszter\r\nTerdik, \u201cSculptor\r\nconstantinopolitanus\u201d<\/em>, p. 249.<\/p>\n\n\n\n

[36]<\/a> Ibidem<\/em>, p. 251-254.<\/p>\n\n\n\n

[37]<\/a> Samuil\r\nMicu, Istoria<\/em> rom\u00e2nilor<\/em>, Ediţie\r\nprinceps după manuscris\r\nde Ioan Chindriş, vol.\r\nII, Bucureşti, 1995, p. 346.<\/p>\n\n\n\n

[38]<\/a> Serviciul\r\nJudeţean Cluj al Arhivelor\r\nNaţionale, Colecţia<\/em> Documente Blaj<\/em>, inv. nr. 116.<\/p>\n\n\n\n

[39]<\/a> Szilveszter\r\nTerdik, \u201cSculptor\r\nconstantinopolitanus\u201d<\/em>, p. 251.<\/p>\n\n\n\n

[40]<\/a> Arhiepiscopia\r\nRomano-Catolică de Alba Iulia, Arhiva Arhiepiscopală şi Capitulară, fond Arhiva<\/em> Episcopiei. Actele Oficiului Episcopal<\/em>, nr.\r\n60\/1766.<\/p>\n\n\n\n

[41]<\/a> S. Micu,\r\nop. cit.<\/em>, II, p. 348.<\/p>\n\n\n\n

[42]<\/a> Monasterii<\/em> Balasf. Sanctissimae\r\nTrinitatis Urbarium seu Conscriptio<\/em>, 1747, Biblioteca Academiei Rom\u00e2ne, filiala Cluj-Napoca, ms. lat. 372, p. 2.<\/p>\n\n\n\n

[43]<\/a> Cea\r\nmai veche lucrare semnalată \u2013 uşile diaconeşti ale bisericii din Galşa (jud. Arad) \u2013 a fost pictată \u00een 1749 (Horia Medeleanu, op. cit.<\/em>, p. 371). Următoarea\r\nlucrare datată cunoscută \u2013 iconostasul bisericii din Vilovo, \u00een Serbia \u2013 a fost executată \u00een 1752 (Olga Dimitrijević-Mikić, Stefan Tenecki, ein\r\nBanater Mahler aus dem\r\nXVIII. Jahrhundert<\/em>, \u00een Рад<\/em> Војвођанских\r\nМузеја<\/em>, Novi,\r\nSad, 6, 1957, p. 142-145).<\/p>\n\n\n\n

[44]<\/a> Prima consemnare \u00een conscripţiile\r\nlocuitorilor oraşului\r\nArad datează din 1748, stabilirea\r\nfiind, probabil, anterioară cu un an. Starea sa socială iniţială este modestă: menţionat ca hospes<\/em> şi inquilinus<\/em>, artistul şi-a cumpărat o casă abia \u00een 1750. Impozitul pe care l-a plătit \u00een anii de \u00eenceput reflecta veniturile din exercitarea profesiei de pictor şi deţinerea unei vii, primită de soţie ca zestre (ibidem<\/em>,\r\np. 358, 360-361).<\/p>\n\n\n\n

[45]<\/a> Olga Dimitrijević-Mikić, op. cit.<\/em>, p. 142; Nagy M\u00e1rta, Ortodox<\/em> ikonoszt\u00e1zionok Magyarorsz\u00e1gon<\/em>, Debrecen, 1994, p. 33.<\/p>\n\n\n\n

[46]<\/a> Horia\r\nMedeleanu, op.\r\ncit.<\/em>, p. 377.<\/p>\n\n\n\n

[47]<\/a> Horia\r\nMedeleanu, op.\r\ncit.<\/em>, p. 371-373.<\/p>\n\n\n\n

[48]<\/a> Olga Dimitrijević-Mikić, op. cit.<\/em>, passim<\/em>.<\/p>\n\n\n\n

[49]<\/a> Nagy M\u00e1rta, op. cit.<\/em>,\r\np. 33-35; eadem<\/em>,\r\nBaroque Iconostasions\r\nin Hungary in the 18th<\/sup> Century<\/em>, \u00een Le Baroque de l\u2019Europe\r\nOccidentale et le Monde Byzantin.<\/em>\r\nRecueil des travaux du colloque\r\nscientifique organis\u00e9 les\r\n10-13 Octobre 1989, r\u00e9dacteur\r\nDejan Medaković,\r\nBeograd, 1991, p. 85-93; Динко\r\nДавидов, Иконе<\/em> српских\r\nцркава у мађарској<\/em>,\r\nNovi Sad, 1973, p. 229-230, pl. XLVI-XLVIII, CIV.<\/p>\n\n\n\n

[50]<\/a> Horia\r\nMedeleanu, op.\r\ncit.<\/em>, p. 374.<\/p>\n\n\n\n

[51]<\/a> Cea\r\nmai timpurie lucrare a sa este\r\ndată 1763; vezi Marius\r\nPorumb, Dicţionar<\/em> de pictură veche rom\u00e2nească<\/em>, p. 140.<\/p>\n\n\n\n\n\n

\n\n\n\n

Galerie Imagini<\/h3>\n\n\n\n
\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n<\/figure>\n\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Pictorii catedralei greco-catolice din Blaj Ana Dumitran, Muzeul Național al Unirii, Alba Iulia Subiectul propus spre dezbatere este destul de incomod, nu doar pentru că nu este familiar istoriei artei […]<\/p>\n","protected":false},"author":0,"featured_media":196,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"footnotes":""},"categories":[9],"tags":[],"class_list":["post-165","post","type-post","status-publish","format-standard","has-post-thumbnail","hentry","category-9"],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/museikon.ro\/en\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/165","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/museikon.ro\/en\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/museikon.ro\/en\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/museikon.ro\/en\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=165"}],"version-history":[{"count":1,"href":"https:\/\/museikon.ro\/en\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/165\/revisions"}],"predecessor-version":[{"id":181,"href":"https:\/\/museikon.ro\/en\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/165\/revisions\/181"}],"wp:featuredmedia":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/museikon.ro\/en\/wp-json\/wp\/v2\/media\/196"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/museikon.ro\/en\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=165"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/museikon.ro\/en\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=165"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/museikon.ro\/en\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=165"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}