{"id":164,"date":"2020-06-10T10:00:00","date_gmt":"2020-06-10T10:00:00","guid":{"rendered":"http:\/\/localhost\/museikon\/C:\/Program%20Files\/Git\/cronologia-zidirii-si-intocmirii-artistice-a-bisericii-sf-cuvioasa-paraschiva-din-rasinari\/"},"modified":"2026-04-08T17:12:02","modified_gmt":"2026-04-08T17:12:02","slug":"cronologia-zidirii-si-intocmirii-artistice-a-bisericii-sf-cuvioasa-paraschiva-din-rasinari","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/museikon.ro\/en\/cronologia-zidirii-si-intocmirii-artistice-a-bisericii-sf-cuvioasa-paraschiva-din-rasinari\/","title":{"rendered":"The chronology of the building and artistic decoration of the St. Pious Paraskeva church in Rasinari"},"content":{"rendered":"\n

Cronologia zidirii și \u00eentocmirii\r\nartistice <\/em><\/strong><\/p>\n\n\n\n

a bisericii \u201eSf. Cuvioasă Paraschiva\u201d,\r\ndin Rășinari (1752-1798)<\/em><\/strong><\/p>\n\n\n\n

<\/strong><\/p>\n\n\n\n

Ioan\r\nOvidiu Abrudan<\/p>\n\n\n\n

Universitatea\r\n\u201eLucian Blaga\u201d, Sibiu<\/p>\n\n\n\n

Biserica \u201eSf\u00e2nta Cuvioasă Paraschiva\u201d s-a zidit\r\n\u00een Răşinari la mijlocul secolului al\r\nXVIII-lea, pentru a \u00eenlocui un lăcaş de\r\n\u00eenchinare cu acelaşi hram[1]<\/a> aşezat \u00een centrul comunei, pe locul numit \u00abLa Scaun\u00bb,\r\nunde se judecau odinioară pricinile obştii.\r\nDin mărturia protopopului unit al Răşinariului,\r\nTatomir, consemnată \u00eentr-un document redactat la\r\n17 mai 1761, reieşea că acea biserică \u201eera\r\nveche, chiar foarte veche (templum<\/em> antiquum utpote vetustissimum<\/em>), astfel \u00eenc\u00e2t se aşternuse\r\nuitarea asupra celor care au construit-o\u201d[2]<\/a>. Despre\r\ncaracterul străvechi al edificiului se aminteşte\r\nşi \u00een două dintre inscripţiile\r\naşezate, la momente diferite, pe faţadele actualei biserici. Este pomenit acolo \u201eVăleatu besearecii cei vechi\r\nde la ΧC (Hr.) 420 iară cea noo 1755\u201d[3]<\/a> (fig.\r\n1<\/strong>), respectiv \u201eV[ă]leatul besear[i]cii cei\r\nvechi anii D[o]mnuli de l[a] XC (Hr.) 420 iară cea\r\nnoo 1758. popa Vasilie Şt.\u201d[4]<\/a> (fig.\r\n3<\/strong>). Explicaţia pentru acestă\r\ndatare timpurie, care nu putea avea, \u00een mod plauzibil, vreo legătură\r\ncu vechimea clădirii propriu-zise, o furnizează documentul manuscris al\r\n\u201eCărţii ocolniţă\r\na hotarului satului Răşinariu\u201d, prin care\r\nse \u00eentăreau, \u201eprefăc\u00e2ndu-se şi\r\npre\u00eennoindu-se\u201d \u00eenscrisuri anterioare, \u00eencep\u00e2nd cu \u201evechea carte\r\nhotarnică, cea de la bunul şi vechiul Craiu Atila 420\u201d[5]<\/a> (fig.\r\n4<\/strong>). Prin urmare, \u00eensemnarea, ca reper cronologic, a anului 420, c\u00e2nd de\r\nfapt s-a \u00eentemeiat imperiul hun[6]<\/a>, avea\r\nmenirea să sublinieze ceea ce fusese transmis prin tradiţie\r\nşi anume continuitatea locuirii satului de\r\nrom\u00e2ni şi strămoşii\r\nlor din vremuri imemoriale[7]<\/a> şi, implicit, ceea ce fusese consfinţit,\r\nprin acte de recunoaştere emise de-a lungul istoriei\r\nde către conducătorii politici care au stăp\u00e2nit ţinuturile transilvănene, cu privire la dreptul\r\nde proprietate asupra teritoriului satului, exercitat legitim de răşinăreni.<\/p>\n\n\n\n

La fel ca pretutindeni \u00een ţinuturile\r\nTransilvaniei, şi la Răşinari\r\nvechea biserică a satului a devenit unită, \u00eencă de la \u00eenfiinţarea acestei confesiuni. \u201eS-a păstrat \u00een\r\nmemoria colectivă amintirea vizitelor succesive ale episcopilor uniţi care au slujit acolo, de la Atanasie Anghel la Patachi, care, \u00eeşi amintea Tatomir, oficiase chiar slujba de numire a sa \u00een funcţia de protopop …, la Klein şi\r\nPetru Pavel Aron\u201d[8]<\/a>.\r\nȊn muzeul parohial se mai păstrează\r\n\u00eencă antimisul dat bisericii \u00een 1730 de\r\nepiscopul unit al Făgărașului, Ioan Inochentie Micu (fig. 17<\/strong>).<\/p>\n\n\n\n

Preoţii\r\ngreco-catolici răşinăreni au fost\r\ndeosebit de numeroşi[9]<\/a>\r\np\u00e2nă către jumătatea secolului al XVIII-lea, c\u00e2nd o parte dintre\r\nei au abandonat unirea bisericească[10]<\/a>\r\nla care cei mai mulţi credincioşi\r\ndin comună nu aderaseră, de fapt, niciodată. Pe acest fond era\r\nfiresc să se nască tulburări, un asemenea episod tensionat \u00eenregistr\u00e2ndu-se\r\n\u00een 18 aprilie 1745, c\u00e2nd răşinărenii ortodocşi, \u00een frunte cu preoţii\r\nlor, au ocupat cu forţa biserica, \u00eensă doar\r\npentru c\u00e2teva zile, \u00eentruc\u00e2t autorităţile\r\nstatului au reprimat ne\u00eent\u00e2rziat şi brutal revolta[11]<\/a>.<\/p>\n\n\n\n

Chiar dacă liniştea\r\na fost reinstaurată, rășinărenii nu\r\naveau să uite prea lesne suferinţele\r\n\u00eendurate atunci. Devenise evident şi pentru\r\nierarhia bisericească faptul că cele aproape trei mii de suflete,\r\nc\u00e2te număra obştea credincioşilor\r\ndin Răşinari pe la anul 1750[12]<\/a>,\r\nnu se puteau aduce la ascultare doar prin mijloace de intimidare, ci era\r\nnecesară o captare a bunăvoinţei\r\noamenilor, prin dovezi de clemenţă şi măsuri menite să le \u00eembunătăţească\r\ncondiţia materială şi\r\nspirituală. Ceea ce a urmat, doar la scurtă vreme după stingerea\r\nconflictului, poate fi interpretat prin prisma unei atari\r\n\u00eencercări de reconciliere. Din amintitul document, \u00eentocmit \u00een 1761 de\r\nprotopopul Tatomir, aflăm despre\r\n\u00eemprejurările \u00een care, cu aproape un deceniu \u00een urmă, fusese iniţiată \u00een Răşinari\r\nconstruirea unui nou lăcaş de \u00eenchinare.\r\nDin pricină că vechea biserică \u201ese ruinase şi\r\ndevenise ne\u00eencăpătoare, prin efortul sătenilor şi al preoţilor, cu\r\nsuportul episcopului de atunci (Petru Pavel Aron, n. n<\/em>.), care nu numai a pus şi sfinţit prima piatră, l-a trimis pe protopopul de\r\nSadu pentru a angaja arhitectul, dar a fost primul care a \u00eenceput lucrarea, a\r\ndat bani pentru fundaţie şi\r\ni-a sfătuit părinteşte pe cei care la\r\n\u00eenceput au şovăit, s-a ridicat o\r\nminunată biserică\u201d[13]<\/a>. Obştea sătească a contribuit cu 2000 florini[14]<\/a>,\r\no sumă destul de \u00eensemnată, dacă o raportăm la obligaţiile fiscale cu care erau \u00eempovăraţi\r\nrăşinărenii, aceștia plătind\r\nun impozit anual către sfatul sibian, a cărui valoare depăşea 10 000 de florini (echivalentă taxei\r\nsuportate de \u201e\u00eentreg scaunul Miercurei\u201d)[15]<\/a>,\r\nla care se adăugau cheltuielile pentru susţinerea\r\nprocesului pe care comuna \u00eel avea cu Sibiul (\u00eencep\u00e2nd din anul 1733).<\/p>\n\n\n\n

\u00cen studiul monografic dedicat, \u00een 1940, bisericii\r\n\u201eCuvioasa Paraschiva\u201d, protopopul Emilian Cioran consemna tradiţia\r\nlocală despre clădirea edificiului actual de jur \u00eemprejurul bisericii\r\nvechi[16]<\/a>,\r\ncare nu a fost demolată dac\u00e2t atunci c\u00e2nd\r\nzidurile noi s-au \u00eenălţat p\u00e2nă la\r\nnivelul de naştere al bolţilor.\r\nDacă pornim de la afirmaţia protopopului Tatomir, cu privire la aşezarea\r\nşi consacrarea pietrei de temelie a noii\r\nbiserici din Răşinari de către Petru\r\nPavel Aron, am putea admite că evenimentul s-a petrecut \u00een primăvara\r\nanului 1752, \u00eenaintea plecării vicarului episcopesc\r\nla Viena, de unde nu avea să se \u00eentoarcă dec\u00e2t peste doi ani şi c\u00e2teva luni, \u00een 13 septembrie 1754, după ce\r\nfusese sfinţit episcop[17]<\/a>. Presupunerea\r\ne \u00eentărită de mărturia lui Johannes Drotlich,\r\nmeşter \u00een breasla zidarilor din Sibiu, prin care\r\nrelata cum, \u00een 5 iunie 1753, pe c\u00e2nd demola vechea biserică din Răşinari, unul din lucrătorii care-l \u00eensoţeau a găsit \u00eentre resturile de moloz o carte\r\nsf\u00e2ntă, care a aparţinut rom\u00e2nului numit Aliman\r\n(Alăman), feciorul popii Savul[18]<\/a>.\r\nZidurile noului edificiu, ale cărui fundaţii\r\nau fost aşezate, după cum bănuim, cu\r\nun an \u00een urmă, fuseseră \u00eenălţate p\u00e2nă\r\nla nivelul de la care, pentru a se putea iniţia\r\nalcătuirea bolţilor, se impunea ca vechea biserică,\r\nrămasă \u00een interior, să fie dăr\u00e2mată.<\/p>\n\n\n\n

După revenirea \u00een ţară,\r\nprimul popas l-a făcut episcopul Aron la Sibiu, unde la data amintită\r\nmai sus a fost primit \u00een Dietă pentru a-i fi confirmate diplomele de\r\nnumire \u00een funcţie şi\r\npentru a i se asigura \u201e\u00eendată scaun şi vot\r\n\u00eentre staturile (stările), care constituiau Dieta Transilvaniei\u201d[19]<\/a>.<\/p>\n\n\n\n

O \u00eensemnare manuscrisă de pe o Evanghelie din\r\nbiserica \u201eCuvioasa Paraschiva\u201d, publicată de Nicolae Iorga, menţionează, la capătul unei serii de evenimente\r\npetrecute la Răşinari \u00een 1754, faptul că\r\n\u201etot \u00eentru acest an au venit şi d. Vl[ă]d[i]ca Pavel\u201d[20]<\/a>. Deşi nu se \u00eenţelege\r\nsuficient de lămurit, dacă autorul notiţei\r\nnu s-a referit, de fapt, la revenirea lui Petru Pavel Aron, ca episcop, \u00een Transilvania[21]<\/a>, e\r\ntotuşi plauzibil ca, fiind prezent la Sibiu \u00een\r\nseptembrie 1754, ierarhul unit să fi făcut o vizită şi la Răşinari, pentru\r\na se interesa de mersul lucrărilor de pe şantierul\r\nnoii biserici.<\/p>\n\n\n\n

Cert este că, \u00een primăvara anului 1755, zidirea\r\nera desăv\u00e2rşită, acest an fiind\r\nconsemnat \u00een trei dintre inscripţiile ce se pot observa\r\npe faţadele bisericii. Am reprodus deja conţinutul uneia dintre acestea, cea cu slovele\r\nsăpate \u00een piatra aşezată pe peretele\r\nvestic, l\u00e2ngă turnul clopotniţă. O a\r\ndoua inscripţie, cu slove chirilice incizate pe\r\nbuiandrugul din lemn, de deasupra uşii bisericii,\r\ncomunică următoarele: \u201eANII D[O]MNULUI. 1755 (cu slove) MAI : 29 (cu\r\nslove)\u201d. Peste trei decenii de la data menţionată,\r\nc\u00e2nd s-a iniţiat zugrăvirea zonelor de sub\r\nturn, inscripţia săpată pe buiandrug a\r\nfost acoperită cu un strat de tencuială pentru frescă, peste\r\ncare zugravul Popa Ioan Grigorievici a transcris, de\r\ndata aceasta cu penelul, textul care fusese mascat, după cum urmează:\r\n\u201eDE LA ZIDIREA BISEARECII. ANII DOMNULUI : 1755 (cu slove) : MAI : 29 (cu\r\nslove) I\u201d (fig. 2<\/strong>).<\/p>\n\n\n\n

*<\/p>\n\n\n\n

Invoc\u00e2nd un fragment dintr-o scrisoare\r\npăstrată \u00een arhiva mitropoliei din Blaj, datată \u00een 10 iunie\r\n1757, adresată de episcopul Aron unuia dintre preoţii\r\nrăşinăreni, \u00een care acesta afirmase\r\ncă: \u201eR\u00e2nduindu-se acum cu ajutorul lui Dumnezeu acolo noua biserică…\u201d[22]<\/a>, Augustin\r\nBunea şi, mai t\u00e2rziu, Emilian Cioran[23]<\/a>\r\nau considerat că referirea respectivă s-a făcut la actul consacrării\r\nedificiului. Presupunerea s-a dovedit \u00eentemeiată, fiind confirmată de\r\no inscripţie, p\u00e2nă acum neevidenţiată,\r\n\u00eensemnată \u00eengrijit pe piciorul prestolului din piatră, din sanctuarul\r\nbisericii. Ȋncardat de frumoase ornamente\r\nvegetale sculptate \u00een relief care \u00eenchipuie frunze de acant, textul lapidar are\r\nurmătorul conţinut: \u201e(VĂ)LEAT 1757.\r\nȊN ZILELE PRE(A)LUMINATULUI ARHI(E)REU P. P. A. DE BISTRA\u201d (fig. 5, 6<\/strong>).\r\nScrierea este completată cu două elemente figurative din care era\r\nalcătuit blazonul familiei Aron de Bistra, vulturul și șarpele\r\n\u00eencadrat \u00eentr-un scut heraldic. Stema era cunoscută doar printr-o\r\nxilogravură introdusă \u00een broșura \u201eVotiva apprecatio\u201d,\r\ntipărită la Blaj \u00eentr-un singur exemplar, \u00een 29 iunie 1760, pentru a-l\r\nomagia pe episcop cu prilejul zilei sale onomastice[24]<\/a>.<\/p>\n\n\n\n

Maniera discretă \u00een care s-a săv\u00e2rşit\r\nsfinţirea unei biserici, de felul celei de la Răşinari \u2013 cu monumentalitatea ei ieşită cu totul din comun, nu doar pentru\r\nregiunea Sibiului, ci și pentru \u00eentreaga Transilvanie,\r\nchiar dacă ar fi să ne-o imaginăm numai cu turnul pe care-l avea\r\natunci, considerabil mai scund şi mai modest\r\ndec\u00e2t se vede astăzi \u2013, fără ecoul pe care ar fi fost de aşteptat să-l genereze \u00een conştiinţa\r\nlocuitorilor acestui sat, se explică prin intensificarea progresivă a\r\nacţiunilor \u00eendreptate \u00eempotriva uniatismului. Cu\r\nacest fenomen s-a confruntat episcopul \u00eendeosebi \u00een cei doi ani care au urmat după\r\nmomentul finalizării bisericii din Răşinari.\r\n\u201eEpiscopul Aron, scria Augustin Bunea, se silea chiar şi\r\n\u00een persoană a domoli spiritele agitate, dar poporul … nu-l mai asculta. Aşa, de exemplu, c\u00e2nd eppul\r\nmerse \u00een septembrie 1757 \u00een Sălişte\r\n(l\u00e2ngă Sibiu), numai o parte din popor \u00eel urmă \u00een biserică la\r\nSf\u00e2nta Liturghie\u201d[25]<\/a>.<\/p>\n\n\n\n

Această evocare este sugestivă pentru tensiunea\r\ncare se acumulase \u00een raporturile ierarhiei şi\r\nclerului unit cu obştile săteşti\r\ndin Mărginimea Sibiului, atmosferă deloc prielnică unor\r\nmanifestări festive, precum era inaugurarea unei biserici. Se mai\r\npăstrează, cu toate acestea, și alte c\u00e2teva mărturii despre\r\nfelul \u00een care răşinărenii l-au omagiat\r\npe episcopului Petru Pavel Aron, pentru contribuiţia\r\nsa la ctitorirea lăcaşului de \u00eenchinare. Sunt\r\ndouă icoane zugrăvite deasupra arcadei de pe faţada\r\nde sud a turnului clopotniţă prin a\r\ncărei deschidere se realizează accesul către uşa\r\nbisericii. Prima \u00eei reprezintă pe Sfinţii\r\nApostoli Petru şi Pavel susţin\u00e2nd\r\nun chivot (fig. 9<\/strong>), simbol al Bisericii Apostolice, care \u00een cazul de faţă a \u00eemprumutat forma edificiului clădit\r\nde răşinăreni. Imaginea a fost zugrăvită,\r\nde bună seamă, \u00een semn de veneraţie pentru\r\nchiriarhul care purta numele celor doi sfinţi[26]<\/a>.<\/p>\n\n\n\n

Dacă ar fi să luăm \u00een considerare poziţionarea chiar deasupra intrării \u00een\r\nbiserică, a celei de-a doua icoane, reprezent\u00e2nd \u201eNaşterea\r\nDomnului\u201d (fig. 8<\/strong>),\u00a0 am putea\r\nadmite că rostul acesteia a fost să marcheze hramul căruia \u00eei\r\nfusese consacrat lăcaşul de \u00eenchinare. Se ştie, din surse pe care le vom evidenţia\r\nmai \u00eencolo, că episcopul Aron nu a ţinut\r\nseama de tradiţia \u00eempăm\u00e2ntenită \u00een Răşinari, prin care bisericile care s-au succedat\r\nde-a lungul vremii \u00een sat s-au aflat sub patronajul spiritual al Sfintei\r\nParaschiva.<\/p>\n\n\n\n

Integrate mai t\u00e2rziu \u00een ansamblul de compoziţii iconografice, desfăşurate\r\npe o suprafaţă extinsă pe aproape\r\njumătate din faţada sudică a turnului\r\n(fig. 7<\/strong>), cele două icoane murale nu au fost remarcate p\u00e2nă\r\nacum ca alcătuind un segment distinct al acestui complex, at\u00e2t din punctul\r\nde vedere al rostului căruia \u00eei serviseră inţial,\r\nc\u00e2t şi sub aspectul realizării lor de\r\ncătre un alt zugrav, dec\u00e2t cel angajat ulterior să completeze decorul\r\nzonei respective.<\/p>\n\n\n\n

C\u00e2t priveşte\r\nidentitatea meşterului care le-a pictat \u00eenainte\r\nde evenimentul t\u00e2rnosirii bisericii, cel mai probabil \u00een cursul anului 1756,\r\naceasta ar putea fi stabilită prin evidenţierea\r\nc\u00e2torva particularităţi de stil, care se pot\r\nasocia cu maniera specifică zugravului Stan, fiul popii Radu din Răşinari. Spre exemplu, \u00een icoana care ilustrează\r\n\u201eStihirea de Crăciun\u201d, peisajul de coline, unde\r\nse află peştera Naşterii\r\nDomnului, este reprezentat \u00eentr-un mod asemănător celui din icoanele\r\nmurale, cu acelaşi subiect, realizate de Stan la\r\nbiserica din Sebeşul de Sus (scena pictată\r\n\u00een 1773-74, pe timpanul nordic al pronaosului) ori la cea din Sibiel (pictură murală exterioară din 1775; fig.\r\n11<\/strong>). Relieful colinar este sugerat plastic printr-un transfer gradual, de\r\nla tonurile intense de roşu, către altele strălucitoare,\r\nde ocru-galben. Forma \u00eenfurcată a tulpinii arborilor crescuţi,\r\ndoar pe ici – pe colo, pe panta dealurilor altfel destul de golaşe,\r\neste caracteristică şi apare \u00een toate\r\nlucrările semnate sau atribuite lui Stan zugravul. \u00centre figurile care compun\r\nscena, \u00een fiecare din redactările menţionate,\r\ninclusiv \u00een cazul celei de la Răşinari, Maica\r\nDomnului este surprinsă \u00een aceeaşi\r\natitudine de \u00eenchinare, \u00eengenunchiată, \u00eensă menţin\u00e2ndu-şi\r\ntrunchiul \u00eentr-o poziţie verticală. La fel şi coşul din nuiele, \u00een\r\ncare este culcat Pruncul Iisus, prezintă peste tot o \u00eempletitură\r\nspecifică.<\/p>\n\n\n\n

\u00cen icoana Sfinţilor\r\nPetru şi Pavel, fundalul pe care sunt proiectate\r\nfigurile celor doi apostoli are o compunere similară \u00een toate\r\nreprezentările murale din bisericile pictate de Stan, păm\u00e2ntul şi văzduhul ocup\u00e2nd \u00een proporţii\r\negale cadrul compoziţional. Cerul\r\nalbastru-indigo e presărat cu stele albe iar păm\u00e2ntul roşu-cărămiziu capătă un aspect\r\nmarmorat, ca efect al vibrării prin stropire cu culoare albastră şi cu alb. \u00cen imaginea de la Răşinari,\r\nbiserica pe care o ţin \u00een m\u00e2ini apostolii e\r\ndesenată \u00eentr-un fel foarte asemănător chivoturilor susţinute de sfinţii\r\nmucenici diaconi zugrăviţi de Stan, aşa cum apar de pildă pe hemiciclul absidei de\r\nrăsărit a bisericii \u201eSf. Nicolae\u201d din Cacova (F\u00e2nt\u00e2nele, 1771).<\/p>\n\n\n\n

O marcă incontestabilă a stilului lui Stan\r\nZugravul, pe care o evidenţiază icoana \u201eSfinţilor Apostoli\u201d, de pe faţada\r\nbisericii din Răşinari, se remarcă \u00een\r\ncaracterul personalizat al scrierii slovelor, din inscripţia\r\ncare denumeşte imaginea (fig. 14<\/strong>). Linia verticală\r\na literelor, totdeauna scurtă şi puternic \u00eengroşată, relevă caligrafia sa inconfundabilă.<\/p>\n\n\n\n

Un zugrav anonim a pictat pe canaturile ușii\r\nbisericii reprezentările acelorași Sfinţi\r\nApostoli Petru şi Pavel, evidenţiindu-se\r\nşi prin acest exemplu dorinţa\r\nprotopopului Tatomir şi\r\na celorlalţi preoţi\r\nuniţi, de a-l omagia pe episcopul Aron.<\/p>\n\n\n\n

*<\/p>\n\n\n\n

După t\u00e2rnosirea lăcaşului\r\nde \u00eenchinare, petrecută probabil \u00een primăvara anului 1757, biserica a\r\nfost luată \u00een posesie de credincioşii răşinăreni care abandonaseră masiv\r\nunirea, refuz\u00e2nd să mai asculte de episcopul Aron şi\r\nde preoţii care \u00eencă \u00eei erau loiali\r\nacestuia. Protopopul Emilian Cioran considera că faptul s-ar fi \u00eent\u00e2mplat\r\n\u00een 1758, ceea ce ar lămuri motivul pentru care a fost aşezată\r\npe peretele sudic al turnului \u2013 clopotniţă,\r\nchiar deasupra icoanelor atribuite lui Stan, cea de-a doua incripţie\r\nlapidară, pe care o semnalam la \u00eenceputul acestui studiu. Foarte\r\nasemănătoare \u00een forma şi conţinutul textului, cu cea montată mai devreme\r\npe faţada vestică a bisericii, această\r\ninscripţie diferă doar prin datarea bisericii\r\ncelei noi a satului, \u00een anul 1758, \u00een loc de 1755. \u00cen plus, se mai aminteşte \u00een cuprinsul ei şi\r\nde \u201epopa Vasilie Şt.\u201d[27]<\/a>.<\/p>\n\n\n\n

Se cunoaşte despre\r\nacest preot că fusese unit, hirotonit \u00een anul 1724 de episcopul Pataki, aşa cum figura \u00een conscripţia clerului rom\u00e2n, din 1733[28]<\/a>,\r\ndar că a trecut mai t\u00e2rziu la confesiunea ortodoxă, juc\u00e2nd chiar un\r\nrol \u00een răzvrătirea răşinărenilor\r\nortodocşi, din anul 1745. Episcopul greco-catolic\r\nal Muncaciului, Manuil Olsavszky,\r\n\u00eel socotea pe Vasilie, alături de preotul Man din Răşinari,\r\n\u00eentre \u201ecei mai de seamă corifei ai mişcării\r\nantiunioniste\u201d[29]<\/a>.\r\nE limpede că popa Vasilie s-a aflat şi \u00een\r\n1758 \u00een fruntea celor care au luat cu asalt biserica şi\r\ncă inscripţia menită să le marcheze\r\nizb\u00e2nda a fost fixată \u00een zidul clădirii din iniţiativa\r\nsa.<\/p>\n\n\n\n

*<\/p>\n\n\n\n

Sătenii nu au int\u00e2rziat\r\nsă \u00eentreprindă ce era necesar pentru continuarea şi\r\ndesăv\u00e2rşirea proiectului bisericii. Astfel,\r\nchiar \u00een cursul anului 1758, doi zugravi răşinăreni\r\nau fost invitaţi să colaboreze pentru\r\nrealizarea programului mural exterior. Ei au executat pe pereţii\r\nabsidei şi pe faţadele\r\nde miazănoapte şi de miazăzi ale navei\r\nmai multe compoziţii iconografice monumentale, preum şi imagini ale unor patriarhi,\r\nprooroci, apostoli, sfinţi\r\nierarhi şi sfinţi\u00a0 mucenici[30]<\/a>. Identitatea\r\ncelor doi este dezvăluită \u00eentr-o inscripţie,\r\n\u00eencă vizibilă \u00een colţul de jos, din\r\nst\u00e2nga compoziţiei \u00een care este\r\nreprezentată \u201ePl\u00e2ngerea lui Iisus\u201d (fig. 16<\/strong>): \u201e1758 (cu slove)\r\nzugrav Pop Ivan, dascăl Nistor stară\u201d[31]<\/a> (fig.\r\n15<\/strong>). Iscălitura lui Nistor apare şi pe\r\nrotulusul pe care-l desfăşoară proorocul Aaron[32]<\/a>, din\r\nicoana \u00een care este \u00eenfăţișat acesta,\r\nplasată \u00eentr-o ocniţă din registrul\r\nsuperior al faţadei nordice. Zugrăvită\r\npe acelaşi perete, imaginea \u201eCuvioasei Paraschiva\u201d\r\nconţine menţiunea\r\nanului 1758[33]<\/a>,\r\ncare mai apare şi \u00een inscripţia\r\ncu numele donatorilor icoanelor \u201eMaicii Domnului\u201d şi\r\n\u201eSf\u00e2ntului Ioan Botezătorul\u201d, din registrul superior al faţadei sudice.<\/p>\n\n\n\n

Rapiditatea cu care s-au executat, \u00eentr-un singur an,\r\nun număr at\u00e2t de \u00eensemnat de compoziţii murale\r\nnu ar trebui să ne surprindă, dacă luăm \u00een considerare\r\nfaptul că tandemul pe care-l alcătuiau Ivan şi\r\nNistor era atestat \u00eencă din 1720, o \u00eentovărăşire\r\ncare s-a statornicit și consolidat pe temeiul \u201eafinităţii\r\nşi \u00eencrederii reciproce\u201d[34]<\/a>.<\/p>\n\n\n\n

\u00centre cei care au plătit pentru realizarea\r\nacestor picturi murale s-au numărat membri ai unor familii preoţești ortodoxe, cum erau de pildă \u201eerei Şărban[35]<\/a> şi ieriţa Soră[36]<\/a>\u201d,\r\nsăteni fruntaşi, precum judele Bucur (cu soţia Soră)[37]<\/a>, soţii Bucur Mărtin şi Stanca[38]<\/a>,\r\nComan S\u00e2rbu şi Stana[39]<\/a>,\r\nStan[40]<\/a>. Şi tot dintre sătenii \u00eenstăriţi,\r\ncum erau mulţi \u00een Răşinari,\r\ns-au ales şi cei preocupaţi\r\nsă \u00eenzestreze biserica cu obiecte de cult. Pe un vas liturgic din argint\r\n(păstrat \u00een muzeul parohiei), au fost notate cuvintele: \u201eacest discos şi sveazda (steluţă, \u00een\r\nslav. n.n<\/em>.) le-au făcut Pă[tr]u S\u00eerbul besearecii Răşinariulu[i] de pomană, 1758 (cu slove)\u201d.<\/p>\n\n\n\n

Pentru a \u00eencheia succinta evocare a acestei prime\r\netape din elaborarea decorului de pictură murală al bisericii, mai răm\u00e2ne\r\ndoar să remarcăm că procesul a fost iniţiat\r\nla exteriorul clădirii şi nu, cum ar fi\r\nfost poate de aşteptat să se petreacă,\r\nproced\u00e2ndu-se mai \u00eent\u00e2i la zugrăvirea interiorului,\r\nunde programul iconografic se află \u00een relaţie\r\ndirectă cu desfăşurarea ceremonialului\r\nliturgic. Explicaţia ar putea fi legată de v\u00e2rsta\r\n\u00eenaintată a celor doi zugravi, care marcau prin realizarea acestui ansamblu\r\nmural \u00eencheierea unor cariere artistice de aproape patru decenii. Există\r\nchiar o subliniere emoţionantă a acestei situaţii, atunci c\u00e2nd cel de-al doilea zugrav se\r\nrecomanda \u00een iscălitura de care aminteam, Nistor Stară,\r\nadică \u201ecel Bătr\u00e2n\u201d. E de \u00eenţeles, prin\r\nurmare, de ce nu s-au \u00eencumetat să picteze biserica \u00een interior, unde\r\nr\u00e2nduiala impunea ca lucrul să pornească din \u00eenălţimea\r\nbolţilor, \u00eentreprindere solicitantă chiar şi pentru un om \u00een puterea v\u00e2rstei. \u00cen plus, lucrul la\r\nlumina zilei era mai pe potriva vederii lor ostenite.<\/p>\n\n\n\n

*<\/p>\n\n\n\n

Nu ştim dacă cei\r\ndoi meșteri au avut vreun cuv\u00e2nt de spus, \u00een sensul de a-l fi recomandat rășinărenilor pe Grigorie Ranite, drept cel mai potrivit să continue realizarea\r\ndecorului mural al bisericii \u201eCuvioasa Paraschiva\u201d. Cert este că zugravul\r\nvenit de la Craiova \u201eavea rude spirituale printre răşinăreni,\r\nfoarte bine situate \u00een ierarhia ecleziastică locală\u201d[41]<\/a>,\r\nfiind naşul de cununie, \u00een 1754, al\r\nt\u00e2nărului Iacov Izdrail[42]<\/a>, fiul\r\npreotului ortodox răşinărean Man (Many). Lui Man \u00eei revenise, la \u00eenceputul deceniului al şaptelea, sarcina de a administra, \u00eempreună cu\r\npreotul Şerb[43]<\/a>, proiectul\r\nzugrăvirii bisericii.<\/p>\n\n\n\n

Grigorie Ranite a sosit \u00een Răşinari \u00eensoţit şi de fiul său, Ioan, după ce tocmai\r\nisprăviseră de zugrăvit, \u00een 1759[44]<\/a>, biserica\r\nSchitului Crasna, din ţinutul Gorjului. Pe şantierul deschis la \u201eCuvioasa Paraschiva\u201d, pictura\r\nmurală interioară şi icoanele\r\ndestinate t\u00e2mplei s-au executat prin colaborarea celor doi, \u00een intervalul\r\n1761-1763, \u00een etape specificate \u00een cadrul c\u00e2torva inscripţii.<\/p>\n\n\n\n

Ȋn aplicarea\r\ndecorului mural s-a urmărit ordinea consacrată prin tradiţie, realiz\u00e2ndu-se mai \u00eent\u00e2i, \u00een 1760, pictura zonelor\r\n\u00eenalte ale bolţii naosului şi\r\npandantivilor[45]<\/a> (fig.\r\n18, 19<\/strong>), continu\u00e2ndu-se probabil \u00een cursul aceluiaşi\r\nan, zugrăvirea scenelor de pe bolta şi\r\nhemiciclul absidei altarului. \u00cen 1761, Grigorie şi\r\nIoan au transpus programul de imagini pe suprafaţa\r\nzidurilor verticale ale navei, avans\u00e2nd \u00een pronaos, unde au zugrăvit cel puţin frutariul (care a fost\r\ndemolat, cum vom vedea, \u00een anul 1866), adică peretele dinspre\r\nrăsăritul acestui compartiment al bisericii şi\r\nmăcar o parte a pereţilor laterali[46]<\/a> (fig.\r\n20<\/strong>).<\/p>\n\n\n\n

Pe parcursul aceleiași perioade, și\r\ncontinu\u00e2nd p\u00e2nă inclusiv \u00een anul 1763, cei doi zugravi s-au ocupat şi de pictarea icoanelor t\u00e2mplei, precum şi a celor destinate fruntariului\r\ndin tinda bisericii[47]<\/a>.<\/p>\n\n\n\n

Două dintre cele opt icoane \u00eempărăteşti\r\nzugrăvite atunci, cea a \u201eSf\u00e2ntului Nicolae\u201d şi\r\ncea a \u201eCuvioasei Paraschiva\u201d, se găsesc \u00een prezent pe iconostas (fig.\r\n22, 23<\/strong>). Nu poartă vreo semnătură ori datare, \u00eensă au\r\nfost atribuite lui Grigorie Ranite şi au făcut parte, cel mai probabil, din setul de\r\nicoane mari, despre care inscripţia notată\r\npe peretele sudic al pronaosului menţionează\r\ncă au fost zugrăvite \u00een 1761, fiind destinate fruntariului\r\ndin tindă[48]<\/a>.\r\nDespre patru icoane \u00eempărăteşti: \u201eSf\u00e2nta\r\nCuvioasă Paraschiva\u201d (datată: dechemvrie 12 zile, 1760), \u201eDeisis\u201d (1762), \u201eMaica Domnului cu Pruncul\u201d (1762) şi \u201eSf\u00e2ntul Ierarh Nicolae\u201d (1763; fig. 21<\/strong>),\r\ndintre care trei purtau şi semnătura lui\r\nGrigorie Ranite, se poate presupune că au aparţinut iniţial\r\niconostasului[49]<\/a>.\r\nŞi tot din compunerea t\u00e2mplei\r\nzugrăvită atunci se mai păstrează, \u00een locaţii\r\ndiferite, şapte icoane prăznicar\r\nzugrăvite, \u00een cursul anului 1761, de Grigorie zugravul (\u201e\u00cenvierea lui\r\nLazăr\u2019, \u201eDuminica Floriilor\u201d, \u201eIntrarea \u00een Templu a Maicii Domnului\u201d,\r\n\u201eBuna Vestire\u201d) şi de fiul acestuia (\u201eSf\u00e2nta Treime\u201d,\r\n\u201eBuna Vestire\u201d, \u201eSchimbarea la Faţă\u201d şi \u201e\u00cenălaţarea\r\nDomnului cu Duminica Tomii\u201d)[50]<\/a>.<\/p>\n\n\n\n

*<\/p>\n\n\n\n

Producerea iconostasului a \u00eensemnat, pe l\u00e2ngă\r\nzugrăvirea icoanelor, și elaborarea decorului sculptat, compus dintr-o\r\ndiversitate de ornamente vegetale stilizate, cioplite şi\r\npoleite de m\u00e2inile unui meşter pe care,\r\nfără a preciza sursa informaţiei,\r\nprotopopul Cioran l-a identificat cu un anume \u201eIoan T\u00e2mplar din C\u00e2mpulung\u201d[51]<\/a>.\r\nFactura post-br\u00e2ncovenească a t\u00e2mplei rășinărene\r\npoate reprezenta un argument \u00een favoarea atribuirii acesteia unui artist provenit\r\ndin vechea fostă capitală a Ţării\r\nRom\u00e2neşti, unde exista o tradiţie\r\na meşteşugului cioplirii pietrei şi lemnului. Poate cel mai important imbold către\r\npracticarea acestei \u00eendeletniciri artistice l-a determinat prezenţa\r\nla C\u00e2mpulung, \u00een 1712, a unuia dintre cei mai \u00eenzestraţi\r\nmeşteri ai epocii br\u00e2ncoveneşti,\r\ncunoscutul cioplitor \u00een piatră Lupu Sărăţan,\r\nangajat \u00eempreună cu \u201eGrigore ucenic cozian\u201d la\r\nrefacerea şi \u00eenfrumuseţarea\r\nclădirilor Mănăstirii \u201eNegru Vodă\u201d şi\r\na noii \u201ecase domneşti\u201d de acolo[52]<\/a>. Din\r\nechipa str\u00e2nsă atunci de egumenul Mihail, ispravnic domnesc şi om de \u00eencredere al lui Constantin Br\u00e2ncoveanu, făceau\r\nparte, pe l\u00e2ngă pietrari, şi iscusiţi sculptori \u00een lemn, care au \u00eenzestrat vechiul lăcaş de \u00eenchinare cu alese piese de mobilier\r\nliturgic, dintre care se mai păstrează un preţios\r\njilţ arhieresc, dedicat mitropolitului vremii,\r\nAntim Ivireanul[53]<\/a>.<\/p>\n\n\n\n

Ucenic al acelor iscusiţi\r\nebenişti din primele decenii ale secolului al\r\nXVIII-lea, Ioan \u201et\u00e2mplarul\u201d a fost recomandat răşinărenilor\r\nposibil chiar de Grigorie Ranite, care cel puţin pe linie paternă se trăgea de la\r\nC\u00e2mpulung, dacă nu cumva se şi născuse\r\nacolo. Ob\u00e2rşia musceleană\r\na familiei este dezvăluită de Ioan Grigorievici,\r\n\u00eentr-o inscripţie notată \u00een 1785, sub\r\nturnul bisericii \u201eCuvioasa Paraschiva\u201d, \u00een care se recomanda ca fiind nepotul zugravului\r\nRanite de la C\u00e2mpulung[54]<\/a>.<\/p>\n\n\n\n

*<\/p>\n\n\n\n

Această etapă din procesul \u00eenzestrării\r\ncu picturi murale şi icoane de t\u00e2mplă a\r\nbisericii \u201eCuvioasa Paraschiva\u201d, semnificativă și \u00een privinţa evoluţiei\r\nulterioare a artei bisericeşti din părţile sud-transilvănene, s-a desfăşurat pe fondul unor evenimente dramatice petrecute\r\n\u00een viaţa răşinărenilor.\r\n\u00cen luna mai 1761 fusese finalizat şi \u00eenaintat\r\nmagistratului spre executare proiectul prin care era stabilită modalitatea\r\n\u201edezmembrării\u201d neuniţilor de uniţi, \u00een mai multe comune din scaunul Sibiului. Comunităţile s-au conformat de voie, de nevoie deciziilor\r\ncomisiei aulice, afară de locuitorii din Sadu şi\r\nRăşinari. La Răşinari,\r\nunde fuseseră \u00eenregistrate 713 familii neunite, faţă\r\nde doar 51 care s-au declarat unite, comisia de dezmembrare a stabilit totuşi că biserica se cuvenea atribuită greco-catolicilor,\r\nortodocşii primind \u00een schimb \u00eengăduinţa\r\nsă-şi zidească un alt lăcaş de \u00eenchinare[55]<\/a>. Pentru\r\na-i obliga pe răşinăreni să se\r\nsupună poruncilor, \u00een data de 26 mai 1761 l\u00e2ngă sat a fost desfăşurată o impresionantă forţă armată compusă din şase companii de infanterişti,\r\no trupă de husari şi mai multe tunuri[56]<\/a>.\r\n\u201eCănd locuitorii văzură trupele\r\napropiindu-se, fugiră \u00een cete mari \u00een pădurile din apropiere. Cei rămaşi, nevoind a da cheile de bună voie,\r\nfură siliţi cu bătăi, biserica fu\r\ndeschisă şi sfinţită\r\nde nou prin episcopul unit Aron, care \u00eencă fu dus de faţă\u201d[57]<\/a>.<\/p>\n\n\n\n

Dar nici măcar teroarea exercitată asupra\r\nlor nu i-a ţinut pe ortodocşii\r\ndin Rășinari departe de biserică. Emilian Cioran afirma că\r\n\u201etrec\u00e2nd furtuna\u201d, ei şi-au redob\u00e2ndit lăcaşul de \u00eenchinare, \u201eacum pentru totdeauna,\r\ndrept consfinţit mai t\u00e2rziu şi\r\nde \u00eempăratul Iosif al II-lea\u201d[58]<\/a>.\r\nCu toate că nu se precizează c\u00e2nd s-a petrecut această luare \u00een\r\nposesie a bisericii de către obştea\r\nortodoxă, faptul va fi avut legătură cu numirea lui Dionisie Novacovici, \u00een septembrie 1761, ca episcop al rom\u00e2nilor neuniţi din Ardeal. Arhiereul \u00eeși avea reşedinţa provizorie la Sibiu, oraș \u00een care\r\n\u00eensă nu a locuit dec\u00e2t foarte puţin timp,\r\n\u00eentruc\u00e2t cur\u00e2nd după instalare a \u00eentreprins o lungă\r\ncălătorie, \u00een scopul de a-şi cunoaşte eparhia. De la \u00eentoarcerea din vizita\r\ncanonică, către sf\u00e2rşitul anului 1762,\r\nşi p\u00e2nă \u00een 1767, c\u00e2nd a părăsit\r\npentru totdeauna Transilvania, Dionisie Novacovici a\r\nrezidat la Răşinari[59]<\/a>,\r\n\u00een mijlocul at\u00e2tor credincioşi şi \u00een preajma marii biserici de aici, care i-a slujit\r\nde catedrală episcopală. Aşa se face\r\ncă dintre cei 198 de preoţi sfinţiţi de ierarh de-a lungul păstoririi\r\nsale \u00een Ardeal, 36 au primit hirotonia \u00een biserica \u201eCuvioasa Paraschiva\u201d.\r\nPrimul dintre aceştia a fost popa Ivan din satul\r\nValea, \u00een varmeghia Turzii, sfinţit\r\nla Răşinari \u00een 25 decembrie 1762. La 22\r\nmartie 1763 se celebra taina preoţiei pentru un\r\nparoh local, popa Oprea, iar cea din urmă hirotonire s-a slujit la 27\r\naprilie 1763[60]<\/a>.<\/p>\n\n\n\n

Nu se cunosc prea multe despre \u00eentocmirile artistice\r\nconsacrate bisericii, din perioada rezidenţei \u00een\r\ncomună a episcopului Dionisie Novacovici. Cea\r\nmai t\u00e2rzie atestare a zugravului Grigorie Ranite la Răşinari este din 1763, c\u00e2nd semna pe amintita\r\nicoană \u00eempărătească a \u201eSf\u00e2ntului Nicolae\u201d, pentru a\r\ncărei realizare plătiseră Bucur, fiul popii Şerb,\r\nşi soţia sa Ana[61]<\/a>.\r\nPe un potir din argint achiziţionat la acea\r\nvreme, păstrat astăzi \u00een muzeul parohial, au fost \u00eensemnate cuvintele:\r\n\u201eacest s[f] p[a]h[a]r iaste al be.\r\nneunite R[ă]ş[nariu]\r\n1767\u201d.<\/p>\n\n\n\n

Un text mai cuprinzător, \u00eenregistr\u00e2nd un alt act\r\nde donaţie, a fost notat de m\u00e2nă pe o\r\nEvanghelie tipărită \u00een 1750, la Bucureşti,\r\n\u00een timpul domniei lui Grigorie (al II-lea) Ghica şi\r\nal păstoririi mitropolitului Neofit Cretanul. Inscripţia,\r\nscrisă cu caractere chirilice \u00een josul mai multor file de la \u00eenceputul cărţii, comunică faptul că:\r\n\u201eAceastă Evanghelie s-au cumpărat, s-au legat şi\r\ns-au \u00eembrăcat cu barşonc (barşon) şi cu table de\r\nargint[62]<\/a>\r\ncu toată cheltuiala jup\u00e2nului Petru Răspop lăcuitoriului şi vechiului\r\nbirău a Răşinariului şi s-au dat \u00eenchinare la sf\u00e2nta biserică \u00a0cea neunită a Răşinariului\r\nla hramul Sf\u00e2ntului Ilie (numele sf\u00e2ntului prooroc a\r\nfost anulat ulterior, fiind \u00eenlocuit cu numele \u201eSfintei Prea Podoatna Paraschiva\u201d)[63]<\/a>\u00een cursul anului 1767 \u00een luna lui iunie 20\r\nfiind pravoslavnic Arhiereu \u00een Ardeal, Domnul Dionisie Novacovici\r\nEpiscopul Budii şi a\r\nArdealului [neuniţilor] Amin\u201d. Se cuvine să\r\nremarcăm că, la vremea c\u00e2nd s-a făcut dania, biserica purta\r\n\u00eencă hramul \u201eSf. Ilie\u201d, căruia i-a fost consacrată probabil \u00een\r\n1761, \u00een \u00eemprejurarea resfinţirii acesteia de\r\ncătre episcopul Petru Pavel Aron.<\/p>\n\n\n\n

*<\/p>\n\n\n\n

Pentru următoarele aproape două decenii nu\r\nse cunosc intervenţii care să fi modificat\r\naspectul bisericii răşinărene. Un\r\neveniment important s-a petrecut totuşi \u00een viaţa obștii \u00een 11 iunie 1772, c\u00e2nd urmaşul lui Dionisie Novacovici\r\npe scaunul arhieresc, episcopul Sofronie Chirilovici,\r\na \u00eenfiinţat la Răşinari\r\nun protopopiat ortodox[64]<\/a> al\r\ncărui prim administrator a fost numit preotul Coman Bărsan.<\/p>\n\n\n\n

După ce Sofronie a ajuns episcop al Budei, \u00een\r\n1774, scaunul episcopiei ortodoxe ardelene a rămas vacant pentru aproape\r\nzece ani, situaţie care ar explica \u00eentr-un fel de\r\nce răşinărenii n-au manifestat \u00een activitatea\r\nde \u00eenzestrare şi \u00eenfrumuseţare\r\na bisericii același entuziasm ca \u00een perioadele c\u00e2nd proiectul s-a aflat sub\r\npatronajul arhiereilor Aron şi Novacovici. Poate fi totuşi\r\nremarcat un act de donaţie, \u00eemplinit \u00een\r\naceastă etapă, materializat \u00een candelele aşezate\r\n\u00een dreptul icoanelor \u00eempărăteşti ale\r\nt\u00e2mplei. Au fost lucrate \u00een atelierul unui meşter\r\nargintar care semna cu iniţialele \u201eSPC\u201d şi care a gravat pe una dintre piese următoarea\r\nformulă de danie: \u201eAceastă sf\u00e2ntă candelă o au dăruit sfi(ntei) biseareci\r\ncei neunite Petru Rătopu pentru pomenire. 1778\u201d.<\/p>\n\n\n\n

*<\/p>\n\n\n\n

\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0 Imboldul pentru noi \u00eentreprinderi\r\nartistice, menite să desăv\u00e2rşească\r\nuna dintre cele mai frumoase biserici rom\u00e2neşti ale\r\nepocii, s-a produs o dată cu instalarea la Sibiu a episcopului ortodox\r\nGhedeon Nichitici. Cu toate că nu a\r\npăstorit dec\u00e2t vreme de patru ani, \u00eentre 1784 şi\r\n1788, relaţia sa privilegiată cu răşinărenii şi\r\ncu biserica \u201eCuvioasa Paraschiva\u201d s-a materializat \u00eentre altele prin\r\nredeschiderea şantierului de pictură la\r\nsomptuosul lăcaş de \u00eenchinare.<\/p>\n\n\n\n

Informaţii preţioase, prin caracterul lor amănunţit\r\nşi precis, despre ce s-a \u00eenceput a se lucra\r\natunci, sunt cuprinse \u00een documentul manuscris descoperit \u00een anul 1931 \u00een\r\nbaldachinul care acoperea sf\u00e2nta masă din biserica \u201eCuvioasa Paraschiva\u201d.\r\nCătre finalul textului se menţiona că\r\n\u201es-a scris prin mine Popa Savva Popovici paroh neunit\r\n\u00een Răşinari, 1795 Noemvrie\r\n7\u201d. Emilian Cioran, care a transcris şi publicat\r\nacest document, i-a certificat autenticitatea evidenţiind,\r\nprin comparaţie cu alte manuscrise despre care\r\nsocotise că proveneau de la acelaşi autor,\r\n\u201ecunoscuta scrisoare chirilică citeaţă\r\nşi foarte frumoasă a protopopului, neobosit\r\npreot cărturar, asesor, uneori preşedinte\r\nal cons. episcopesc, Savva Popovici din Răşinari\u201d[65]<\/a>. Numele\r\nlui Savva Popovici Bărsan\r\napare \u00een manuscris, inclus \u00een lista preoţilor aflaţi \u00een funcţie la\r\nacea vreme, \u00eendată după protopopul Răşinariului,\r\nComan Bărsan, al cărui fiu era, cu menţiunea că la vremea respectivă Savva deţinea funcţia de \u201eprotopop eparhii\u201d, adică protopop al\r\nSibiului (fig. 46<\/strong>), unde se afla centrul eparhial. Semnatarul\r\ndocumentului manuscris de la 1795, care aşa cum\r\nam văzut se recomanda simplu, ca \u201eparoh neunit \u00een Răşinari\u201d\r\n(unde a funcţionat \u00eentre anii 1791-1816[66]<\/a>),\r\nera de fapt fiul omonim al protopopului cărturar, figur\u00e2nd pe lista\r\namintită doar c\u00e2teva poziţii mai la vale,\r\n\u00een forma \u201epopa Savva Popovici ot\r\nRăşinari\u201d[67]<\/a> (fig.\r\n47<\/strong>).<\/p>\n\n\n\n

Revenind la informaţiile\r\nfurnizate \u00een cuprinsul manuscrisului, despre lucrări de pictură şi de amenajare a spaţiului\r\ninterior al bisericii, să le deosebim mai \u00eent\u00e2i pe cele referitoare la ceea\r\nce s-a iniţiat \u00een acest sens, \u00een perioada arhipăstoririi lui Ghedeon Nichitici:<\/p>\n\n\n\n

\u201e\u00cen numele Tatălui şi\r\nal Fiului şi al Sf\u00e2ntului Duh, Amin.<\/p>\n\n\n\n

Cu ajutorul Sfintei Troiţă\r\ns-au făcut aceste lucruri \u00een sf\u00e2nta biserica noastră ce neunite care\r\neste Hramul Sf\u00e2nta Prepodoavna Parascheva \u00eencep\u00e2ndu-să a să face lucrurile aceste mai jos\r\n\u00eensemnate la Anu de la Hr. : 1787 : \u00een zilele\r\n\u00eempăratului Iosifu al doilea. S-au tocmit t\u00e2mpla\r\nde Preoţi şi\r\nBătr\u00e2nii satului cu zugravi ce o au zugrăvit, Georgie\r\ndela Cacova Aiudului şi\r\npopa Niţ din Ghijasa de sus cu flor. 700 : şi 50 : şi uşile oltariului 25 : bani de milostenii, pe pardositul supt turn\r\n12 flor : tot \u00eentr-acelaş\r\nan s-au pardosit biserica p\u00e2nă la strane şi\r\nau plătit Petru Răspop 50 : de flor : şi din milostenia de\r\nla mai mulţi oameni \u00een trei r\u00e2nduri s-au\r\npardosit p\u00e2nă s-au isprăvit şi s-au\r\ncheltuit 243 : de flor.\u201d[68]<\/a> Aceleiaşi etape \u00eei corespund şi\r\nalte \u00eenfăptuiri, \u00eenregistrate \u00eensă spre finalul raportului \u00eentocmit\r\nde Savva Popovici şi\r\nanume: \u201eMai \u00eensemnăm aicea aceste lucruri : Zugrăvitul supt turn, 35\r\n: de fl. Pe faţa\r\nturnului din afară 110. La oltariu la fund pe\r\nicoana lui Daniil prooroc 7 : flor\r\n: fundul din biserică din lăuntru care s\u00e2nt\r\npatimile lui Hr : 80 : de flor : Tinda peste tot 26,\r\nla straşina turnului cei coperite\r\ncu bădică 170 : flor. Kr. 46 : de\r\nmilostenie. S-au făcut fereştile cele\r\nnouă de la strane şi au dat Pătru Răspop pe făcut, pe zugrăvit 30 : şi iară din milostenie 8 : flor.\r\n…\u201d[69]<\/a>.<\/p>\n\n\n\n

Să reţinem mai\r\n\u00eent\u00e2i amănuntul că, p\u00e2nă la momentul redactării documentului,\r\nobştea revenise la vechea tradiţie\r\na \u00eenchinării bisericii patronajului spiritual al Sfintei Cuvioase\r\nParaschiva.<\/p>\n\n\n\n

\u00cen anul 1787, sfatul bătr\u00e2nilor, ale căror\r\nnume sunt \u00eensemnate \u00een darea de seamă, şi cei\r\nşapte preoţi, \u201etoţi din Răşinari\r\nslujitori hramului bisericii Prepodoavna Parascheva\u201d,\r\n\u201eau tocmit t\u00e2mpla cu zugravii ce o au zugrăvit\u201d. Era vorba, aşa cum remarca Saveta-Florica Pop, de recepţionarea unor lucrări deja \u00eencheiate\r\np\u00e2nă la acel moment şi de plata cuvenită\r\nmeşterilor, după \u00eenvoială[70]<\/a>.\r\n\u00cenlocuirea icoanelor t\u00e2mplei (cu excepţia uşilor \u00eempărăteşti\r\nşi a două dintre icoanele primului registru\r\n\u2013 a \u201eSf. Nicolae\u201d şi a \u201eSf. Paraschiva\u201d), cu\r\naltele noi, motivată probabil prin modificarea survenită \u00een gustul\r\ncomanditarilor, \u00een sensul sensibilizării faţă\r\nde stilul picturii apusene, s-a petrecut \u00een anii 1784 şi\r\n1785, după cum reiese din inscripţiile de\r\ndatare \u00eensemnate de zugravi[71]<\/a> (fig.\r\n24<\/strong>). Aceştia sunt pomeniţi\r\ncu numele \u00een document: \u201eGeorgie dela\r\nCacova Aiudului şi popa Niţ\r\ndin Ghijasa de sus\u201d, retribuiţi cu 700 şi respectiv 50 de florini, sume la care s-a\r\nadăugat plata corespunzătoare pentru zugrăvirea uşilor diaconeşti (25\r\nde florini). Iscălitura celor doi zugravi colaboratori la pictarea\r\nicoanelor t\u00e2mplei apărea doar pe icoana \u00eempărătească,\r\nastăzi pierdută, a \u201eMaicii Domnului cu Pruncul\u201d, \u00een maniera: \u201eDe Gheorghie Zug[rav]\r\nsin Iacovi 1785. Ioan Chiş\r\nZug[rav]\u201d[72]<\/a>.\r\nGheorghe, rezident la acea vreme \u00een Cacova Aiudului (azi com.\r\nLivezile, jud. Alba[73]<\/a>),\r\nera fiul zugravului Iacov din Răşinari, iar\r\nNiţ, preot \u00een Ghijasa de Sus (com. Alţ\u00e2na, jud. Sibiu),\r\nera o mai veche cunoștinţă de-a rășinărenilor și nimeni altul dec\u00e2t feciorul\r\nlui Grigorie Ranite[74]<\/a>. Tocmai\r\npentru că \u00eel știau \u00eencă de pe c\u00e2nd, foarte t\u00e2năr, lucrase\r\nalături de tatăl său la zugrăvirea bisericii, sătenii continuau\r\nși acum să-l numească pe Ioan, \u00een felul \u00een care obişnuiseră mai demult, adică \u201eIoniţă (Niţ)\u201d sau \u201eIoan\r\nChiş\u201d (din magh. Kis<\/em>, \u00eensemn\u00e2nd \u201ecel Mic\u201d).<\/p>\n\n\n\n

*<\/p>\n\n\n\n

Lui Ioan Grigorievici \u00eei va\r\nreveni \u00een cursul anului 1785 şi sarcina\r\ndefinitivării decorului mural al bisericii. Trimiterile care se fac, \u00een\r\ndarea de seamă \u00eentocmită de preotului Savva\r\nPopovici, la plata cuvenită meșterului pentru fiecare segment al\r\nansamblului iconografic realizat atunci, au caracter precis şi\r\nse pot lesne confrunta cu ceea ce se păstrează din pictura acelei\r\netape, \u00een interiorul şi pe faţadele\r\nbisericii. Diversele datări şi atribuiri ale\r\npicturilor, așa cum apar acestea consemnate \u00een document, sunt completate\r\nprin ceea ce se mai poate desluși din conţinutul\r\nc\u00e2torva inscripţii din biserică.<\/p>\n\n\n\n

Din anul 1785 provin cu certitudine picturi realizate\r\nde Ioan \u00een zone distincte ale lăcașului de \u00eenchinare. Menţionată \u00een 1795 ca lucrare plătită din\r\ncontribuţia obștească (\u201edin\r\nmilostenie\u201d) cu 11 florini şi 46 de creiţari[75]<\/a>\r\neste o porţiune destul de restr\u00e2nsă din\r\ndecorul mural de pe faţada sudică a navei, denumită\r\n\u00een document \u201ela straşină\u201d, \u00eentruc\u00e2t se\r\nreferă la c\u00e2teva nişe din registrul \u00eenalt\r\ncuprins \u00eentre br\u00e2ul median şi cornişă. Dedesubtul acestor ocniţe,\r\n\u00een care au fost reprezentaţi apostolii Tit, Barnaba, Ioan şi\r\nTimotei, se găseşte o inscripţie\r\nconţin\u00e2nd autograful artistului şi data la care fusese \u00eencheiată zugrăvirea icoanelor:\r\n\u201ePopa Ioan Grigoriovici zu(grav),\r\n1785 iunie 27\u201d[76]<\/a>\r\n(fig. 25<\/strong>).<\/p>\n\n\n\n

\u00cen acelaşi sezon estival\r\ns-au executat scenele zugrăvite sub turnul clopotniţă[77]<\/a> (fig.\r\n26<\/strong>), pentru care s-au plătit 35 de florini, imaginile fiind \u00eensoţite de inscripţia\r\ndespre care am mai amintit: \u201eFiind zugrav la acest luc[ru Popa] Ioan Grigoriev[ici] [n]epot lui Ranite de [la] C\u00e2mpu\r\nlung. 1785\u201d (fig. 27<\/strong>). Probabil p\u00e2nă către sf\u00e2rşitul\r\nverii, popa Ioan a acoperit cu picturi suprafeţe\r\nextinse de pe faţadele clopotniţei[78]<\/a>, menţionate \u00een documentul redactat de Savva Popovici, mai \u00eent\u00e2i \u201ecele de pe faţa\r\nturnului din afară\u201d, (plătite cu 110 fl.) şi apoi cele de \u201ela straşina\r\nturnului cei coperite cu bădică\r\n(plătite cu 170 fl.)\u201d. \u00cen primul segment, cu\r\nimagini desfășurate deasupra arcadelor, se cuprind un registrul cu sfinţi mucenici zugrăviţi\r\n\u00een medalioane, compoziţia \u201ePilda cu viaţa omului\u201d (pe faţada\r\nsudică) şi scena, inspirată din\r\nEvanghelie, \u201eAm fost \u00eensătoşat şi mi-aţi dat de am beut\u201d (Mt. 25,35 ),\r\nzugrăvită \u00eentr-o ocniţă de pe\r\nperetele vestic. Al doilea segment, mult mai bogat \u00een reprezentări\r\niconografice (mai sunt vizibile[79]<\/a> scene\r\ndin vieţile \u201eSf\u00e2ntului Mare mucenic Dimitrie, a Prea\r\nCuvioasei Parascheva şi a Sf\u00e2ntului şi slăvitului prooroc\r\nIlie Tesviteanul\u201d) era extins cel puţin\r\npe faţada sudică, p\u00e2nă sub streaşina turnului, pe atunci mai scund dec\u00e2t este\r\nastăzi, de unde \u00eencepea coiful acoperit cu \u201ebădică\u201d, adică\r\n\u00eenvelit \u00een tablă albă.<\/p>\n\n\n\n

\u00cen darea de seamă asupra lucrărilor\r\n\u00eenfăptuite p\u00e2nă la anul 1795 sunt şi\r\nc\u00e2teva referiri la completările care s-au făcut decorului mural existent\r\n\u00een interiorul bisericii, toate fiind atribuite lui Popa Ioan Grigorievici Zugravul. Este dificil de stabilit c\u00e2nd anume\r\ns-au executat picturile respective, din pricina caracterului laconic al\r\n\u00eenregistrării acestora \u00een textul documentului şi\r\na faptului că inscripţiile care se\r\ngăsesc \u00een dreptul lor, parţial acoperite de\r\nstraturi ulterioare de zugrăveală, solicită \u00eencă intervenţia restauratorilor, pentru a putea fi desluşite complet. Putem totuşi\r\nadmite că amintitele intervenţii s-au realizat\r\n\u00een etape, \u00eencep\u00e2nd probabil chiar din anul 1786, zugravul fiind\r\nrăsplătit pentru efectuarea acestora pe parcursul perioadei cuprinse\r\n\u00eentre 1787, aşa cum precizează preotul Savva Popovici, şi luna\r\nnoiembrie 1795. Pe de altă parte, cercetările \u00eentreprinse asupra\r\nacestor zone de decor mural au scos \u00een evidenţă\r\nfaptul că Popa Ioan Grigorievici a continuat\r\nsă lucreze, \u00een spaţiul pronaosului, și\r\ndupă anul 1795.<\/p>\n\n\n\n

Prima lucrare executată, dintre cele pentru care\r\ns-au plătit sume de bani \u00een intervalul de timp luat \u00een considerare de Savva Popovici, a fost menţionată\r\n\u00een \u00een felul următor: \u201ela oltariu\r\nla fund pe icoana lui Daniil prooroc 7 : flor\u201d. Se preciza prin urmare că ceea ce s-a\r\nzugrăvit ocupa zona de la nivelul bolţii\r\nsanctuarului, pe care o putem identifica mai exact cu intradosul arcului de\r\ndeasupra t\u00e2mplei, unde sunt reprezentaţi \u00een medalioane\r\ncirculare zece profeţi, \u00eentre care și\r\nDaniil.<\/p>\n\n\n\n

Referirea următoare s-a făcut la \u201efundul din\r\nbiserică din lăuntru care sunt patimile lui\r\nHr : 80 : de flor\u201d. Ciclul \u201ePatimilor M\u00e2ntuitorului\u201d\r\nocupă \u00eentreaga suprafaţă a bolţii \u00een leagăn care acoperă traveea vestică\r\na naosului. Mai departe, documentul precizează că s-a zugrăvit\r\n\u201etinda peste tot\u201d, plătindu-se un preţ de\r\n26 fl.<\/p>\n\n\n\n

După cum am afirmat, se poate presupune că\r\nexecutarea decorului mural din pronaos s-a desfăşurat\r\n\u00een etape, pe parcursul mai multor ani. P\u00e2nă acum au fost evidenţiate două datări care\r\ndepășesc cadrul temporal la care se referă registrul de socoteli\r\n\u00eentocmit de Savva Popovici. Acestea corespund\r\nperioadei celei mai t\u00e2rzii, c\u00e2nd s-au definitivat ultimele secţiuni\r\nale decorului mural. Prima datare, \u00een care e menţionat\r\nanul 1794, a fost \u00a0identificată pe\r\ntimpanul vestic, \u00eentr-una din scenele inspirate din Cartea Apocalipsei (ilustr\u00e2nd\r\n\u201eCap. 7 : Şi am văzut 4 (cu slovă) \u00eengeri\r\nţiind \u00een m\u00e2ini ceale 4\r\nv\u00e2nturi ale păm\u00e2ntului\u201d)[80]<\/a>. Un\r\nalt an, 1798, a fost \u00eensemnat de artist pe filactera pe care o desfăşoară Sf. Cuvios Sava cel Sfinţit, a cărui icoană a fost\r\nzugrăvită pe peretele nordic al tindei[81]<\/a>.<\/p>\n\n\n\n

Atribuirea şi a acestor\r\ndin urmă picturi zugravului Popa Ioan Grigorievici\r\ne plauzibilă, şi poate fi sprijinită\r\nde constatarea faptului că stilistic corespund manierei lui specifice.\r\nDincolo de aceasta, se ştie că artistul şi-a prelungit şederea\r\n\u00een Răşinari, chiar dacă poate cu unele\r\n\u00eentreruperi, p\u00e2nă cel puţin \u00een anul 1798,\r\nc\u00e2nd semna pictura unei troiţe[82]<\/a>,\r\nfăcută pe cheltuiala familiei lui Pătru Albulu\r\n(Albu)[83]<\/a>,\r\npe un loc aflat la capătul comunei, donat, \u00een acest scop de un anume Maniu\r\nDrăgoie (Drăgoi).<\/p>\n\n\n\n

\u00cen pronaosul bisericii \u201eCuvioasa Paraschiva\u201d se mai\r\ngăsesc două inscripţii, ale căror\r\ntexte, ascunse sub straturi ulterioare de zugrăveală, ar putea conţine informaţii care\r\nsă \u00eentărească această atribuire şi\r\nsă stabilească mai precis cronologia executării ultimei secţiuni a decorului mural. Una dintre acestea e plasată\r\nchiar deasupra uşii de intrare (fig. 28<\/strong>),\r\ndar din textul notat pe o banderolă desfășurată nu se mai desluşesc dec\u00e2t fragmente de cuvinte pe care, cu o\r\nanumită \u00eengăduinţă, am putea\r\nsă le interpretăm ca red\u00e2nd numele a doi dintre parohii bisericii de\r\nla acea vreme: \u201e…[Sav]va Po[povi]ci,\r\nP[opa] Alăma[n]…\u201d. Conţinutul celei de-a doua inscripţii,\r\naflată la baza peretelui de nord al tindei (fig. 29<\/strong>), şi mascată pe jumătate de unul dintre\r\nst\u00e2lpii de sprijin ai cafasului, este \u00eencă şi\r\nmai dificil de descifrat. Ceea ce se poate desluşi\r\ndoar fragmentar, \u00eentruc\u00e2t cuvintele de la \u00eenceputul fiecărui r\u00e2nd sunt\r\n\u00eencă acoperite de st\u00e2lpul din lemn, are următorul conţinut:<\/p>\n\n\n\n

\u201e\u00b7\u00b7\u00b7 | \u00een Troiţă<\/p>\n\n\n\n

\u00b7\u00b7\u00b7 |\r\n[cea] după<\/p>\n\n\n\n

\u00b7\u00b7\u00b7 |\r\nsf\u00e2ntă<\/p>\n\n\n\n

\u00b7\u00b7\u00b7 | care\r\ns-au \u00eence[put]<\/p>\n\n\n\n

\u00b7\u00b7\u00b7 |\r\n[să]v\u00e2rşindu-să<\/p>\n\n\n\n

\u00b7\u00b7\u00b7 |\r\nsmeritul<\/p>\n\n\n\n

\u00b7\u00b7\u00b7 |\r\n[Grigorie]vici \u00b7 Rani[te]<\/p>\n\n\n\n

\u00b7\u00b7\u00b7 | [fi]ind purtă[tor de grijă]<\/p>\n\n\n\n

\u00b7\u00b7\u00b7 | Kodreaşul\u201d<\/p>\n\n\n\n

Primul dintre numele menţionate\r\n\u00een inscripţie pare să fie cel al zugravului\r\nIoan Grigorievici care, la fel ca \u00een inscripţia aflată sub turn, a ţinut\r\nși aici să-l pomenească pe bunicul său, Ranite\r\nzugravul. Cea de-a doua menţiune onomastică\r\ntrimite la persoana amintită şi \u00een\r\ndocumentul de la 1795, la finalul căruia se spune: \u201eFiind purtătoriu de grije la\r\nlucrurile ce s\u00e2nt \u00eenlăuntru \u00eensemnate şi gociman sfintei biserici Bucur Kodreaşu\u201d[84]<\/a>.<\/p>\n\n\n\n

Eventuala completare a lacunelor existente \u00een text, prin\r\noperaţiuni de restaurare, ar putea constitui\r\nocazia lămuririi unor aspecte importante, \u00eentruc\u00e2t e prosibil\r\nca inscripţia să fi avut menirea de a\r\n\u00eenregistra, dacă nu chiar momentul de \u00eencheiere a picturii din acest ultim\r\ncompartiment al bisericii, atunci măcar un bilanţ\r\nal lucrărilor de decorare efectuate p\u00e2nă la acel punct.<\/p>\n\n\n\n

*<\/p>\n\n\n\n

S-ar mai putea invoca şi\r\nun alt argument, care să pledeze pentru necesitatea investigării mai\r\naprofundate a zonelor de pictură murală, unde se găsesc asemenea\r\ninscripţii. Acesta este susţinut\r\nprin ceea ce se se desprinde din c\u00e2teva \u00eensemnări\r\nreferitoare la biserica veche din Răşinari,\r\ncuprinse \u00eentr-o cronică a evenimentelor mai importante petrecute \u00een cursul\r\nanilor 1866 și 1867 \u00een viaţa satului ori \u00een\r\nistoria Imperiului Austriac. E vorba de un manuscris \u00een chirilică,\r\nredactat pe 30 de file[85]<\/a> adunate\r\nsub titlul: \u201eDieata lăsată de cucearnicul și fostul dascal\r\nși cantor Petru Grigorie, scrise de la \u00eent\u00e2iea 1\r\nMartie 1866\u201d[86]<\/a>\r\n(fig. 44, 45<\/strong>).<\/p>\n\n\n\n

Atestarea lui Petru Grigorie, \u201enumit şi \u00abJanu\u00bb[87]<\/a>, ca\r\n\u00eenvăţător al copiilor răşinărenilor ortodocşi\r\no \u00eent\u00e2lnim \u00eencă mai devreme, \u00eentr-o \u00eensemnare autografă de pe prima pagină\r\nunui \u201eTriodion\u201d tipărit \u00een 1800 la Blaj, iscălitura\r\nsa apăr\u00e2nd la finalul unui scurt memento despre felul cum s-a resimţit la Răşinari\r\nproducerea puternicului seism din 11 ianuarie (stil vechi) 1838: \u201eprin Petru Gligorie Dascăl neunit la S. Bisearică\r\ncea noaă\u201d[88]<\/a>.<\/p>\n\n\n\n

Din paginile \u201edieatei\u201d se\r\ndesprind, așa cum spuneam, și c\u00e2teva paragrafe cu privire la vechimea\r\nbisericii și la etapele \u00een care s-a realizat decorul mural al acesteia, interesante\r\n\u00eentruc\u00e2t par să reflecte ceea ce dascălul putea desluşi\r\nla vremea respectivă din conţinutul\r\ndiverselor inscripţii existente pe pereţii lăcașului de \u00eenchinare.<\/p>\n\n\n\n

Ȋn cea de-a 64-a secţiune a cronicii, Petru Grigorie nota\r\nurmătoarele: \u201eDe la zidirea s. biseareci cea veachie din satu, hramu Cuvioasa Paraschiva, Anul 420 după naşterea lui Hr. După cum stă pe turnu dinafară pus scris iar de c\u00e2nd s-au clădit\r\nzidit această s. bisearică care să\r\naflă făcută p\u00e2nă astăzi pe acest loc iaste Anu 1755, 29 Maiu săv\u00e2rşită, precum\r\nsă veade vălatul\r\niară şi subtu turnu deasupra uşii bisearicii. S-au \u00eenceput a să zugrăvi\r\naceastă S. bisearică la Anu\r\n1761 şi s-au săvărşit\r\nla Anu 1794, de popa Ioan Grigoroviciu\r\nZugrav.<\/p>\n\n\n\n

Tinda aceștii sfinte bisereci \u00eenlău[n]tru bisearicii şi subtu turnu\r\ns-au zugrăvit \u00een zilele \u00eenălţatului\r\n\u00eempărat al Austrie Franţisc\r\nal 2-ile, fiind Arhiereu ţării Ardealului\r\nGherasim Adamoviciu neuniţilor,\r\nProtopop Savva Popovici Sc. Sibiiului,\r\nPreoţi Popa Coman, P. Isaie\r\nMăţu, P. Iacov Izdrail,\r\nP. Ioan Popoviciu, P. Savva Popoviciu, P. Alăman Popoviciu \/ Cazan. Ȋn\r\njudecata lui Comșe Grecu, \u00een 15 Noem. A. 1793\u201d.<\/p>\n\n\n\n

Trebuie să remarcăm că modul \u00een care se\r\nsucced numele preoţilor rășinăreni\r\nSava Popovici și Alăman Popovici, din\r\ntextul pisaniei reprodus de dascălul Grigorie, corespunde \u00eentocmai\r\nalăturării celor doi \u00een inscripţia pe\r\ncare am evidenţiat-o mai sus și anume cea poziţionată deasupra ușii, \u00een tinda bisericii.<\/p>\n\n\n\n

Alte c\u00e2teva \u00eensemnări comunică aspecte\r\ninedite cu privire la transformări pe care le-a suferit biserica, precum și\r\nla anumite \u00eenzestrări ale acesteia, din perioada scrierii cronicii: \u201e\u00cen 3 Iulie\r\nA. 1865 s-au săv\u00e2rşit şi\r\nrădicat treapta de piatră cu coperişul\r\nlor pe unde te sui \u00een turnu la clopote cu 400 f(lorini). v(echi). aus(trieci), tot la această\r\ns. bisearică şi\r\n\u00een A. 1866, tot aici, din cauza \u00eenmulţirii\r\npoporului s-au făcut şi la această s. bisearică, pod coru pentru\r\ntinerimea şcolară, \u00een 12 iunie s-au\r\ngătat, dăr\u00e2m\u00e2ndu-să şi zidul gros dintru bărbaţi\r\nşi femei \u00een mijlocul s. bisearici\r\nveachie neunită, cu preţul\r\n659 f. v. aus.<\/p>\n\n\n\n

\u00cen 22 Iulie 1865 s-au rădicat un clopot nou de 6\r\nmăji \u00een turnu tot la B: veachie\r\nşi l-au numit clopotul cel mic, \u00een 9 Martie 1866\r\ns-au mutat şi ridicat \u00eencă un clopot tot la\r\nbisearica veachie de la bisearica cea noaă cel ce au\r\nfost dăruit de Petru Albu la bisearica noaă. Şi sperăm\r\ncă p\u00e2nă \u00een 24 Deciem. 1866\/7 a acestu ann. c. să vor face şi jeţuri noaă şi altele ca şi la bisearica cea noaă.<\/p>\n\n\n\n

\u00cen 17 Iulie 1867 au venit jeţuri\r\nnoaă şi au aşezat toate pănă\r\n\u00een 25 Iulie. A. c. la Sf[\u00e2]nta\r\nbisearică cea veachie.<\/p>\n\n\n\n

Și la 25 Aprilie, 1867 s-au coperit\r\nbisearica din sat cu blehiu\r\nroșu pe l\u00e2ngă turn…<\/p>\n\n\n\n

Scris-am eu mult păcătosul, cu peana de\r\ngăină şi cu m\u00e2na de ţăr\u00e2nă, m\u00e2na să putrezească, cine\r\nva ceti să mă pomenească.<\/p>\n\n\n\n

P. Grigorie Dascăl normalicesc\u201d.<\/p>\n\n\n\n

*<\/p>\n\n\n\n

Zugravului Ioan Grigorievici,\r\ncăruia \u00eei revine \u00een exclusivitate realizarea picturilor murale, din cursul\r\nacestei a doua etape de decorare a bisericii, i-a mai fost atribuit şi un triptic-pomelnic (fig. 30<\/strong>), păstrat\r\n\u00een muzeul amenajat \u00een fosta reşedinţă\r\nepiscopală din Răşinari. Saveta-Florica\r\nPop, care a analizat piesa, propun\u00e2nd şi o\r\ndatare a acesteia, pentru perioada cuprinsă \u00eentre 17 februarie şi 8 decembrie 1768[89]<\/a>, a\r\nidentificat \u201epe laterala st\u00e2ngă a panoului central o posibilă\r\nsemnătură a zugravului, abia vizibilă: \u00abIoan Z.\u00bb\u201d[90]<\/a>. Trec\u00e2nd\r\napoi \u00een revistă numele celor pomeniţi \u201e\u00een\r\ninterior, pe panoul central\u201d, a considerat că \u201edonatorii au fost \u00eenscrişi pe două coloane: primul menţionat fiind episcopul Dionisie Novacovici,\r\nsuccedat de o parte dintre preoţii din Răşinari\u201d[91]<\/a>.<\/p>\n\n\n\n

Referitor la aceste opinii, se impun anumite observaţii. Cea dint\u00e2i priveşte\r\npresupusul autograf al zugravului Pop Ioan Grigorievici,\r\nidentificat \u00een \u00eensemnarea care se distinge, e adevărat, doar cu\r\ndificultate, \u00een locul indicat de Saveta-Florica Pop. La o analiză mai\r\natentă a inscripţiei (fig. 31<\/strong>) a\r\nreieșit \u00eensă că identitatea pe care o comunică minuscula\r\niscălitură este alta şi anume: \u201eOprea Măţă : […]-ici : Z :\u201d. Plec\u00e2nd de la terminaţia \u201e-(v)ici\u201d sau \u2013(ov)ici\r\na cuv\u00e2ntului care nu-l mai putem desluși din pricina ştergerii\r\nvopselei, s-ar putea admite că respectivul termen, dacă nu \u00eendeplinea\r\no funcţie patronimică, \u00eentruc\u00e2t \u00een inscripţie era deja dezvăluit numele de familie\r\nal zugravului Oprea, atunci ar indica calitatea preoţească\r\na tatălui său. E plauzibil să fie aşa,\r\npentru că un zugrav omonim, dar cel mai probabil acelaşi\r\ncu autorul tripticului pomelnic, se iscălea pe o icoană\r\n\u00eempărătească, a \u201eMaicii Domnului cu Pruncul\u201d, pictată \u00een\r\nprimii ani ai secolului al XIX-lea, pentru biserica din Ţichindeal\r\n(com. Nocrich , jud. Sibiu), \u00een maniera : \u201eOprea\r\nZugrav Popovici. Răşinari\u201d[92]<\/a>.\r\n\u00cen cazul acesta, s-ar putea formula ipoteza că zugravul Oprea a fost fiul\r\npreotului răşinărean Isaia Măţă (M\u00e2ţ),\r\nhirotonit \u00een 1760 de mitropolitul Grigorie, la Bucureşti[93]<\/a> şi care a păstorit \u00een localitate p\u00e2nă \u00een\r\nanul 1808. Nu ar fi singura situaţie c\u00e2nd un\r\npreot rășinărean şi-a\r\n\u00eencurajat odrasla să \u00eenveţe meşteşugul zugrăvirii de icoane, fiindu-ne\r\ncunoscut de pildă că fraţii zugravi\r\nStan şi Iacov ori Popa Ivan cel T\u00e2năr au\r\nfost fii de preoţi.<\/p>\n\n\n\n

O a doua chestiune asupra căreia se cuvine\r\nsă atragem atenţia se referă la\r\nmaniera \u00een care au fost or\u00e2nduite \u00een pagină numele donatorilor enumeraţi \u00een tripticul de pomenire. Cu toate că,\r\npe panoul central, pictorul a trasat, \u00een ax median, o linie verticală de demarcaţie (prelu\u00e2nd probabil un model clasic de\r\npomelnic, pe care numele celor vii şi ale credincioşilor trecuţi\r\nla Domnul sunt redate pe coloane distincte), \u00eenşiruirea\r\nnumelor s-a făcut totuși pe o singură coloană. Pare evident\r\nacest lucru dacă observăm, de pildă, cuv\u00e2ntul \u201emanahia\u201d (monahia), scris la final de r\u00e2nd (al patrulea),\r\n\u00eenspre latura dreaptă a panoului, căruia \u00eei corespunde numele Giervasia (Ghervasia), specific\r\ncinului monahal, trecut la \u00eenceputul r\u00e2ndului următor (al cincelea), \u00eenspre latura st\u00e2ngă, şi\r\nnu cel de Stana, cu care ar \u00eencepe r\u00e2ndul dacă s-ar admite existenţa unei a doua coloane, \u00een dreapta liniei mediane.\r\nNumele feminin Stana, \u00eent\u00e2lnit frecvent la Răşinari,\r\napare de treisprezece ori \u00een pomelnic, \u00een două cazuri fiind vorba de\r\npreotese pe care le chema astfel, \u00eensă e neobişnuit\r\nsă fie purtat de călugăriţe.<\/p>\n\n\n\n

Pe triptic au fost \u00eensemnate, spre \u201eveşnică pomenire\u201d, toate persoanele care (fie\r\ncă erau \u00eencă \u00een viaţă, fie\r\ncă decedaseră \u00eentre timp) au contribuit, \u00een decursul mai multor\r\ndecenii, la \u00eenălţarea şi\r\napoi la \u00eenzestrarea bisericii din Răşinari.\r\nŞirul acestor binefăcători ai\r\nsf\u00e2ntului lăcaş de \u00eenchinare \u00eencepe cu\r\n\u201eArhiereul Dionisie (Novacovici)\u201d, singurul dintre\r\nepiscopii ortodocşi s\u00e2rbi ai rom\u00e2nilor ardeleni\r\ncare a rezidat la Răşinari şi pe care obştea l-a\r\nsocotit \u00eentre ctitorii bisericii, urm\u00e2ndu-i un anume Dimitrie şi apoi, \u00een frunte cu \u201eprotoerei\r\nSavva (Popovici)\u201d, nouă preoţi:\r\n\u201eerei Oprea, erei Iacov, erei Ioanăş, erei Alăman, (erei) Petru[94]<\/a> Şărban, erei Ioan, erei Preda, erei Tatomir, erei Vasilie\u201d. Sunt pomenite \u00een continuare patru\r\npreotese, pentru ca, \u00een fine, să se adauge listei un șir numeros de nume\r\nale unor credincioşi răşinăreni.\r\nDintre preoţii pomeniţi,\r\ncei mai mulţi erau \u00eencă activi \u00een parohie\r\ncătre sf\u00e2rşitul secolului al XVIII-lea,\r\npatru fiind amintiţi \u00een documentul de la 1795, alţii, cum erau Ioanăş[95]<\/a>, Tatomir sau Vasilie, făceau parte dintr-o generaţie mai veche de slujitori ai altarului, din\r\nvremea c\u00e2nd s-a zidit biserica.<\/p>\n\n\n\n

Două aspecte ne atrag \u00eendeosebi atenţia. Mai \u00eent\u00e2i, omisiunea din pomenlnic,\r\ndintr-un motiv \u00eencă nelămurit, a numelui protopopului de Răşinari, Coman Bărsan,\r\ncare a fost contemporan cu etapa istorică \u00een care s-a clădit şi \u00eenfrumuseţat\r\nmonumentala biserică. Al doilea este legat de pomenirea \u00een fruntea listei\r\nde donatori, imediat după arhiereul Dionisie şi,\r\nrespectiv, \u00eenaintea protopopului Savva Popovici, a lui\r\nDimitrie. Se cuvine să precizăm că numele Dimitrie a fost\r\ncaligrafiat de zugrav cu litere \u00eengroşate, cum\r\nse mai văd doar \u00een cazul episcopului Dionisie, ceea ce ar indica faptul că\r\ni se recunoştea un statut de superioritate \u00een\r\nraport cu toate celelalte persoane amintite după el. Este un argument suficient\r\npentru a admite că referirea s-a făcut la cărturarul şi dascălul braşovean\r\nDimitrie Eustatievici, secretarul şi interpretul\r\nepiscopilor s\u00e2rbi Dionisie Novacovici, Sofronie Chirilovici şi Ghedeon Nichitici[96]<\/a>.<\/p>\n\n\n\n

\u00cen ceea ce-l priveşte\r\npe Savva Popovici \u201ecel Bătr\u00e2n\u201d, Saveta-Florica\r\nPop a sesizat că menţionarea funcţiei de protopop, pe care acesta o exercita la\r\nmomentul \u00eentocmirii listei de donatori, poate constitui un reper important \u00een\r\nsprijinul datării tripticul pomelnic de la Răşinari.\r\nAdmitea \u00een acelaşi timp că rangul\r\nbisericesc \u201ecu care Savva se recomanda \u00een 10 iulie\r\n1779\u201d[97]<\/a>,\r\nl-a dob\u00e2ndit preotul răşinărean \u201ela o\r\ndată deocamdată necunoscută\u201d[98]<\/a>.\r\nDintre istoricii perioadei respective din viaţa\r\nbisericească a ortodocşilor ardeleni, doar\r\nIoan Lupaş s-a referit la această\r\nchestiune, afirm\u00e2nd despre Savva Popovici \u201ecă\r\nepiscopul Gherasim (Adamovici) i-a \u00eencredinţat\r\nscaunul protopopesc al Sibiului şi pe acela de\r\nasesor, uneori chiar preşedinte al consiliului episcopesc\u201d[99]<\/a>. S-ar\r\nputea, \u00eensă, ca arhiereul să-i fi reconfirmat preotului Savva din Răşinari un\r\nrang \u00een administraţia bisericească a\r\neparhiei, pe care acesta \u00eel deţinea de mai multă\r\nvreme[100]<\/a>,\r\n\u00eencep\u00e2nd posibil chiar din anul 1779, c\u00e2nd i-a putut succeda protopopului\r\nSibiului, Ioachim Simion[101]<\/a>,\r\ndespre care se ştie că a murit \u00een 1780[102]<\/a>.<\/p>\n\n\n\n

Prin urmare, dacă ţinem\r\ncont şi de acest din urmă aspect şi anume că Savva\r\nPopovici era \u00eenregistrat ca protopop, putem admite că executarea\r\ntripticului-pomelnic i-a putut fi \u00eencredinţată\r\nzugravului Oprea \u00een perioada de după 1780, mai probabil \u00een 1784 ori 1785,\r\nani \u00een care Dimitrie Eustatievici, dacă el este cel pomenit \u00eentre donatorii\r\nbisericii \u201eCuvioasa Paraschiva\u201d, a deţinut funcţia de secretar al episcopului Ghedeon Nichitici[103]<\/a>.<\/p>\n\n\n\n

*<\/p>\n\n\n\n

Vlădica Ghedeon a fost chemat la Domnul \u00een 20\r\nnoiembrie 1788[104]<\/a>,\r\nfiind \u201eastrucat\u201d la Răşinari, l\u00e2ngă\r\ntatăl său[105]<\/a>.\r\nMorm\u00e2ntul se află \u00een naosul bisericii \u201eCuvioasa Paraschiva\u201d, chiar \u00een\r\ndreptul uşilor \u00eempărăteşti,\r\nacoperit cu o lespede de porfir. Despre \u201epiatra cea roşie\r\nde marmoră\u201d scria, la 1878, Petru Brote, spun\u00e2nd\r\ncă pe vremea copilăriei sale \u201eavea această piatră inscripţiune, acum \u00eensă este ştearsă\r\nde tot\u201d[106]<\/a>.<\/p>\n\n\n\n

Viitorul episcop, Gherasim Adamovici, a fost instalat\r\nla Sibiu, peste aproape un an, \u00een 13 septembrie 1789. \u00centre timp, răşinărenii au continuat să-și\r\n\u00eenzestreze biserica, făc\u00e2nd şi unele\r\nmodificări ale clădirii, cum a fost de pildă cazul lărgirii\r\nferestrelor din absidă şi naos. Apoi, \u00een\r\nchiar anul numirii noului arhiereu, \u201ejudele satului, Coman Şerb\r\n\u00abşi preoţii toţi şasă\u00bb,\r\n\u00eencheie contract cu măiestrul Mihail Betzinger\r\ndin Sibiu \u00abca să \u00eenalţe turnul bisericii\r\nnoastre o parte mai sus cum este acum şi\r\nsă-l acopere cu bădig (tinichea), aşişderea şi\r\ncrucea de pe turn să o facă din cheltuiala lui de 8 urme de\r\n\u00eenaltă\u00bb\u201d[107]<\/a>.\r\nProtopopul Cioran a citat acest fragment extrăg\u00e2ndu-l probabil chiar din documentul\r\noriginal al contractului, care \u00eencă se mai păstra \u00een arhiva\r\nparohială, același fapt fiind menţionat\r\nşi \u00een cuprinsul documentului de la 1795, unde se\r\nspune că \u201ela anul 1789 : s-au \u00eenălţat\r\nturnul şi s-au cheltuit la zidirea lui 800 : de flor : dintr-ai satului\u201d[108]<\/a>.\r\nMai departe, tot \u00een darea de seamă a preotului Savva\r\nPopovici, se mai aduce o completare şi anume\r\naceea că \u201epe ciasu ce s-au pus \u00een turnu bisericii s-au cheltuit 420 : florinţi\r\n:\u201d[109]<\/a>.<\/p>\n\n\n\n

*<\/p>\n\n\n\n

Tot \u00een perioada păstoririi \u00een Transilvania a episcopului\r\nGherasim Adamovici s-a \u00eentreprins producerea mai multor piese de mobilier\r\nliturgic, precum şi ornamentarea\r\nsuplimentară a iconostasului sculptat cu decenii \u00een urmă de meşterul Ioan din C\u00e2mpulung. \u00cen documentul \u00eentocmit de\r\npreotul Savva Popovici au fost identificate, \u00een ordinea\r\nproducerii lor, fiecare dintre aceste obiecte de mobilier. Detaliile care sunt oferite\r\ncu privire la modul elaborării artistice a fiecărei piese, despre meșterii\r\ncare le-au sculptat, pictat ori poleit, precum şi\r\ndespre costurile plătite de anumiţi\r\ndonatori ori care au fost suportate din colectele făcute printre credincioşi, fac posibilă confruntarea operelor descrise\r\n\u00een acest fel amănunţit, cu piesele care se\r\nmai păstrează \u00een biserică sau care sunt expuse \u00een muzeul\r\nparohial.<\/p>\n\n\n\n

Ȋn darea de\r\nseamă \u00eentocmită la 7 noiembrie şi\r\ncompletată la 20 noiembrie 1795 se menţionează\r\ncă: \u201eLa anul 1791 : au tocmit preoţii şi bătr\u00e2nii pe un neamţ\r\nanume Eber Hoart\r\nnăscut de la Buda piltehaur adecă\r\nsăpător de flori şi au făcut\r\nIconostasul şi l-au plătit Simion Poplăcian şi cu Dumitru\r\nTălmăcean, pe făcut pe zugrăvit\r\n714 : La anul 1792 : s-au tocmit catedra tot cu acelaş\r\nneamţ pe făcut 120 : flor\r\n: din lada satului şi 4 : st\u00e2njeni de lemne 8 : flor : Tot \u00eentr-acest an s-au\r\nfăcut Scaunul cel Arhieresc [pe] care au şezut\r\n\u00eent\u00e2i vlădica Gerasim Adamovici şi s-au cheltuit numai pe făcut 190 : flor : dintr-ai satului de la\r\njudele Bucur Drăgoi şi tot la acelaşi neamţ neav\u00e2nd\r\ncu ce isprăvi i s-au dat din milostenie 8 : flor\r\n: La anul 1793 : s-au făcut catapeteasma la prestol şi\r\ns-au plătit pe măsari 72 : flor : la neamţ pe săpatul florilor iară 72 : de flor : şi au plătit pe\r\npoleitul aurului 200 : de flor : Coman Sfăra din Răşinari\r\n: pe 4 : flor : iar tot la prestol 20 : flor : şi lucrul acesta al\r\nprestolului la anul 1795 : Octomvrie 29 : Tot \u00een anul acesta s-au făcut\r\nProscomidia şi s-au cheltuit 48 : de flor : … Tot la anul 1795 : s-au făcut raspetia[110]<\/a> şi florile de pe v\u00e2rful t\u00e2mplii\r\n2 : ştiucuri s-au poleit. Iconostasul şi catedra şi raspetia şi catapeteazma de la prestol şi\r\nflorile de pre v\u00e2rful t\u00e2mplii de dumnealui fărgoltăr Kriştov\r\nKalman din vestita cetate a Sibiului, au \u00eenceput a să polei la anul 1792 :\r\nşi şi-au luat sf\u00e2rşitul la acest an 1795 : Noem.\r\n20…\u201d[111]<\/a>.<\/p>\n\n\n\n

Obiectele de mobilier realizate \u00eentre anii 1791 şi 1795 există şi\r\nla ora actuală, chiar dacă unele nu se mai află \u00een biserică\r\nori nu s-au păstrat dec\u00e2t \u00eentr-o formă incompletă. Despre alte\r\npiese produse \u00een aceeaşi perioadă, cum este\r\ncazul analogului poziţionat \u00een dreptul\r\niconostasului, ori al icoanei-chivot de la prestol, nu se fac menţiuni \u00een raportul lui Savva\r\nPopovici. Dintre mobilele care nu se mai află \u00een biserică, masa\r\nproscomidiei este expusă la muzeul parohial, la fel ca şi\r\nun fragment din jilţul arhieresc, \u00een vreme ce toate\r\ncelelalte obiecte, inclusiv restul componentelor din care era alcătuit\r\ntronul ori elemente decorative care provin din baldachinul vechiului prestol au\r\nputut fi identificate şi au fost recuperate \u00een\r\nvederea restaurării din locurile unde fuseseră depozitate cu mulţi ani \u00een urmă[112]<\/a>.<\/p>\n\n\n\n

Din raportul lui Savva\r\nPopovici se desprind informaţii privitoare la\r\nnatura fiecăreia dintre lucrările de sculptură executate la sf\u00e2rşitul secolului al XVIII-lea. Prima \u00eenregistrează\r\nmodul \u00een care s-a intervenit \u00een 1791, ori posibil chiar \u00een cursul anului\r\nprecedent, asupra iconostasului lucrat de Ioan T\u00e2mplarul de la C\u00e2mpulung. Sculptorului\r\nEber Hoart, despre a\r\ncărui identitate ne vom interesa ceva mai \u00eencolo, i s-a cerut doar să\r\n\u00eenfrumuseţeze t\u00e2mpla, adăug\u00e2ndu-i ornamente\r\ncare să-i sporească somptuozitatea. Efectul cel mai spectaculos l-au\r\nprodus, de bună seamă, completările din zona coronamentului,\r\ncuprinz\u00e2nd \u201eRaspetia\u201d, adică icoana crucifix cu molenii (fig. 39-42<\/strong>), şi\r\nceea ce este identificat \u00een document prin sintagma \u201eflorile de pe v\u00e2rvul t\u00e2mplii\u201d, desemn\u00e2nd două\r\npanouri laterale arcuite simetric, compuse din bogate ornamente executate \u00een\r\ntehnica sculpturii ajurate[113]<\/a>\r\n(fig. 32<\/strong>). Aceluiaşi artist \u00eei mai pot fi\r\natribuite, pe seama anumitor \u201ecaracteristici estetice comune\u201d cu piesele indicate\r\nanterior, decoraţiunile sculptate şi aplicate pe coronamentul uşilor\r\n\u00eempărăteşti (fig. 33<\/strong>) şi pe ale celor diaconeşti.<\/p>\n\n\n\n

\u00cen anul 1792, s-a căzut la \u00eenvoială cu acelaşi sculptor neamţ asupra\r\npreţului cuvenit pentru cioplirea artistică\r\na ornamentelor \u201ecatedrei\u201d, cum mai era denumit amvonul (fig. 35<\/strong>), precum\r\nşi pentru ceea ce urma să fie cheltuit cu achiziţionarea celor 4 st\u00e2njeni de lemne, de care era\r\nnevoie pentru croirea acelui obiect. Şi tot\r\natunci i s-a solicitat lui Eber Hoart\r\nsă execute jilţul arhieresc (fig. 37, 37,\r\n38<\/strong>), urm\u00e2nd ca \u00een 1793 să-i fie comandate două piese destinate mobilării\r\nsanctuarului: \u201ecatapeteasma\u201d prestolului şi masa\r\nproscomidiei. Proscomidiarul se păstrează,\r\nașa cum am afirmat anterior, \u00een muzeul din fosta casă episcopală.\r\nBaldachinul care acoperea odinioară Sf\u00e2nta Masă a fost\r\n\u00eendepărtat la un moment dat, elementele din care era alcătuit risipindu-se\r\naproape \u00een totalitate, cu excepţia doar a\r\nc\u00e2torva fragmente de ornamentaţie (fig. 34<\/strong>)\r\nși apostamentului care integrează\r\n\u00eentr-un mod \u00eengrijit, pe cele patru laturi, prestolul din piatră\r\nașezat de episcopul Aron cu prilejul sfinţirii\r\nbisericii (fig. 5<\/strong>). Există \u00eensă o descriere a celor două\r\nobiecte făcută de protopopul Emilian Cioran, pe vremea c\u00e2nd \u00eencă\r\nputeau fi văzute \u00een absida bisericii: \u201e\u00cen altar, deasupra prestolului, se\r\naflă un baldachin sculptat din lemn, fixat pe patru st\u00e2lpi bogaţi \u00een ornamente. Ochiul atotvăzător al\r\nTatălui, \u00een o aureolă triunghiulară, \u00eenseamnă darul lui\r\nDumnezeu care ca o umbră se revarsă asupra prestolului. Un asemenea\r\nbaldachin e şi la Proscomidie, ambele sculptate şi aurite de Eber Hoart \u00absăpătoriu de\r\nflori\u00bb. La Proscomidie aflăm pe \u00abIoan Zugrav\u00bb[114]<\/a>.\r\n\u00cembrăcămintea cea mai veche, de pe prestol, \u00een mătasă,\r\ne dată de Apostol[115]<\/a>\r\na lui Hrizea Banul care a stat \u00een Răşinari\r\n\u00een veacul al XVIII-lea, lu\u00e2nd de soţie pe fata\r\ndascălului Aleman Galea\u201d[116]<\/a>.<\/p>\n\n\n\n

Poleirea tuturor acestor obiecte sculptate s-a efectuat\r\n\u00eencep\u00e2nd din anul 1792, şi p\u00e2nă \u00een 1795, de\r\nmeşterul maghiar Kriştov\r\nKalman (Krist\u00f3f K\u00e1lm\u00e1n), \u201efărgoltăr\u201d\r\ndin Sibiu.<\/p>\n\n\n\n

*<\/p>\n\n\n\n

Autorul acestor mobile sculptate este identificat de\r\npreotul Savva Popovici cu \u201eun neamţ\r\nanume Eber Hoart\r\nnăscut de la Buda pitehaur adecă\r\nsăpător de flori\u201d. Lu\u00e2nd \u00een considerare maniera \u00een care autorul\r\ndocumentului a rom\u00e2nizat numele proprii străine, precum de pildă cel\r\nmaghiar \u201eKrist\u00f3f\u201d (notat Kriştov<\/em>), ori cele comune\r\ngermane, desemn\u00e2nd practicanţi ai unor meşteşuguri, precum fărgoltăr<\/em> (Vergolder) şi pitehaur<\/em> (Bildhauer), am putea admite că şi\r\nforma \u201eEber Hoart\u201d a\r\nrezultat, de fapt, din adaptarea fonetică aproximativă a numelui\r\ngerman Eberhardt.<\/p>\n\n\n\n

Ipoteza ar putea fi sprijinită de faptul că\r\n\u00een perioada la care ne referim era atestat \u00een zonă un artist cu același\r\nnume. Uz\u00e2nd de o informaţie culeasă dintr-un\r\nregistru de stare civilă, autorul, din anul 1886, al unei liste de artişti transilvăneni \u00eel pomeneşte\r\nprintre aceştia şi\r\npe un anume Franz Eberhardt, sculptor din Sibiu,\r\ndecedat \u00een acest oraş, la v\u00e2rsta de 45 de ani,\r\n\u00een 12 ianuarie 1799[117]<\/a>.\r\nIstoricul J\u00f3sef Bir\u00f3 \u00eel consemnează\r\nşi el pe sculptorul Franz Eberhardt,\r\n\u00een legătură cu contribuţia avută\r\nde acesta la decorarea interioară a Catedralei episcopale romano-catolice\r\ndin Oradea, afirm\u00e2nd că la momentul venirii \u00een Transilvania, artistul deţinea cetăţenie\r\nmaghiară[118]<\/a>.<\/p>\n\n\n\n

Dacă admitem că Eber\r\nHoart şi Franz Eberhardt au fost una şi aceeaşi persoană, atunci informaţia\r\npe care o comunica J\u00f3sef Bir\u00f3\r\ncu privire la provenienţa sculptorului este\r\nconfirmată prin documentul de la Răşinari,\r\n\u00een care se menţionează că acesta s-a \u201enăscut\r\nla Buda\u201d. Mai mult, este posibil ca o asemena constatare\r\nsă conducă către formularea unei alte supoziţii\r\ncu privire la originea sa şi anume că\r\nexista un grad de \u00eenrudire \u00eentre el şi\r\nsculptorul Anton Eberhard (1725[119]<\/a>\r\n\u2013 1768), Franz fiind poate chiar fiul acestuia. Anton (Antal) Eberhardt era originar din oraşul\r\nGy\u00f6r, unde şi-a \u00eensuşit meşteşugul\r\nartistic, devenind scupltor, la fel ca şi fratele mai mare, Johann (Jan\u00f3s),\r\niar un alt frate de-al său, Joseph (J\u00f3zsef), a fost t\u00e2mplar. \u00cen jurul\r\nanului 1750, sculptorul Anton Eberhard avea să se stabilească la Buda[120]<\/a>,\r\ndrepturile cetăţeneşti fiindu-i\r\nrecunoscute \u00een 1756[121]<\/a>.\r\nDin bogata sa activitate artistică desfăşurată\r\nla Buda, s-au ales numeroase statui ori decoraţiuni\r\nsculptate \u00een lemn şi piatră, executate\r\npentru mai multe biserici parohiale ale oraşului:\r\n\u201eSfinţii Petru şi\r\nPavel\u201d – \u00d3buda (1744-1749), \u201eSf\u00e2nta Ecaterina\u201d\r\n(1752), \u201eAdormirea Maicii Domnului\u201d – Nagykov\u00e1csi\r\n(unde a colaborat cu fratele său, realiz\u00e2nd, \u00een 1754, altarul principal,\r\niar \u00een 1761, altarele laterale), \u201eSf\u00e2nta Ana\u201d (altarele laterale, 1767, 1768)\r\nsau biserica franciscană (Belvarosi<\/em> Ferences Templom<\/em>)[122]<\/a>.<\/p>\n\n\n\n

Franz Eberhardt alias<\/em> Eber Hoart se năştea la Buda\r\n\u00een 1754, \u00eentr-o perioadă \u00een care sculptorul Anton Eberhardt\r\nera locuitor al metropolei, aştept\u00e2nd să-i\r\nfie recunoscut statutul de cetăţean, şi se afla \u00een plină activitate artistică. Ţin\u00e2nd seamă de asemenea circumstanţe,\r\nfaptul \u00eenrudirii celor doi devine extrem de plauzibil. Se ştie\r\ncă Franz a \u00eenceput să practice meşteşugul\r\ncioplirii lemnului, ca artist independent, deci cu o formaţie\r\n\u00eemplinită, \u00een jurul v\u00e2rstei de 20 de ani, ceea ce ar indica posibilitatea\r\nca el să-şi fi \u00eenceput instrucţia\r\nfoarte devreme, cum se \u00eent\u00e2mplau lucrurile cu odraslele de artişti.\r\nA ales să-şi croiască drum către\r\n\u00eemplinirea profesională părăsind Buda, pentru a-şi transfera activitatea \u00een Transilvania, cu un prim\r\npopas făcut, cel mai probabil, la Oradea. Anumiţi\r\nistorici i-au atribuit \u00een mod eronat realizarea, \u00eencă din 1761, a unor\r\nsculpturi destinate bisericii minorite din Arad[123]<\/a>,\r\nfapt imposibil să se fi petrecut atunci, \u00eentruc\u00e2t la momentul invocat\r\nsculptorul era \u00een v\u00e2rstă de doar 7 ani. Cert este că activitatea sa\r\neste atestată documentar pentru prima dată \u00een legătură cu\r\ndecorarea cu statui din lemn şi ornamente\r\nvegetale sculptate a altarelor catedralei episcopale romano-catolice din\r\nOradea, realizate după anul 1777. \u00cen \u201eregistrul de socoteli (20 iulie\r\n1785) al canonicului Iosif Solomon\u201d era \u00eenregistrat, alături de mai mulţi artişti\r\ncioplitori \u00een piatră sau lemn, şi \u201eFrancisc\r\nEberhardt (… \u00eenscris cu o sumă de 5380 de\r\nflorini)\u201d[124]<\/a>.\r\nI-a mai fost \u201eatribuită executarea altarului bisericii evanghelice de la\r\nHărman (jud. Braşov)\u201d[125]<\/a>,\r\ndin anul 1779[126]<\/a>.\r\nProbabil cu puţin \u00eenainte de resfinţirea,\r\n\u00een 1786, a bisericii parohiale cu hramul \u201eSfinţii\r\napostoli Simon şi Iuda\u201d din localitatea Cetăţuia (magh.<\/em>\r\nCsat\u00f3szeg, com. S\u00e2nsimion,\r\nJud. Harghita) artistul a realizat \u201epiesele figurative ale altarului\u201d[127]<\/a> din\r\nacest edificiu de cult romano-catolic, dar posibil şi\r\ndecoraţiile sculptate ale amvonului.<\/p>\n\n\n\n

*<\/p>\n\n\n\n

\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0 Nu știm c\u00e2nd s-a stabilit Franz\r\nEberhardt la Sibiu, \u00eensă putem presupune motivul\r\npentru care s-a simţit atras de acest oraş. Marcată p\u00e2nă la venirea austriecilor\r\n\u00een Transilvania de austeritatea spiritului protestant, ambianţa\r\nurbană a Sibiului s-a modificat, \u00eendeosebi \u00een ultimele două sau trei\r\ndecenii ale secolului al XVIII-lea, c\u00e2nd s-a \u00eenregistrat o intensă activitate\r\nde construire a unor edificii religioase, aparţin\u00e2nd\r\ncultelor romano- şi greco-catolic, reformat sau\r\nortodox, precum şi a unor clădiri cu destinaţie rezidenţială,\r\ncum au fost cele ridicate de guvernatorul Samuel von Brukenthal, concepute\r\narhitectural și decorativ \u00een maniera barocului tardiv, \u00eensă cu tot\r\nmai pronunţate note clasicizante. Toate aceste\r\nedificii au fost \u00eempodobite cu statui şi bogate profiluri\r\nornamentale sculptate, at\u00e2t la nivelul frontispiciului principal, c\u00e2t şi \u00een interior, activitate care a solicitat prezenţa \u00een oraşul de\r\npe Cibin, pentru perioade mai lungi sau mai scurte, a unor cioplitori \u00een\r\npiatră sau lemn şi stucatori străini,\r\ngermani şi austrieci, ori proveniţi\r\ndin alte centre artistice transilvănene[128]<\/a>.\r\nEra firesc ca şi \u00een mediul rom\u00e2neasc,\r\nctitorii bisericilor care se \u00eenălţau ori se\r\n\u00eenfrumuseţau \u00een această perioadă, \u00een oraş ori \u00een sate din apropiere, cum era Răşinariul, să solicite colaborarea unora\r\ndintre aceşti meşteri,\r\niar din dorinţa de a se integra deplin \u00een\r\nsocietatea urbană să promoveze, prin operele pe care le-au comandat,\r\nnoile stiluri artistice apusene. Practic, \u00een toate aceste lăcaşuri\r\nde \u00eenchinare, producerea mobilierul liturgic s-a datorat \u00een exclusivitate unor meşteri străini, şi\r\npoartă peste tot amprenta eclectismului stilistic specific sf\u00e2rşitului secolului al XVIII-lea.<\/p>\n\n\n\n

*<\/p>\n\n\n\n

Consider\u00e2ndu-le \u00een cadrul creaţiei\r\nsculptorului Franz Eberhardt, fără\r\n\u00eendoială mai extinsă, \u00een raport cu ceea ce i se atribuie \u00een prezent,\r\nansamblul obiectelor de mobilier pe care le-a executat pentru biserica \u201eCuvioasa\r\nParaschiva\u201d din Răşinari manifestă\r\ncaracterul cel mai complex, vădind nivelul superior de experienţă\r\nartistică şi tehnică la care s-a\r\nridicat meşteşugul său, \u00een perioada ultimilor\r\nani ai vieţii, şi-l\r\nrecomandă ca pe unul dintre cei mai \u00eenzestraţi\r\nsculptori transilvăneni din epocă.<\/p>\n\n\n\n

Repertoriul impresionant de divers al motivelor\r\ndecorative care l-au inspirat pe Franz Eberhard \u00een ornamentarea pieselor de\r\nmobilier sculptat executate la Răşinari, la\r\nfel ca pretutindeni unde a fost invitat să-şi\r\nexercite talentul şi măiestria, este comun\r\ncu al artiştilor contemporani, angajaţi să contribuie la aspectul somptuos al\r\ninterioarelor din bisericile ori palatele sibiene. Felul \u00een care a izbutit\r\nsă organizeze noianul de elemente din care se alcătuiesc compoziţiile sale vădește, de asemenea, o\r\ncaracteristică dominantă din arta acelei perioade, orientată către\r\nexprimarea prin procedee plastice a raportul echilibrat dintre sensibilitate şi raţiune. Tendinţei analitice \u00een interpretarea formelor\r\npreponderent inspirate din universul vegetal[129]<\/a>:\r\nghirlandele din frunze de acant, de laur, de stejar, \u00eempodobite cu flori de\r\ntrandafir, de floarea soarelui și mac, ori cu diverse fructe: struguri,\r\ngranate, pere, prune, tărtăcuţe, \u00een\r\nasociere, pe alocuri, cu panglici și urne, \u00eei corespunde un efort de\r\nsinteză, manifestat la fel de evident. Geometrizarea şi\r\ndispunerea simetrică a ornamentelor vegetale face ca aceste decoraţiuni, naturaliste \u00een aparenţă,\r\nsă fie \u00een esenţă foarte ordonate şi arhitecturale[130]<\/a>.<\/p>\n\n\n\n

*<\/p>\n\n\n\n

Se mai cuvine ca \u00een final să ne referim la\r\nautorul imaginilor pictate \u00een cursul acestei din urmă perioade şi anume a celor aplicate pe crucifixul cu molenii şi a celor distribuite\r\npe corpul şi coroana amvonului. Costul, reprezent\u00e2nd\r\no sumă de 714 florini, s-a calculat, potrivit dării de seamă\r\n\u00eentocmite la 1795, \u00een schimbul realizării \u201eraspetiei\u201d\r\nşi a celorlalte ornamentaţii\r\nsculptate aplicate iconostasului. Plata s-a făcut \u00eensă, din c\u00e2te\r\nputem \u00eenţelege, \u00een mod distinct: \u201epe\r\nfăcut\u201d, deci pentru execuţia decorului\r\nsculptat, şi \u201epe zugrăvit\u201d, retribuindu-se\r\nastfel şi artistul pictor care a fost autorul icoanei\r\n\u2013 crucifix. Presupun\u00e2nd că era cel mai firesc ca meşterul\r\nprincipal care zugrăvise cu un deceniu mai devreme icoanele t\u00e2mplei,\r\nGheorghe fiul lui Iacov din Răşinari,\r\nsă fie şi autorul imaginilor care s-au pictat\r\npe mobilierul liturgic intrat \u00eentre timp \u00een zestrea bisericii, identific\u00e2nd şi posibilele iniţiale\r\nale numelui acestui zugrav, notate la baza crucii de pe iconostas,\r\nSaveta-Florica Pop i-a atribuit lui paternitatea acestor opere. \u201eGheorghe va\r\nreveni la Răşinari la 1795, moment \u00een care\r\nrealizează crucea cu Răstignirea şi moleniile, la care se adaugă amvonul, piese care\r\nevocă o puternică influenţă a\r\nbarocului, at\u00e2t prin maniera de pictare c\u00e2t şi\r\nprin cea de decor. Iniţialele G.B<\/em>. aplicate la baza crucii cu\r\nRăstignirea, de o parte şi de alta a\r\npicioarelor lui Hristos, atestă \u2013 \u00een opinia cercetătoarei \u2013 opera lui\r\nGheorghe Zugravul. Această manieră de a semna operele, folosind iniţialele, este frecvent \u00eent\u00e2lnită \u00een creaţia acestuia. De obicei folosea G.Z<\/em>. (Gheorghe Zugrav), de data aceasta\r\nconsiderăm că zugravul a vrut să-şi\r\netaleze \u00een comunitatea de baştină condiţia socială, cea de boier, \u00een care a fost\r\ninvestit Iacov Zugravul, tatăl său. De calificativul boier Gheorghe a\r\nuzitat \u00een creaţia sa \u00eencep\u00e2nd din anul 1782,\r\nprin pisania din biserica de la Valea Largă (com.\r\nSălciua, jud. Alba)\u201d[131]<\/a>.<\/p>\n\n\n\n

Dacă \u00eensă analizăm cu atenţie inţialele\r\nmajuscule la care face referire Saveta-Florica Pop, constatăm că cea\r\nde-a doua literă este \u201eВ\u201d<\/strong>\r\n(Vede<\/em>, corespunzătoare caracterului\r\nlatin al literei \u201eV\u201d) şi nu semnul \u00eenrudit ca\r\nformă, \u00eensă deosebit totuşi, al slovei\r\n\u201eБ\u201d<\/strong> (Buke<\/em>, <\/em>corespunzătoare caracterului latin al literei \u201eB\u201d) din\r\nalfabetul chirilic. Că este aşa, o dovedeşte c\u00e2t se poate de clar folosirea ambelor\r\ncaractere \u00een scrierea apelativului Bogoslov<\/em> (Б<\/strong>[O]ГОСЛОВ<\/strong>), asociat numelui sf\u00e2ntului\r\napostol şi evanghelist Ioan (Teologul), notat \u00een\r\ndreptul imaginii sale de pe icoana-molenie\r\nmontată \u00een dreapta crucifixului (fig. 41<\/strong>). Mai mult, cele două\r\nslove chirilice (Г: В:<\/strong>)\r\nsunt dispuse ceva mai jos dec\u00e2t picioarele pironite ale M\u00e2ntuitorului şi \u00een vecinătatea craniului cu oase \u00eencrucişate, de la baza crucii (fig. 42<\/strong>), pe\r\ncare cele două litere par să le indice. Şi\r\naşa este, \u00eentruc\u00e2t \u00eentre vechile simboluri care \u00eensoţesc imaginea Răstignirii, \u00een iconografia\r\nrăsăriteană, aceste oseminte sunt uneori denumite prin cuv\u00e2ntul\r\nslavon г<\/strong>лав<\/strong>а (glava<\/em>, \u00eensemn\u00e2nd căpăţ\u00e2nă) notat fie \u00een forma\r\nabreviată Г: В:, fie \u00een cea Г: А:,\r\ncorespunzătoare iniţialelor cuvintelor care\r\ncompun sintagma Г<\/strong>ЛАВА\r\nА<\/strong>ДАМА\r\n(Glava<\/em> Adama<\/em>,\r\n\u00eensemn\u00e2nd ţeasta lui Adam), menită \u00een acest\r\ncontext să evoce acea tradiţie pioasă,\r\npotrivit căreia s\u00e2ngele scurs din rănile M\u00e2ntuitorului răstignit\r\na spălat craniul protopărintelui Adam.<\/p>\n\n\n\n

Prin urmare, atribuirea ipotetică a picturii raspetiei lui Gheorghe Zugravul nu se mai poate susţine, fiind de altfel improbabilă şi dacă am considera-o din perspectiva stilului\r\ndiferit pe care-l evidenţiază operele\r\nacestui artist şi nu mai departe icoanele\r\nzugrăvite de el pentru t\u00e2mpla răşinăreană.\r\nExistă \u00een schimb o similaritate, care se impune \u00een mod izbitor, \u00eentre\r\naceastă lucrare şi pictura icoanei crucifix\r\nrealizată, \u00eentre 1797-1799[132]<\/a>,\r\nde pictorul sibian Joseph Neuhauser, pentru a\r\n\u00eencorona iconostasul bisericii \u201eSchimbarea la Fată\u201d, a companiei\r\nnegustorilor \u201egreci\u201d (\u201eromei\u201d) de la Sibiu (fig. 43<\/strong>).<\/p>\n\n\n\n

Prin urmare, n-ar trebui să surprindă implicarea\r\n\u00een realizarea unor lucrări de pictură la biserica din Răşinari a acestui artist de origine\r\naustriacă, stabilit la Sibiu din anul 1785 şi\r\ncare p\u00e2nă c\u00e2nd a murit, la 48 de ani, \u00een 1815, a funcţionat\r\nca maestru de desen la Şcoala normală a\r\nOrfelinatului Theresian[133]<\/a>.\r\nColaborarea sa cu rom\u00e2nii din Sibiu e atestată de pictura iconostasului pe\r\ncare se ştie că a executat-o \u00een vara anul\r\n1795, \u00een biserica unită rom\u00e2nească din Măierimea\r\nde peste Cibin, lucrare distrusă către jumătatea secolului\r\ntrecut, dar a cărei imagine ni se mai păstrează \u00eentr-o\r\nfotografie de epocă. Este posibil să fi fost legat printr-un\r\nangajament şi de ortodocşii\r\nlocuitori ai aceleiaşi suburbii, cu alte cuvinte\r\nsă-i fi fost comandată pictura \u201eraspetiei\u201d\r\niconostasului din biserica \u201eSf. Luca\u201d de pe Strada Lungă, tărnosită \u00een 1791 de episcopul Gherasim\r\nAdamovici. Edificiul, mult modificat \u00een perioada ultimului secol, mai deţine \u00eencă uşile \u00eempărăteşti originale, crucea cu molenii şi două sfeşnice, acestea fiind cel mai probabil operele\r\nsculptorului Franz Eberhardt. Pictura realizată\r\natunci pe crucifix şi pe molenii\r\na fost \u00eentre timp anulată prin repictări, \u00eensă din ceea ce se mai\r\ndistinge, chiar cu dificultate, \u00eentr-o fotografie veche a interiorului\r\nbisericii, despre felul cum arătau odinioară reprezentările\r\niconografice aplicate pe suportul acestor piese, s-ar putea admite ipoteza\r\nzugrăvirii lor tot de către Joseph Neuhauser.<\/p>\n\n\n\n

Să mai adăugăm că imaginile evangheliştilor, care sunt dublaţi\r\nde simbolurile lor, din medalioanele care decorează corpul amvonului de la\r\nRăşinari au fost compuse \u00een mod foarte\r\nasemănător \u00een reprezentările aceloraşi\r\nsfinţi de pe iconostasul pictat de Neuhauser \u00een biserica unită din Maierii\r\nSibiului. Lucrul acesta se poate evidenţia pe\r\nvechea fotografie a t\u00e2mplei dipărute, \u00eendeosebi\r\n\u00een icoana sf\u00e2ntului evanghelist Luca, modul \u00een care \u00eei este asociată\r\nfigura simbolică a viţelului fiind similar\r\ncu felul reprezentării aceluiaşi sf\u00e2nt pe\r\namvonul de la Răşinari.<\/p>\n\n\n\n

\u00cen privinţa altor\r\ndouă imagini pictate pe piese de mobilier, se poate atribui lui Pop Ioan Grigorievici zugrăvirea icoanei \u201eM\u00e2ntuitorului\r\nbinecuv\u00e2nt\u00e2nd\u201d, de pe panoul montat sub coronamentul tetrapodului[134]<\/a>,\r\nprobabil şi a panoului montat sub baldachinul proscomidiarului, astăzi foarte \u00eenegrit\r\nde funingine, pe care se distinge reprezentarea temei \u201eIisus-Prunc \u00een potir\u201d, \u00een\r\ntimp ce autorul icoanei \u201eMaicii Domnului cu Pruncul – Platitera<\/em>\u201d, care decorează\r\nchivotul aşezat pe sf\u00e2nta masă, sculptat de\r\nFranz Eberhardt, răm\u00e2ne deocamdată anonim.\u00a0 \u00a0\u00a0<\/p>\n\n\n\n

*<\/p>\n\n\n\n

Procesul zidirii bisericii \u201eCuvioasa Paraschiva\u201d din\r\nRășinari, al decorării cu picturi murale și icoane, al\r\n\u00eenzestrării acesteia cu preţioase piese de\r\nmobilier, vase și văluri liturgice, s-a desfășurat \u00een\r\ndecurs de aproape jumătate de secol, \u00eentre 1752 și 1798, constituind\r\nprobabil cel mai complex și elaborat proiect artistic din mediul ecleziastic\r\nrom\u00e2nesc transilvănean al veacului al XVIII-lea. A fost și una dintre\r\npuţinele \u00eentreprinderi obștești girate\r\nde at\u00e2ţia episcopi ardeleni, de la Petru Pavel\r\nAron și Dionisie Novacovici, la Sofronie Chirilorvici, Ghedeon Nichitici\r\nși Gherasim Adamovici. Ȋnaltului lor\r\npatronaj, de care s-ar cuveni să ţinem \u00een\r\nprimul r\u00e2nd seama, i s-au adăugat vrednicia și entuziasmul unor preoţi și protopopi, precum Tatomir,\r\nVasilie, Șerb, Savva și Alăman\r\nPopovici, cu care au știu să administreze resursele acumulate \u00een permanenţă din prinosul și evlavia rășinărenilor. Și tot acestor corifei le\r\nrevine meritul de a fi transformat \u00eenfăptuirea lor \u00eentr-un manifest\r\nidentitar, expresie a civilizaţiei, culturii\r\nși spiritualităţii rom\u00e2nești din\r\nArdeal. Ȋnspirată din programul arhitectural\r\npost-bizantin de tradiţie muntenească, biserica\r\ndin Rășinari a fost concepută la dimesniuni\r\ncare depășesc obișnuitele spaţii\r\necleziastice din Valahia Transalpină. Turnul-clopotniţă,\r\n\u00eenălţat pe latura apuseană, este unul\r\ndintre cele mai impresionante care s-au zidit vreodată la biserici\r\nrom\u00e2nești, contribuind at\u00e2t la sporirea efectului monumental, c\u00e2t și\r\nla expresia de sinteză a stilurilor, specifică construcţiilor\r\nde cult din această parte a ţării. Forţa economică de care dispunea Rășinariul \u00eencă din perioada veacului al\r\nXVIII-lea, a permis angajarea celor mai \u00eenzestraţi\r\nmeșteri pentru decorarea clădirii. Au fost cooptaţi,\r\ncum era firesc să se \u00eent\u00e2mple \u00eentr-un centru artistic cu aleasă tradiţie, o parte dintre zugravii locali ori proveniţi din satele \u00eenvecinate: Ivan și Nistor,\r\nStan și nepotul său de frate, Gheorghe, Oprea Popovici și Ioan\r\nde la Poplaca. Alţii au fost chemaţi\r\nde dincolo de munţi, din Țara\r\nRom\u00e2nească. Legaţi prin ob\u00e2rșie de\r\nC\u00e2mpulung, iar prin meșteșug de tradiţia\r\nartei br\u00e2ncovenești, aceștia au fost Ioan T\u00e2mplarul și zugravii,\r\ntată și fiu, Grigorie Ranite și Ioan Grigorievici. Pe cei din urmă avea să-i \u00eenfieze\r\nArdealul, absorbindu-i \u00eentr-un curent artistic care dob\u00e2ndea, graţie și contribuţiei\r\nlor, o tot mai evidentă specificitate. Sinteza originală a stilului picturii\r\ntransilvănene s-a produs inclusiv \u00een creuzetul constituit de șantierul\r\ndeschis pentru mai multe decenii la Rășinari. Infuziei substanţiale de elemente inspirate din tradiţia artei muntenești i-a corespuns \u00een contrapunct\r\ntendinţa asimilării unor formule stilistice\r\noccidentale, evidenţiată \u00een expresia\r\nicoanelor zugrăvite de Gheorghe fiul lui Iacov și, \u00eencă mai pronunţat, prin opţiunea\r\nrășinărenilor de a \u00eencredinţa\r\nmobilarea bisericii unor artiști proveniţi\r\ndin Apusul european, sculptorul Franz Eberhardt\r\nși pictorul Joseph Neuhauser. Această\r\norientare va deveni predilectă, reflect\u00e2ndu-se \u00een stilul occidental \u00een\r\ncare se \u00eencadrează, din punct de vedere arhitectural și decorativ, noua\r\nbiserică cu hramul \u201eSf\u00e2nta Treime\u201d, clădită \u00een decursul primelor\r\ndouă decenii ale secolului al XIX-lea la Rășinari.<\/p>\n\n\n\n

ABREVIERI\r\nBIBLIOGRAFICE<\/p>\n\n\n\n

Abrudan\r\n2009 \u2013 Ioan Ovidiu Abrudan, \u201eUn ansamblu iconografic inedit: pictura lui Ioan Grigorievici şi a zugravilor\r\nfamiliei Grecu, din biserica satului Cornăţel\u201d,\r\n\u00een Revista Teologică<\/em>, nr. 2,\r\nSibiu, 2009.<\/p>\n\n\n\n

Abrudan\r\n2014 \u2013 Ioan Ovidiu Abrudan, \u201eRepere pentru o biografie exemplară: Popa\r\nIoan Grigorievici, zugravul bisericii din Beneşti\u201d, \u00een Acta\r\nMusei Apulensis, Apulum <\/em>LI series Historia & Patrimonium<\/em>,\r\nAlba Iulia, 2014.<\/p>\n\n\n\n

Abrudan\r\n2017(I) \u2013 Ioan Ovidiu Abrudan, \u201eZugravi de icoane din părţile\r\nSibiului, \u00een secolele al XVIII-lea şi al\r\nXIX-lea: Popa Ioan Grigorievici\u201d, \u00een Telegraful Rom\u00e2n<\/em>, 7 aprilie 2017.<\/p>\n\n\n\n

Abrudan\r\n2017(II) \u2013 Ioan Ovidiu Abrudan, \u201cPictori muralişti şi iconari,\r\n\u00een bisericile din părţile Sibiului, din\r\nvremea păstoririi episcopului Vasile Moga\u201d, \u00een Un episcop și epoca\r\nsa. Vasile Moga (1774-1845)<\/em>, Editori Mihai-Octavian Groza, Diana-Maria\r\nDăian, Mircea-Gheorghe Abrudan, Astra Sabesiensis<\/em>,\r\nSupliment numar 1\/2017, Cluj-Napoca, 2017.<\/p>\n\n\n\n

Aggh\u00e1zy 1959 –\r\nM\u00e1ria Aggh\u00e1zy, A\r\nbarokk szobr\u00e1szat Magyarorsz\u00e1gon<\/em> (I), Akad\u00e9miai\r\nKiad\u00f3, Budapest, 1959.<\/p>\n\n\n\n

Archiv 1853 – Archiv<\/em> des Vereines f\u00fcr Siebenb\u00fcrgische Landeskunde<\/em>, v. VI, Kronstadt, 1853.<\/p>\n\n\n\n

Arhiva\r\n2019 – Arhiva oraşului\r\nBudapesta<\/em> (https:\/\/archiv.hungaricana.hu<\/a>).<\/p>\n\n\n\n

Bielz 1956\r\n– I. Bielz, \u201eFamilia pictorilor Neuhauser şi \u00eenceputurile peisagisticii transilvănene\u201d, \u00een Studii şi\r\nCercetări de Istoria Artei<\/em>, anul III, 1-2, ianuarie-iunie, Bucureşti\u00a0\r\n(1956).<\/p>\n\n\n\n

Bir\u00f3 1932 –\r\nIosif Bir\u00f3, \u00abNagyv\u00e0rad barokk \u00e9s neoklasszikus\r\nm\u00fcv\u00e9szeti eml\u00e9kei\u00bb,\r\nBudapesta, 1932. Text 89 p. + 69 p. note şi\r\ndocumente, 26 ilustraţii).<\/p>\n\n\n\n

Bodogae\r\n1987 – Teodor Bodogae, \u201eC\u00e2teva momente mai importante din trecutul Catedralei\r\nMitropolitane din Sibiu\u201d, \u00een Mitropolia\r\nArdealului<\/em>, an XXXII, nr. 5\/1987.<\/p>\n\n\n\n

Bogdan \u2013\r\nDuică 1896 – Gheorghe Bogdan \u2013 Duică, Călugărul Visarion Sarai (1744)<\/em>, Caransebeş,\r\n1896.<\/p>\n\n\n\n

Boicu 2017 – Dragoş Boicu, \u201e\u00abCa o cenuşotcă modestă, \u00een dosul edificiilor,\r\ncari o \u00eenconjuoară\u00bb – pe urmele Bisericii companiştilor greci din Sibiu\u201d, \u00een Transilvania<\/em>, nr. 1, Sibiu, 2017.<\/p>\n\n\n\n

Brote 1878 – Petru\r\nBrote, Libera\r\ncomună regească Reşinariu. Schiţă istorică<\/em>, Sibiu, 1878.<\/p>\n\n\n\n

Bunea 1901\r\n– Augustin Bunea, \u201eStatistica Rom\u00e2nilor ardeleni \u00een anul 1750\u201d, \u00een Transilvania<\/em>, nr. IX, Sibiu, noiembrie\r\n1901.<\/p>\n\n\n\n

Bunea 1902\r\n– Augustin Bunea, Episcopii Petru Paul\r\nAron şi Dionisiu Novacovici\r\nsau Istoria rom\u00e2nilor transilvăneni de la 1751 p\u00e2nă la 1764<\/em>, Blaş, 1902.<\/p>\n\n\n\n

Bunea 2012\r\n– Augustin Bunea, Din istoria Rom\u00e2nilor.\r\nEpiscopul Ioan Inocenţiu Klein (1728-1751)<\/em>, Ediţia a II-a, Editura Napoca Star, 2012.<\/p>\n\n\n\n

Chihaia\r\n1968 \u2013 Pavel Chihaia, \u201eUn sculptor rom\u00e2n din epoca br\u00e2ncovenească: Lupu Sărăţan\u201d, \u00een Revista Muzeelor<\/em>, V (1968), nr. 1.<\/p>\n\n\n\n

Chihaia\r\n1988 – Pavel Chihaia, Artă\r\nMedievală<\/em> I., Monumente din cetăţile de scaun ale Ţării\r\nRom\u00e2neşti<\/em>, Editura Albatros, Bucureşti, 1988.<\/p>\n\n\n\n

Chindriş 2016 –\r\nIoan Chindriș et al., Cartea\r\nRom\u00e2nească veche \u00een Ȋmperiul Habsburgic\r\n(1691-1830). Recuperarea unei identităţi\r\nculturale<\/em>, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2016.<\/p>\n\n\n\n

Ciobanu\r\n1926 – Virgil Ciobanu, \u201eStatistica rom\u00e2nilor din Ardeal, făcută de Administraţia austriacă la anul 1760-1762\u201d,\r\nExtras din Anuarul Institutului de\r\nIstorie Naţională din Cluj<\/em>, III\r\n(1924-1925), Cluj, 1926.<\/p>\n\n\n\n

Cioran\r\n1912 – Emilian Cioran, \u201eO familie de preoţi din Răşinari\u201d, \u00een Revista\r\nTeologică<\/em>, anul VI. 15 febr. – 1 martie, nr. 4-5, Sibiu, 1912.<\/p>\n\n\n\n

Cioran\r\n1940 – Emilian Cioran, Biserica cu hramul\r\nCuvioasa Paraschiva din Răşinari<\/em>, \u00een Omagiu \u00cenalt Prea Sfinţiei Sale Dr. Nicolae Bălan Mitropolitul\r\nArdealului<\/em>, Sibiu, 1940.<\/p>\n\n\n\n

Cioran\r\n1955 (1991) – Emilian\r\nCioran, Şapte<\/em> generaţii de\r\npreoţi şi\r\nprotopopi-profesori din aceeaşi familie: Barcianu. 1699-1903<\/em>, Sibiu, 1955 (1991).<\/p>\n\n\n\n

Dinu 2016\r\n– Dinu Aurel Nicolae Pătru, (I) Activitatea\r\nsculptorului Eber Hoart la\r\nbiserica cu hramul \u201eCuvioasa Paraschiva\u201d din Răşinari<\/em>.\r\n(II) Restaurarea ornamentelor sculptate\r\nde la tronul arhieresc, păstrat \u00een Muzeul parohial din Răşinari<\/em>,\r\nSibiu, 2016, 93 p. (manuscris). Teza de licenţă\r\nsusţinută la Universitatea \u201eLucian Blaga\u201d\r\ndin Sibiu, Facultatea de Ştiinţe,\r\nspecializarea : Conservare \u2013 Restaurare.<\/p>\n\n\n\n

Dragomir\r\n2002 – Silviu Dragomir, Istoria\r\ndezrobirii religioase a Rom\u00e2nilor din Ardeal, \u00een secolul XVIII<\/em>, Vol. I, ed.\r\na 2-a, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002.<\/p>\n\n\n\n

Dumitran\r\n2010 – Ana Dumitran, \u201eUn zugrav de elită: Grigore Ranite\u201d,\r\n\u00een Annales<\/em> Universitatis\r\nApulensis. Series Historica<\/em>,\r\n14\/I, 2010.<\/p>\n\n\n\n

Dumitran,\r\nDumitran, Laslo 2009 – Daniel Dumitran, Ana Dumitran,\r\nFlorean-Adrian Laslo (Editori), \u00ab… virtuti decreti\r\ntollerantiae beneficia clero\r\nGraeci restituenda …\u00bb.\r\nBiserica rom\u00e2nească din Transilvania \u00een izvoarele statistice ale anului\r\n1767<\/em>, Editura Altip, Alba Iulia, 2009.<\/p>\n\n\n\n

Hitchins, Beju 1974 – Keith Hitchins, Ioan I. Beju,\r\n\u201eDocumente privitoare la trecutul Bisericii Ortodoxe Rom\u00e2ne din Transilvania\r\ndupă 1761\u201d, \u00een Mitropolia Ardealului<\/em>,\r\nNr. 1-3 ianuarie-martie, Sibiu, 1974.<\/p>\n\n\n\n

Hitchins, Beju 1984 – Keith Hitchins şi Ioan Beju, \u201eConscripţia clerului\r\nortodox transilvan din 1767\u201d, \u00een Mitropolia\r\nArdealului<\/em>, nr.7-8, iulie \u2013 august, Sibiu, 1984.<\/p>\n\n\n\n

Hitchins, Beju 1989 – Keith Hitchins, Ioan N. Beju, \u201eConscripţia scaunală a\r\nclerului rom\u00e2n de pe păm\u00e2ntul crăiesc. 1733, (II) \u2013Conscriptiones Popparum Wallachicorum in Natione Saxonica\u201d, \u00een Mitropolia\r\nArdealului<\/em>, Nr. 4, Sibiu, 1989.<\/p>\n\n\n\n

Iorga 1902\r\n– Nicolae Iorga, Sate şi\r\npreoţi din Ardeal<\/em>, Bucureşti,\r\n1902.<\/p>\n\n\n\n

Iorga\r\n1906(I) – Nicolae Iorga, Scrisori şi inscripţii ardelene şi maramureşene, I.,\r\nScrisori din Archiva Grecilor Sibiului, din Archiva Protopopiei neunite a Făgăraşului şi\r\ndin alte locuri<\/em>, făc\u00e2nd parte din vol. XII, din \u201eStudii şi documente cu privire la Istoria Rom\u00e2nilor\u201d, Bucureşti, 1906.<\/p>\n\n\n\n

Iorga\r\n1906(II) – Nicolae Iorga, Scrisori şi inscripţii ardelene şi maramureşene, II. Inscripţii şi\r\n\u00eensemnări<\/em> (form\u00e2nd volumul XIII din \u201eStudii şi\r\ndocumente cu privire la Istoria Rom\u00e2nilor\u201d), Bucureşti,\r\n1906.<\/p>\n\n\n\n

Karathanasis\r\n2003 – Athanasios E. Karathanis, Elenismul \u00een Transilvania<\/em>, traducere din limba franceză: Anca\r\nDobre, cuv\u00e2nt \u00eenainte: Acad. Virgil C\u00e2ndea, Editura Omonia, Bucureşti,\r\n2003.<\/p>\n\n\n\n

K\u00e9menes 2017 –\r\nUniversitatea \u201eBabeş-Bolyai\u201d, Facultatea de\r\nIstorie şi Filosofie, Şcoala\r\nDoctorală Cultură, Civilizaţie,\r\nIstorie, K\u00e9menes M\u00f3nika, Reşedinţele<\/em> episcopilor romano\r\ncatolici din Oradea \u00een secolul al XVIII-lea. Artişti\r\nşi meşteri \u00een slujba eparhiei <\/em>\u2013\r\nrezumatul Tezei de Doctorat, 2017 (manuscris), p. 7 (http:\/\/193.231.20.119\/doctorat\/teza\/fisier\/4035<\/a>).<\/p>\n\n\n\n

Luca, Pinter, Georgescu 2003 – Sabin Adrian Luca, Zeno Karl Pinter, Adrian Georgescu, Repertoriul arheologic al judeţului\r\nSibiu (aituri, monumente arheologice și\r\nistorice)<\/em>, Editura Economică, Sibiu, 2003<\/p>\n\n\n\n

Lupaş 1928 –\r\nIoan Lupaş, \u201eChestiunea originii şi continuităţii\r\nRom\u00e2nilor, \u00eentr-o predică de la 1792\u201d, \u00een Revista Teologică<\/em>, Anul XVIII, ianuarie 1928, nr. 1, Sibiu.<\/p>\n\n\n\n

Lupşa 1947 – Ştefan Lupşa, \u201eBiserica\r\nardeleană \u00een anii 1767-1774. Dezvoltarea ei politică şi confesională\u201d, \u00een Academia Teologică \u00abAndreiană\u00bb Ortodoxă Rom\u00e2nă din Sibiu, Anuarul, XXIII (V) 1946-1947, publicat de\r\nNicolae Neaga rector<\/em>, Tiparul Tipografiei Arhidiecezane, Sibiu, 1947.<\/p>\n\n\n\n

Marki 1895 – Marki S\u00e1ndor, Arad v\u00e9rmegye \u00e9s Arad sz. kir.v\u00e1ros monogr\u00e1fi\u00e1ia<\/em>,\r\nII., Arad, 1895.<\/p>\n\n\n\n

Meteş 1929 – Ştefan Meteş, \u201eDin\r\nIstoria Artei Religioase Rom\u00e2ne, I., Zugravii bisericilor rom\u00e2ne\u201d, extras din Anuarul Comisiunii Monumentelor Istorice, secţia pentru Transilvania<\/em>, 1926-28, Cluj, 1929.<\/p>\n\n\n\n

Miron 2004\r\n– Greta-Monica Miron, \u201e… porunceşte, scoală-te, du-te, propovedueşte…\u201d.\r\nBiserica greco-catolică din Transilvania. Cler şi\r\nenoriaşi (1697-1782)<\/em>, Presa\r\nUniversitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2004.<\/p>\n\n\n\n

Muşlea 1943 –\r\nCandid C. Muşlea, Biserica Sf. Nicolae din Şcheii Braşovului, vol. II (1743-1837), <\/em>Braşov, 1943.<\/p>\n\n\n\n

Păcală\r\n1915 – Victor Păcală, Monografia\r\ncomunei Răşinariu<\/em>, Sibiu, Tiparul\r\nTipografiei Arhidiecezane, 1915.<\/p>\n\n\n\n

Păcurariu\r\n2002 – Mircea Păcurariu, Cărturari\r\nsibieni de altădată<\/em>, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002.<\/p>\n\n\n\n

Pervain\r\n1971 – Iosif Pervain, \u201eDimitrie Eustatievici\u201d, \u00een vol. Studii de literatură rom\u00e2nă<\/em>, Cluj, 1971.<\/p>\n\n\n\n

Petranu 1935 –\r\nCoriolan Petranu, \u201eCercetări recente asupra\r\nbarocului din Ardeal şi Crişana.\r\n(cronică a cărţii lui Iosif Bir\u00f3, \u00abNagyv\u00e0rad barokk \u00e9s neoklasszikus\r\nm\u00fcv\u00e9szeti eml\u00e9kei\u00bb,\r\nBudapesta, 1932. Text 89 p. + 69 p. note şi\r\ndocumente, 26 ilustraţii)\u201d, \u00een G\u00e2nd Rom\u00e2nesc<\/em>, Anul III. ianuarie 1935,\r\nNr. 1.<\/p>\n\n\n\n

Popa 2007\r\n– Constantin Popa, Răşinari<\/em>. Istoria şi civilizaţia unui sat din Mărginimea Sibiului<\/em>,\r\nSibiu, 2007.<\/p>\n\n\n\n

Popica\r\n2011 – Radu Popica, \u201eUn pictor transilvănean din secolul XVIII puţin cunoscut: Joseph Mohr\u201d, \u00een Studia Universitatis Babeş-Bolyai.\r\nHistoria Artium<\/em>, LVI, nr. 1, Cluj-Napoca, 2011.<\/p>\n\n\n\n

Pop 2009 –\r\nSaveta-Florica Pop, \u201cPictura murală a bisericii lui Mihai Viteazul de la\r\nOcna Sibiului\u201d, \u00een Conservarea şi restaurarea patrimoniului cultural<\/em>, vol. IX, Iaşi, 2009.<\/p>\n\n\n\n

Pop,\r\nCucui, Dumitran 2010 – Saveta-Florica Pop, Elena-Daniela Cucui, Ana Dumitran,\r\n\u201eZugravul Nistor Dascălul din Răşinari\u201d,\r\n\u00een Nemus<\/em>,\r\nan V (2010), nr. 9-10, Editura Altip, Alba Iulia,\r\n2010.<\/p>\n\n\n\n

Pop\r\n2011(I) – Saveta-Florica Pop, \u201ePious Paraschiva\r\nChurch from Răşinari\r\n\u2013 Interior and Bell Tower Painting\u201d, \u00een Brukenthal.\r\nActa Musei<\/em>, VI.2, Sibiu, 2011.<\/p>\n\n\n\n

Pop\r\n2011(II) – Saveta-Florica Pop, \u00een Universitatea \u201eLucian Blaga\u201d din Sibiu,\r\nFacultatea de Istorie şi Patrimoniu \u201eNicolae\r\nLupu\u201d, Zugravii de la Răşinari<\/em>\r\n(1700-1848)<\/em>, Teză de Doctorat\r\n(\u00een manuscris), Sibiu, 2011.<\/p>\n\n\n\n

Pop\r\n2013(I)- Saveta-Florica Pop, \u201eIcoanele din Răşinari\r\nale zugravilor Grigorie Ranite şi\r\nIoan Grigorovici\u201d, \u00een Acta Musei Apulensis. Apulum<\/em> L, series Historia&Patrimonium, Alba Iulia, 2013.<\/p>\n\n\n\n

Pop\r\n2013(II) – Saveta-Florica Pop, \u201eOpere ale zugravului Ioan din Poplaca la Răşinari\u201d, \u00een Rolul\r\npatrimoniului \u00een contextual crizei valorilor<\/em>, Editori: Avram Cristea, Jan\r\nNicolae şi Daniela Floroian,\r\nAlba Iulia, 2013.<\/p>\n\n\n\n

Porumb\r\n1976 – Marius Porumb, \u201eZugravi şi centre rom\u00e2neşti de pictură din Transilvania secolului\r\nal XVIII-lea\u201d, \u00een Anuarul Institutului de\r\nIstorie şi Arheologie Cluj-Napoca<\/em>, 19, 1976.<\/p>\n\n\n\n

Porumb\r\n1983-1984 – Marius Porumb, \u201eRăşinari, un\r\ncentru de pictură din secolul al XVIII-lea\u201d, \u00een Anuarul Institutului de Istorie şi\r\nArheologie Cluj-Napoca<\/em>, XXVI, 1983-1984.<\/p>\n\n\n\n

Porumb\r\n1998 – Marius Porumb, Dicţionar<\/em> de pictură veche rom\u00e2nească din\r\nTransilvania, sec. XIII-XVIII<\/em>, Editura Academiei Rom\u00e2ne, Bucureşti, 1998.<\/p>\n\n\n\n

Porumb\r\n2003 – Marius Porumb, Un veac de\r\npictură rom\u00e2nească din Transilvania. Secolul XVIII<\/em>, Editura\r\nMeridiane, Bucureşti, 2003.<\/p>\n\n\n\n

Puşcariu 1889 –\r\nIlarion Puşcariu, Documente pentru limbă şi istoriă<\/em>, tomul 1, Tiparul Tipografiei Arhidiecesane, Sibiu, 1889.<\/p>\n\n\n\n

Rădulescu\r\n2010 – Maria-Venera Rădulescu, \u201eMănăstirea \u00abNegru Vodă\u00bb din\r\nC\u00e2mpulung Muscel. Construcţii br\u00e2ncoveneşti şi un jilţ arhieresc\u201d, \u00een Revista Monumentelor Istorice<\/em>, 2010, nr. 1-2.<\/p>\n\n\n\n

Sabău\r\n1992 – Nicolae Sabău, Sculptura\r\nbarocă \u00een Rom\u00e2nia. Secolele XVII-XVIII<\/em>, Editura Meridiane, Bucureşti, 1992.<\/p>\n\n\n\n

Şematismul 1900 – Şematismul<\/em> veneratului cler al Arhidiecezei\r\nmetropolitane Greco-catolice rom\u00e2ne de Alba Iulia şi\r\nFăgăraş, pe anul 1900 de la S\u00e2nta\r\nUnire 200<\/em>, Blaj, Tipografia Semniarului\r\nArhidiecezan.<\/p>\n\n\n\n

Tatai-Baltă\r\n1986 – Cornel Tatai-Baltă, \u201eL\u2019activit\u00e9\r\ndes graveurs sur bois de\r\nBlaj (1750-1830)\u201d, \u00een Revue Roumaine d\u2019Histoire<\/em>, XXV, nr.\r\n1-2, 1986.<\/p>\n\n\n\n

Tatai-Baltă\r\n1995 – Cornel Tatai-Baltă, Gravorii \u00een lemn de la Blaj (1750-1830)<\/em>, Blaj, 1995.<\/p>\n\n\n\n

Tatai-Baltă\r\n2005 – Cornel Tatai-Baltă, \u201eReprezentarea \u00cencoronarii Fecioarei Maria \u00een icoanele pe sticla\u201d, \u00een Annales<\/em> Universitatis\r\nApulensis, Series Historica<\/em>,\r\n9\/I, 2005.<\/p>\n\n\n\n

Tatai-Baltă\r\nf.a<\/em>.<\/em> – Cornel Tatai-Baltă,\r\n\u201eToate cele văzute se cer după Cruce. Imaginea Blajului din vremea\r\nEpiscopului Petru Pavel Aron\u201d, \u00een Revista\r\nMisiunii Romăne Unite din Germania<\/em>,M\u00fcnchen, ISSN 0935-2414.<\/p>\n\n\n\n

Togan 1898\r\n– Nicolae Togan, \u201eStatistica Rom\u00e2nilor ardeleni din 1733\u201d, \u00een Transilvania<\/em>, nr. IX, X, Sibiu, 1898.<\/p>\n\n\n\n

Lexicon\r\n2019(I) – Lexiconul biografic maghiar<\/em>\r\n(Magyar \u00e9letrajzi\r\nlexikon<\/em>) (https:\/\/www.arcanum.hu\/en\/online-kiadvanyok\/Lexikonok-magyar-eletrajzi-lexikon-7428D\/e-e-7530E\/eberhardt-antal-eberhardt-eberhardt-75319\/<\/a>).<\/p>\n\n\n\n

Lexicon\r\n2019(II) – Eberhardt<\/em> – Magyar Katolikus\r\nLexikon<\/em> (http:\/\/lexikon.katolikus.hu\/<\/a>)<\/p>\n\n\n\n

W.S. 1886\r\n– W. S., \u201eHeimische K\u00fcnstler\u201d,\r\n\u00een Korrespondezblatt<\/em> des Vereins f\u00fcr siebenb\u00fcrgische Landeskunde<\/em>, IX. Jahrg.,\r\nHermannstadt, 15. Dezember 1886, Nr. 12.<\/p>\n\n\n\n

Lista figurilor<\/strong><\/p>\n\n\n\n

<\/strong><\/p>\n\n\n\n

Fig. 1. Biserica \u201eSf\u00e2nta Cuvioasă\r\nParaschiva\u201d din Rășinari. După Biserica Ortodoxă\r\nRom\u00e2nă<\/em>, București, 1967, p. 120.<\/p>\n\n\n\n

Fig. 2. Biserica \u201eSf\u00e2nta Cuvioasă\r\nParaschiva\u201d din Rășinari, vedere interioară. Fotografie din\r\ncolecția \u201eAstra\u201d, Sibiu.<\/p>\n\n\n\n

Fig. 3. Inscripţie\r\nlapidară de pe faţada vestică a\r\nbisericii.<\/p>\n\n\n\n

Fig. 4. Inscripţii\r\ncare amintesc data zidirii bisericii, notate deasupra uşii\r\nde intrare \u00een pronaos.<\/p>\n\n\n\n

Fig. 5. Inscripţie\r\nlapidară montată pe faţada sudică\r\na turnului-clopotniţă.<\/p>\n\n\n\n

Fig. 6. Fragment de text, de la finalul\r\n\u201eCărţii ocolniţă\u201d\r\na satului Răşinari, \u00een care sunt enumerate\r\n\u201emoşiile\u201d care se aflau \u00een proprietatea\r\nbisericii cu hramul \u201eSf\u00e2nta Cuvioasă Paraschiva\u201d.<\/p>\n\n\n\n

Fig. 7, 8. Prestolul bisericii cu inscripţia \u00een care este pomenit episcopul Petru Pavel\r\nAron de Bistra.<\/p>\n\n\n\n

Fig. 9. Picturi murale de pe faţada sudică a turnului-clopotniţă\r\n\u2013 registrul de la bază.<\/p>\n\n\n\n

Fig. 10. Răşinari,\r\nBiserica \u201eSf\u00e2nta Cuvioasă Paraschiva\u201d, faţada\r\nsudică a turnului-clopotniţă.\u00a0 \u201eStihirea de\r\nCrăciun\u201d, Zugravul Stan din Răşinari\r\n(atribuire).<\/p>\n\n\n\n

Fig. 11. Răşinari,\r\nBiserica \u201eSf\u00e2nta Cuvioasă Paraschiva\u201d, faţada\r\nsudică a turnului-clopotniţă. \u201eSfinţii Apostoli Petru şi\r\nPavel\u201d, Zugravul Stan din Răşinari\r\n(atribuire).<\/p>\n\n\n\n

Fig. 12. \u201eStihirea\r\nde Crăciun\u201d, zugravi Grigoie Ranite\r\nşi fiul său Ioan (1760-61). Peretele de\r\nsudic al naosului.<\/p>\n\n\n\n

Fig. 13. \u201eStihirea\r\nde Crăciun\u201d, Zugravul Stan din Răşinari\r\n(1775). Faţada sudică a bisericii \u201eSf\u00e2nta\r\nTreime\u201d din Sibiel (Sălişte,\r\njud. Sibiu).<\/p>\n\n\n\n

Fig. 14. \u201eSf\u00e2ntul Apostol şi Evanghelist Ioan\u201d, Zugravul Stan din Răşinari (1771). Naosul bisericii \u201eSf. Nicolae\u201d\r\ndin Cacova\/F\u00e2nt\u00e2nele (Sălişte, jud. Sibiu).<\/p>\n\n\n\n

Fig. 15. Zugravul Vasile Munteanu din Sălişte (1788). Biserica \u201eȊnălţarea\r\nDomnului\u201d din Sălişte. Faţada\r\nsudică.<\/p>\n\n\n\n

Fig. 16. Răşinari,\r\nBiserica \u201eSf\u00e2nta Cuvioasă Paraschiva\u201d. Detaliu din icoana \u201eSfinţii Apostoli Petru şi\r\nPavel\u201d, Zugravul Stan din Răşinari\r\n(atribuire).<\/p>\n\n\n\n

Fig. 17. Răşinari,\r\nBiserica \u201eSf\u00e2nta Cuvioasă Paraschiva\u201d, faţada\r\nabsidei de răsărit. Iscăliturile zugravilor Pop Ivan şi Nistor Dascălul (1758). Detaliu din scena\r\n\u201eProhodul Domnului\u201d.<\/p>\n\n\n\n

Fig. 18. Răşinari,\r\nBiserica \u201eSf\u00e2nta Cuvioasă Paraschiva\u201d, faţada\r\nabsidei de răsărit. \u201eProhodul Domnului\u201d, Zugravi Pop Ivan şi Nistor Dascălul (1758).<\/p>\n\n\n\n

Fig. 19. Antimis\r\ndăruit bisericii \u201eSf\u00e2nta Cuvioasă Paraschiva\u201d (demolată la 1753)\r\ndin Răşinari de episcopul Inochentie Micu.<\/p>\n\n\n\n

Fig. 20. Răşinari,\r\nBiserica \u201eSf\u00e2nta Cuvioasă Paraschiva\u201d, naos. \u201eEvanghelistul Luca\u201d, zugravi\r\nGrigoie Ranite şi fiul său Ioan (1760).<\/p>\n\n\n\n

Fig. 21. Răşinari,\r\nBiserica \u201eSf\u00e2nta Cuvioasă Paraschiva\u201d, naos. \u201eEvanghelistul Luca\u201d \u2013\r\ndetaliu cu iscălitura zugravilor Grigoie Ranite şi fiul său Ioan\r\n(1760).<\/p>\n\n\n\n

Fig. 22. Răşinari,\r\nBiserica \u201eSf\u00e2nta Cuvioasă Paraschiva\u201d, pronaos, peretele sudic. Inscripţie votivă cuprinz\u00e2nd iscăliturile\r\nzugravilor Grigoie Ranite şi fiul său Ioan (1761).<\/p>\n\n\n\n

Fig. 23. Răşinari,\r\nBiserica \u201eSf\u00e2nta Cuvioasă Paraschiva\u201d. \u201eSf\u00e2ntul Ierarh Nicolae\u201d,\r\nicoană semnată de Zugravul Grigorie Ranite\r\n(1763).<\/p>\n\n\n\n

Fig. 24. \u201eSf\u00e2nta Cuvioasă\r\nParaschiva\u201d, icoană de pe catapeteasma bisericii \u201eSf\u00e2nta Cuvioasă\r\nParaschiva\u201d din Răşinari,\u00a0 Grigorie Ranite\r\n(atribuire).<\/p>\n\n\n\n

Fig. 25. \u201eSf\u00e2ntul Ierarh Nicolae\u201d,\r\nicoană de pe catapeteasma bisericii \u201eSf\u00e2nta Cuvioasă Paraschiva\u201d din Răşinari,\u00a0\r\nGrigorie Ranite (atribuire).<\/p>\n\n\n\n

Fig. 26. \u201eSf\u00e2nta treime\r\nvechi-testamentară\u201d, icoană de praznic, Ioan Grigorievici\r\nZugravul (atribuire).<\/p>\n\n\n\n

Fig. 27. Iconostasul bisericii \u201eSf\u00e2nta\r\nCuvioasă Paraschiva din Răşinari\u201d,\r\nfriza proorocilor (detaliu). Zugravul Gheorghe fiul\r\nlui Iacov din Răşinari (1784).<\/p>\n\n\n\n

Fig. 28. Răşinari,\r\nBiserica \u201eSf\u00e2nta Cuvioasă Paraschiva\u201d, faţada\r\nsudică. Semnătura zugravului Popa Ioan Grigoriovici\r\n(1785).<\/p>\n\n\n\n

Fig. 29. Răşinari,\r\nBiserica \u201eSf\u00e2nta Cuvioasă Paraschiva\u201d, decorul mural zugrăvit sub\r\nturnul clopotniţă. \u201eJudecata de Apoi\u201d\r\n(detaliu), Popa Ioan Grigorievici Zugravul (1785).<\/p>\n\n\n\n

Fig. 30. Răşinari,\r\nBiserica \u201eSf\u00e2nta Cuvioasă Paraschiva\u201d, decorul mural zugrăvit sub\r\nturnul clopotniţă. \u201eJudecata de Apoi\u201d\r\n(detaliu), iscălitura zugravului Popa Ioan Grigorievici\r\n(1785), nepotul lui Hranite zugravul de la C\u00e2mpulung.<\/p>\n\n\n\n

Fig. 31. Răşinari,\r\nBiserica \u201eSf\u00e2nta Cuvioasă Paraschiva\u201d, pronaos, fragment din inscripţia notată deasupra uşii,\r\ncuprinzănd numele donatorilor picturii (1793).<\/p>\n\n\n\n

Fig. 32. Răşinari,\r\nBiserica \u201eSf\u00e2nta Cuvioasă Paraschiva\u201d, pronaos, peretele de nord. Inscripţie cuprinz\u00e2nd iscălitura zugravului Popa\r\nIoan Grigorievici (1793-1794).<\/p>\n\n\n\n

Fig. 33. Triptic-pomelnic cuprinz\u00e2nd\r\nnumele ctitorilor şi donatorilor bisericii.\r\nZugravul Oprea Măţă Popovici din Răşinari (cca. 1784).<\/p>\n\n\n\n

Fig. 34. Triptic-pomelnic (detaliu).\r\nIscălitura zugravului Oprea Măţă\r\nPopovici din Răşinari.<\/p>\n\n\n\n

Fig. 35. Decorul sculptat al iconostasului\r\n(detaliu), coronament. Sculptor Franz Eberhardt,\r\npoleitor Krist\u00f3f Kalman (1791-1795).<\/p>\n\n\n\n

Fig. 36. Decorul sculptat al\r\niconostasului (detaliu), coronamentul uşilor \u00eempărăteşti. Sculptor Franz Eberhardt, poleitor Kriştov\r\nKalman (1791-1795).<\/p>\n\n\n\n

Fig. 37. Baldachinul Sfintei Mese\r\n(detaliu). Franz Eberhardt (1793-1795).<\/p>\n\n\n\n

Fig. 38. Amvon. Sculptor Franz Eberhardt, poleitor Kriştov\r\nKalman (1792-1795).<\/p>\n\n\n\n

Fig. 39. Jilţ\r\narhieresc. Sculptor Franz Eberhardt (1792-1795).<\/p>\n\n\n\n

Fig. 40. Jilţ\r\narhieresc (reconstituire). Sculptor Franz Eberhardt\r\n(1792-1795).<\/p>\n\n\n\n

Fig. 41. Jilţ\r\narhieresc (detaliu).<\/p>\n\n\n\n

Fig. 42. \u201eRaspetia\u201d\r\n(icoana – crucifix). Sculptor Franz Eberhardt.\r\nPictorul Joseph Neuhauser (1795).<\/p>\n\n\n\n

Fig. 43. \u201eMolenie\u201d.\r\nSculptor Franz Eberhardt. Pictorul Joseph Neuhauser (1795).<\/p>\n\n\n\n

Fig. 44. \u201eMolenie\u201d.\r\nSculptor Franz Eberhardt. Pictorul Joseph Neuhauser (1795).<\/p>\n\n\n\n

Fig. 45. \u201eMolenie\u201d\r\n(detaliu).<\/p>\n\n\n\n

Fig. 46. \u201eRaspetie\u201d\r\n(icoana – crucifix). Iconostasul bisericii \u201eromeilor\u201d\r\ndin Sibiu. Ȋn prezent \u00een Biserica \u201eSfinţii Arhangheli\u201d din Gura R\u00e2ului. Pictorul Joseph Neuhauser (1798).<\/p>\n\n\n\n

Fig. 47, 48. Manuscrisul \u201eDieatei\u201d (cronicii) dascălului răşinărean\r\nPetru Grigorie (1866).<\/p>\n\n\n\n

Fig. 49. Iscălitura lui Savva Popovici protopop (eparhial) al Sibiului (1799).<\/p>\n\n\n\n

Fig. 50. Iscăliturile Popii Savva Popovici ot. Răşinari şi a Popii\r\nAliman Popovici.<\/p>\n\n\n\n

Fig. 51. Iscălitura \u2013 \u201ePreot Savva Popovici paroh neunit ot Ştază i proci\u201d (1791).<\/p>\n\n\n\n

<\/strong><\/p>\n\n\n\n


<\/p>\n\n\n\n

[1]<\/a>\u201eΧрам\r\nсвнта црква\r\nпр[ѣ]по[до]бна\r\nПараскєва, pentru\r\nmoşiile besearicii, ceale date de Marele Hearţegu Domnu Rad[u] \u2013\r\nVod[ă] Negru … Leat 6891 [1383], m[e]s[i]ţa Ghen[arie] 7,\r\nза поминаниє\r\nдша их [pentru pomenirea sufletului său]\u201d\r\n(fragment din \u00abCartea ocolniţă a hotarului satului\r\nRăşinariu\u00bb, identificată \u00een vechea şcoală\r\nrom\u00e2nească din Răşinari şi păstrat \u00een prezent \u00een\r\nMuzeul parohial. Documentul a fost publicat de Nicolae Iorga, istoricul\r\nconsider\u00e2ndu-l o \u201eplăsmuire\u201d din veacul al XVIII-lea, dar care\r\n\u00eentrebuinţa, cel puţin \u00een parte, izvoare autentice mai vechi, \u00eentre\r\ncare și pasaje dintr-un act de danie din 1383. Iorga 1906(I), p. 229\r\nşi urm.<\/p>\n\n\n\n

[2]<\/a>Miron\r\n2004, pp. 336, 483.<\/p>\n\n\n\n

[3]<\/a>Pe o\r\nplacă din piatră montată pe faţada vestică a\r\nbisericii, sub acoperiş.<\/p>\n\n\n\n

[4]<\/a>Pe o\r\nplacă din piatră montată pe faţada sudică a turnului\r\nclopotniţă.<\/p>\n\n\n\n

[5]<\/a>Iorga\r\n1906(I).<\/p>\n\n\n\n

[6]<\/a>Imperiul\r\nhun a fost fondat de către Rugila sau Rua, unchiul lui Attila.<\/p>\n\n\n\n

[7]<\/a>Prima menţiune\r\ndocumentară a Răşinariului datează din anul 1381. Cf<\/em>. Luca, Pinter, Georgescu 2003,\r\np.177.<\/p>\n\n\n\n

[8]<\/a>Miron\r\n2004, pp. 336, 483.<\/p>\n\n\n\n

[9]<\/a>\u00cen\r\ndocumentele Statisticii de la 1733, la Răşinari au fost\r\n\u00eenregistraţi 12 preoţi uniţi. Togan 1898; Bunea 2012, p. 333.<\/p>\n\n\n\n

[10]<\/a>Bunea\r\n1901, p. 252; Şematismul\r\n1900, p. 599.<\/p>\n\n\n\n

[11]<\/a>Păcală\r\n1915, p. 358; Dragomir 2002, pp. 215-217.<\/p>\n\n\n\n

[12]<\/a>A.\r\nBunea 2012, p. 333.<\/p>\n\n\n\n

[13]<\/a>Miron\r\n2004, pp, 336, 337, n. 230.<\/p>\n\n\n\n

[14]<\/a>Păcală\r\n1915, p. 359.<\/p>\n\n\n\n

[15]<\/a>Păcală\r\n1915, p. 77.<\/p>\n\n\n\n

[16]<\/a>Cioran\r\n1940, p. 325.<\/p>\n\n\n\n

[17]<\/a>Bunea\r\n1902, pp. 10, 33-34.<\/p>\n\n\n\n

[18]<\/a>\u201eTranslatio\r\nTestimonialum de inventis metalibus in templo s. Parascevae. Infrascriptus\r\npraesentium vigore fidem facio quod anno 1753 d. 5. Junii tempore dum antiquum\r\ntemplum resinariense dirutum sodalis meus in ruderibus antiqui templi librum\r\nquendam forte invenerit, quem accurens Valachus Alliman cognominatus f. Popae\r\nSzavul ad se recepit. Reliqua deo commendo. Sign. Cibinii anno 1773. 4. Junii.\r\nJohannes Drotlich cehae Murariorum Cibin. magister.\u201d Archiv 1853, pp. 73, 74;\r\nCioran 1940, p. 325, n. 1.<\/p>\n\n\n\n

[19]<\/a>A.\r\nBunea 1902, p. 33.<\/p>\n\n\n\n

[20]<\/a>Iorga\r\n1906(II), p.156, inscript. 534.<\/p>\n\n\n\n

[21]<\/a>Pe o\r\nCazanie, din aceeaşi biserică răşinăreană, o\r\nnotiţă scrisă de diaconul Iacov Izdrail consemna \u00eentre altele\r\ncă \u201e… \u00een Ardeal Vl[ă]d[i]că fiind d. Pavel; \u00eentru acestŭ\r\nanŭ (1754) aŭ venit acest Vl[ă]d[i]că \u00een Ardeal\u201d. Iorga\r\n1906(II),\u00a0 p. 155, inscript. 531.<\/p>\n\n\n\n

[22]<\/a>Bunea\r\n1902, p. 215, n. 4.<\/p>\n\n\n\n

[23]<\/a>Cioran\r\n1940, p. 330.<\/p>\n\n\n\n

[24]<\/a>Referinţe:\r\nChindriş 2016, pp. 201, 202; Tatai-Baltă 1986; Tatai-Baltă 1995,\r\np. 117-118,193; Tatai-Baltă f.a.<\/em>,\r\npp. 5-7, fig. 1; Tatai-Baltă 2005, pp. 94, 99, fig. 2.<\/p>\n\n\n\n

[25]<\/a>A.\r\nBunea 1902, p. 118.<\/p>\n\n\n\n

[26]<\/a>Porumb\r\n1998, p. 327.<\/p>\n\n\n\n

[27]<\/a>E\r\nposibil ca Litera chirilică Щ (Șt), adăugată \u00een\r\nfinalul inscripţiei, să reprezinte iniţiala hidronimului\r\nȘtază (Ștează), caz \u00een care ar indica faptul că\r\npreotului Vasilie \u00eei era repartizată acea zonă din parohia\r\nrășinăreană, situată de-a lungul p\u00e2r\u00e2ului care\r\ntraversează comuna. Mai t\u00e2rziu, pretotul Savva Popovici cel T\u00e2năr, se\r\nrecomanda \u00eentr-un fel similar, ca \u201eparoh neunit ot Ștază…\u201d.<\/p>\n\n\n\n

[28]<\/a>Hitchins,\r\nBeju 1989, p. V.<\/p>\n\n\n\n

[29]<\/a>Bogdan\r\n\u2013 Duică 1896; vezi și Păcală 1915, p. 358, n. 1; 365.<\/p>\n\n\n\n

[30]<\/a>Pop,\r\nCucui, Dumitran 2010, pp. 68-78, fig. 44-60.<\/p>\n\n\n\n

[31]<\/a>Cioran\r\n1940, p. 333; Porumb 1983-1984, p. 380; Porumb 2003, pp. 43-45.<\/p>\n\n\n\n

[32]<\/a>Pop\r\n2009, p. 101.<\/p>\n\n\n\n

[33]<\/a>Porumb 2003, p. 45, n. 20.<\/p>\n\n\n\n

[34]<\/a>Pop,\r\nCucui, Dumitran 2010, p. 34.<\/p>\n\n\n\n

[35]<\/a>\u00cen\r\nConscripţia clerului rom\u00e2nesc de la 1733, preotul Şerb (Şărban),\r\nhirotonit \u00een 1730, apărea ca fiind neunit. Vezi Hitchins, Beju 1989, p. V.<\/p>\n\n\n\n

[36]<\/a>Inscripţie\r\ndeasupra icoanei \u201eDeisis\u201d, din registrul superior al faţadei sudice.<\/p>\n\n\n\n

[37]<\/a>Inscripţie\r\nnotată \u00een st\u00e2nga icoanei \u201ePl\u00e2ngerea lui Iisus\u201d, de pe faţada absidei\r\nde răsărit.<\/p>\n\n\n\n

[38]<\/a>Pe\r\nmarea icoană a Sf\u00e2ntului Arhanghel Mihail, din registrul inferior al\r\nfaţadei sudice.<\/p>\n\n\n\n

[39]<\/a>Pe\r\nicoana Sf\u00e2ntului Ioan Botezătorul, din registrul superior al faţadei\r\nde sud.<\/p>\n\n\n\n

[40]<\/a>Pe\r\nicoana Sf\u00e2ntului Arhanghel Mihail, din registrul superior al faţadei de\r\nnord.<\/p>\n\n\n\n

[41]<\/a>Dumitran\r\n2010, p. 93, n. 51.<\/p>\n\n\n\n

[42]<\/a>Iorga\r\n1906(II), p. 155, doc. 531.<\/p>\n\n\n\n

[43]<\/a>Sprijinitori,\r\naşa cum am văzut, ai realizării picturilor exterioare, membrii\r\nfamiliei preotului Şerb (Şărb) s-au dovedit la fel de\r\nentuziaşti \u00een donarea sumelor de bani destinate plăţii\r\nzugravilor pentru frescele ori icoanele care s-au\u00a0 pictat \u00een interiorul bisericii.<\/p>\n\n\n\n

[44]<\/a>Dumitran\r\n2010, p. 89, n. 42.<\/p>\n\n\n\n

[45]<\/a>\u201e1760.\r\nFiind zug[ravi] la această boltă cu evangheliști, Grigorie, Ioan\r\nsin ego\u201d \u2013 pe pandantivul cu reprezentarea evanghelistului Luca. Cioran 1940,\r\np. 333; Porumb 1983-1984, p. 387, n. 57; Dumitran 2010, p. 89, n.43.<\/p>\n\n\n\n

[46]<\/a>\u201e…\r\nFiind zugrafi Grigorie, Ioniţă sin ego, 1761 (cu slove) 1761 (cu\r\ncifre)\u201d. Textul integral al inscripţiei aplicate pe peretele sudic al\r\npronaosului a fost publicat de Saveta-Florica Pop. Pop 2013(I), p. 419, n. 2.<\/p>\n\n\n\n

[47]<\/a>Dumitran\r\n2010, pp. 89, 90, n. 44.<\/p>\n\n\n\n

[48]<\/a>Porumb\r\n1976, p. 108, 121, fig. 6, 36; Pop 2013(I), pp. 419-446.<\/p>\n\n\n\n

[49]<\/a>Dintre\r\nacestea se mai păstrează \u00een biserica din Rășinari doar\r\nicoana \u201eSf\u00e2ntului Nicolae\u201d, celelalte trei fiind sustrase fraudulos la\r\nsf\u00e2rșitul secolului trecut. Reproduceri fotografice după aceste\r\nicoane la Porumb 1998, p. 319; Porumb 2003, ilu. 109;\u00a0 Pop 2013(I), pp. 436, 437, ilu. 1-3.<\/p>\n\n\n\n

[50]<\/a>Pop\r\n2013(I), pp. 436, 437.<\/p>\n\n\n\n

[51]<\/a>Cioran\r\n1940, p. 332.<\/p>\n\n\n\n

[52]<\/a>Chihaia\r\n1988, p. 209 şi urm.; Chihaia 1968, p. 22.<\/p>\n\n\n\n

[53]<\/a>Rădulescu\r\n2010, p. 71 şi urm.<\/p>\n\n\n\n

[54]<\/a>Abrudan\r\n2017(I).<\/p>\n\n\n\n

[55]<\/a>Ciobanu\r\n1926, p. 76, n. 1.<\/p>\n\n\n\n

[56]<\/a>Cioran\r\n1940, p. 331, n. 2.<\/p>\n\n\n\n

[57]<\/a>Bunea\r\n1902, pp. 215, 216.<\/p>\n\n\n\n

[58]<\/a>Cioran\r\n1940, p. 331.<\/p>\n\n\n\n

[59]<\/a>Iorga\r\n1902, pp. 264, 265.<\/p>\n\n\n\n

[60]<\/a>Hitchins,\r\nBeju 1974, pp. 38, 39; alte surse amintesc de hirotoniri şi după\r\naceastă dată, cum a fost de pildă cazul preotului Nica din Bran,\r\nsfinţit de Dionisie Novacovici \u00een biserica răşinăreană\r\nla 14 mai 1763.\u00a0 Popa 2007, p. 165, n.\r\n478.<\/p>\n\n\n\n

[61]<\/a>Cioran\r\n1940, p. 332.<\/p>\n\n\n\n

[62]<\/a>\u00cembrăcămintea\r\ncoperţilor din catifea roşie, aplicaţiile din argint cizelat,\r\nreprezent\u00e2nd icoana \u201eȊnvierii Domnului\u201d şi pe cei patru\r\nevanghelişti, precum şi balamalele şi zăvoarele se\r\npăstrează ca atare.<\/p>\n\n\n\n

[63]<\/a>Anularea\r\nşi \u00eenlocuirea \u00een vechiul text a hramului bisericii s-a făcut cu 62 de\r\nani mai t\u00e2rziu, prin m\u00e2na celui care a redactat, pe mai multe pagini ale\r\ncărţii, o nouă \u00eensemnare cu următorul cuprins: \u201eŞi\r\ns-au pre\u00eennoit acesta \u00een zilele \u00b7 prea \u00eenălţatului şi spre neamul nostru \u00b7 prea milostivului şi\r\nprea bunului \u00eempărat \u00b7 Franţ \u00cent\u00e2iul [Franciscus Primus \u2013 cu caractere\r\nlatine, n.n<\/em>.] \u00b7 pravoslavnic arhiereu al\r\nneuniţilor\r\n\u00b7 din marele\r\nprinţipat al Ardealului şi \u00b7 părţilor lui \u00eempreunate, \u00a0prea luminatul şi prea o sfinţitul\r\nşi neamului său \u00b7 prea bine cugetătoriul domn Vasilie Moga,\r\n[Basilius Moga \u2013 cu caractere latine, n.n.<\/em>]\r\n(…) \u00een M\u00fchlnubach [Sz\u00e1sz Sebeş \u2013 cu caractere latine, n.n.<\/em>] \u00b7 Domn Direactor şi\r\nlocal protopop\u00b7\r\nprea cinstitul\r\ndomn Moisi Fulea \u00b7 \u00een [Nag\u00ff Ludos \u2013 cu caractere latine, n.n.<\/em>] \u00b7 fungeși neuniţi acuma \u00een slobodul şi\r\ncrăiescul sat Răsinariu aflători preoţi:\u00a0 1 ͫ ͦ Emilian Popovici, sau\r\nKăzan; 2 ͩ ͦ Iacov Izdrail; 3 ͭ ͥ ˢ Ego, …\r\nBasilius Papp recenzor Iacovici …; 4 ͩ ͧ ˢ Daniil Popovici sau\r\nSavavici; 5 ͩ ͧ ˢ Petru Brotea \u00b7 gociman Crăciun\r\nSobașe(?) \u00b7 Ano Domini milesimo octingentesimo vigesimo nono 1829 Die 7\r\nͫ\u00a0 ͣ\u00a0 Martie \u00b7 Amen\u201d.<\/p>\n\n\n\n

[64]<\/a>Cioran\r\n1940, p. 331.<\/p>\n\n\n\n

[65]<\/a>Cioran\r\n1940, p. 335.<\/p>\n\n\n\n

[66]<\/a>Cioran\r\n1912, p. 124.<\/p>\n\n\n\n

[67]<\/a>Pe\r\nultima filă a cărţii numită \u201eTesalonic\u201d (A preafericitului Arhiepiscop al\r\nTesalonicului Simeon : Voroavă de \u00eentrebări şi de\r\nrăspunsuri \u00eentru Hristos<\/em>), cumpărată pe seama bisericii\r\nneunite din Răşinari la anul 1777, se păstrează un autograf\r\nal acestuia, frumos caligrafiat cu slove citeţe: \u201eScris-am eu Preot Savva\r\nPopovici Paroh Neunit ot Ştază i proci 1791 Avgust 23\u201d (fig. 48).<\/p>\n\n\n\n

[68]<\/a>Cioran\r\n1940, pp. 333, 334.<\/p>\n\n\n\n

[69]<\/a>Cioran\r\n1940, p. 335.<\/p>\n\n\n\n

[70]<\/a>Pop\r\n2011 (I), p. 347.<\/p>\n\n\n\n

[71]<\/a>Anul\r\n1784 apare notat, cu slove, pe filactera desfăşurată de\r\nproorocul David şi respectiv cu cifre, pe filactera proorocului Solomon,\r\n\u00een registrul superior al iconostasului (Pop 2011(II), pp. 180, 502 (ilu. 147),\r\n505 (ilu. 168, 169), 506 (ilu. 178-179)). Anul 1785 mai era vizibil \u00een\r\ninscripţia de pe icoana \u00eempărătească a \u201eMaicii Domnului cu\r\nPruncul\u201d.<\/p>\n\n\n\n

[72]<\/a>Inscripţia\r\na fost descifrată doar aproximativ de Emilian Cioran (Cioran 1940, p.\r\n332.); vezi și <\/em>Porumb 1998, p.\r\n142.<\/p>\n\n\n\n

[73]<\/a>Porumb\r\n1998, n. 66.<\/p>\n\n\n\n

[74]<\/a>Abrudan\r\n2014, pp. 206, 207.<\/p>\n\n\n\n

[75]<\/a>Creiţarul,\r\nmonedă mică din argint, valora a suta parte dintr-un florin.<\/p>\n\n\n\n

[76]<\/a>Pop,\r\nCucui, Dumitran 2010, p. 71.<\/p>\n\n\n\n

[77]<\/a>Cf.<\/em> Pop 2011(I), pp. 349, 355, 356.<\/p>\n\n\n\n

[78]<\/a>Cf.<\/em> Porumb 2003, p. 113; Cf<\/em>. Pop 2011(I), pp. 349, 356.<\/p>\n\n\n\n

[79]<\/a>Ȋn\r\nprezent o parte din imaginile zugrăvite atunci sunt acoperite de scara cu\r\ntrepte din piatră construită \u00een 1865.<\/p>\n\n\n\n

[80]<\/a>Pop\r\n2011(I), p. 349.<\/p>\n\n\n\n

[81]<\/a>Pop\r\n2011(I), p. 349.<\/p>\n\n\n\n

[82]<\/a>Meteş\r\n1929, p. 130.<\/p>\n\n\n\n

[83]<\/a>Petru\r\nAlbu, menţionat \u00een documentul manuscris redactat de Savva Popovici din\r\nRăşinari, se număra printre bătr\u00e2nii care \u00eencă de pe\r\nla 1787 alcătuiau consiliul parohial al bisericii\r\nrăşinărene. Abrudan 2009, p. 329, n. 81.<\/p>\n\n\n\n

[84]<\/a>Cioran\r\n1940, p. 334.<\/p>\n\n\n\n

[85]<\/a>Manuscrisul\r\nare formatul 13\u00d721 cm, filele nefiind numerotate, ci doar diversele\r\nsecţiuni ale textului.<\/p>\n\n\n\n

[86]<\/a>Mulţumim\r\npărintelui Nicolae Jianu din Rășinari, pentru semnalarea\r\nexistenţei acestui manuscris inedit.<\/p>\n\n\n\n

[87]<\/a>Popa\r\n2007, p. 104, n. 332.<\/p>\n\n\n\n

[88]<\/a>\u201eLa\r\n11 Ianur. 838 s-au cutremurat păm\u00e2ntul at\u00e2ta de tare \u00eenc\u00e2t s-au crepat S.\r\nBiserică cea noao din Copăcele noaptea pe la 10 ceasuri.\r\nRăşinari, luna, Anul mai sus scrise. Prin Petru Gligorie Dascăl\r\nneunit la S. Biserică cea nouă. 1838\u201d.<\/p>\n\n\n\n

[89]<\/a>Pop\r\n2013(I), p. 430.<\/p>\n\n\n\n

[90]<\/a>Pop\r\n2013(I), p. 429.<\/p>\n\n\n\n

[91]<\/a>Pop\r\n2013(I), p. 429.<\/p>\n\n\n\n

[92]<\/a>Abrudan 2017(II), p. 593.<\/p>\n\n\n\n

[93]<\/a>Cioran\r\n1940, p. 331.<\/p>\n\n\n\n

[94]<\/a>\u00cen conscripţia\r\ndiecezei unite a Făgăraşului din anul 1767, efectuată de\r\nepiscopul Atanasie Rednic, la Răşinari figura și un preot cu\r\nnumele Pătru, care fusese hirotonit la Bucureşti. Dumitran, Dumitran,\r\nLaslo 2009, pp. 172, 173.<\/p>\n\n\n\n

[95]<\/a>Un\r\npreot răşinărean Ioanăş (Iuones) a fost hirotonit de\r\nAtanasie Anghel \u00een 1711. Hitchins, Beju 1989, p. V.<\/p>\n\n\n\n

[96]<\/a>\u201eNeştiind\r\nsau vorbind rău rom\u00e2neşte, arhiereii s\u00e2rbi, care tindeau\r\nsă-şi extindă jurisdicţia canonică şi asupra\r\nTransilvaniei, ţineau pe l\u00e2ngă ei un secretar rom\u00e2n\u201d. Pervain 1971,\r\np. 34, n. 16; Dimitrie a studiat la Moscova, unde \u00eeşi va fi \u00eensuşit\r\nvorbirea limbilor slave. Lupşa 1947, p. 30.<\/p>\n\n\n\n

[97]<\/a>Cioran 1955 (1991),\r\np. 8-9; apud<\/em> Pop 2013(I), p. 430, n.\r\n45.<\/p>\n\n\n\n

[98]<\/a>Nicolae\r\nIorga semnala \u00a0următoarea notă\r\n\u00eensemnată \u201epe un cronograf admirabil caligrafiat (de la\r\nRăşinari): Şi am scris eu popa Savva Popovici de la\r\nRăşinariu, asesor cons[istoriului] ep[is]cop[esc], August 10, 1790\r\n…\u201d (Iorga 1906(II), p. 155. doc. 532); \u201eSavva Popovič, protopopŭ ot\r\nRăşinariŭ\u201d, iscălea \u00een 20 aprilie 1795 o\r\nadeverinţă pentru 15 florini primiţi de la epitropii Companiei\r\ngreceşti din Sibiu, pentru pomenirea lui Dimitrie Dutcă (Iorga\r\n1906(I), doc. CCXXXIV, p. 117); pe un alt document, publicat de N. Iorga,\r\nreprezent\u00e2nd un act de angajare a unui gociman la biserica din Bungard, exista\r\nsemnătura lui \u201eSavva Popovič, protopopŭ alŭ Sibiiuluĭ,\r\nde la Răşinari, şi asesor conzistorum episcopesc, la ani 1795,\r\nOc[tomvrie] 18\u201d (Iorga 1906(II), doc. XXXI, p. 294); \u201eSibiiŭ, 26 Septembre\r\n1796, \u00abc[alendarul] vech[iŭ] … Savva Popovič, protop[opul]\r\nSibiiului şi asesor conz[istorial], Ilie Popovič, paroh\r\nim[părătesc] si asesor …\u00bb\u201d (Iorga 1906(I), doc. CCLII, p. 121).<\/p>\n\n\n\n

[99]<\/a>Lupaş\r\n1928, p. 18.<\/p>\n\n\n\n

[100]<\/a>Părintele\r\nMircea Păcurariu afirmă despre Savva Popovici \u201ecel Bătrăn\u201d\r\ncă \u201eepiscopul Ghedeon Nichitici l-a numit \u00abasesor consistorial\u00bb (consilier\r\neparhial) \u00eencă din primul an de păstorire, 1784, … şi că\r\na devenit om de \u00eencredere al ultimului episcop s\u00e2rb al Transilvaniei, Gherasim\r\nAdamovici, pe care-l \u00eensoţea \u00een vizitele sale canonice \u00een eparhie… \u201d. Păcurariu\r\n2002, p. 42.<\/p>\n\n\n\n

[101]<\/a>Ioachim\r\nSimion era \u00eenregistrat ca preot paroh şi administrator al protopopiatului\r\nortodox din Sibiu (Parochus et\r\nArchidiaconus<\/em>) \u00een Conscripţia efectuată de episcopul Dionisie\r\nNovacovici, \u00een 1767. Hitchins, Beju 1984, p. 563.<\/p>\n\n\n\n

[102]<\/a>Anul\r\n1780, menţionat \u00een legătură cu presupusa dată a morţii\r\nprotopopului Ioachim Simion, este \u00eensemnat \u00een pomelnicul preoţilor\r\nslujitori de la biserica \u201eDuminica Floriilor\u201d din Avrig.<\/p>\n\n\n\n

[103]<\/a>Dimitrie\r\nEustatievici a \u00eendeplinit \u201eslujba de \u00absăcretariuş\u00bb cu\r\nintermitenţe (1762-1767, 1771-1773 şi 1784-1785 inclusiv)\u201d. Pervain\r\n1971, p. 34.<\/p>\n\n\n\n

[104]<\/a>Puşcariu\r\n1889, p. 155.<\/p>\n\n\n\n

[105]<\/a>Muşlea\r\n1943, p. 134.<\/p>\n\n\n\n

[106]<\/a>Brote 1878, p. 9.<\/p>\n\n\n\n

[107]<\/a>Cioran\r\n1940, pp. 327, 328.<\/p>\n\n\n\n

[108]<\/a>Cioran\r\n1940, p. 334.<\/p>\n\n\n\n

[109]<\/a>Cioran\r\n1940, p. 334.<\/p>\n\n\n\n

[110]<\/a>Răstignirea<\/em> (nota \u00eei aparţine lui\r\nEmilian Cioran).<\/p>\n\n\n\n

[111]<\/a>Cioran\r\n1940, pp. 334, 335, n. 1.<\/p>\n\n\n\n

[112]<\/a>Mobilierul\r\nsculptat care a aparţinut bisericii din Rășinari au făcut\r\nrecent obiectul unei cercetări efectuate \u00een scopul redactării şi\r\nsusţinerii unei teze de licență. Dinu 2016.<\/p>\n\n\n\n

[113]<\/a>Dinu\r\n2016, p. 20.<\/p>\n\n\n\n

[114]<\/a>Referirea\r\nse face la icoana care acoperă o nişă aflată deasupra\r\nproscomidiarului, ilustr\u00e2nd Sf\u00e2nta Mahramă şi episodul legendei\r\nSfintei Veronica, pictura fiind semnată de Ioan Zugrav, identificat cu\r\nIoan zugravul din Poplaca, Cioran 1940, <\/em>p.\r\n334; <\/em>Pop 2013(II), p. 166, 180.<\/p>\n\n\n\n

[115]<\/a>\u201eCu\r\nprivire la Răşinari, trebuie să mai amintesc petrecerea aici \u00een\r\na doua jumătate a veacului al XVIII-lea a fugarului Apostol, fiul banului\r\nmuntean Hrizea şi al soţiei lui Gherghina, care se căsători\r\nde două ori, \u2013 a doua, cu o pribeagă, Dumitrana, făc\u00e2nd nunta \u00een\r\ncasa preotului Manea Izdrăilă \u2013 şi care a murit la Cluj,\r\nlăs\u00e2nd o fată Eva, care se mărită cu dascălul Aliman\r\nGalea, \u00een 1783-4, dregătorii rom\u00e2ni ai Răşinarului dădeau\r\ndascălului Aliman mărturiile şi adeverinţele de nevoie\r\npentru a reclama \u00een \u00abţară\u00bb moşiile ce se cuveneau\r\ndăscăliţei Eva\u201d. Iorga 1906(I), pp. XXXIII, XXXIV.<\/p>\n\n\n\n

[116]<\/a>Cioran\r\n1940,<\/em> p. 332.<\/p>\n\n\n\n

[117]<\/a>\u201e1799.\r\nFranz Eberhardt, Bildhauer in Hermannstadt. Starb 45 Jahre al am 12 J\u00e4nner\r\n1799. Siebenb. Intelligenzblatt. v. J. 1799. Nr. 11 S.88\u201d. W.S. 1886 p. 142.<\/p>\n\n\n\n

[118]<\/a>Petranu\r\n1935, p. 50.<\/p>\n\n\n\n

[119]<\/a>Potrivit\r\nunei alte surse, anul naşterii ar fi 1713 (https:\/\/www.gyorikonyvtar.hu\/gyel\/index.php\/Eberhardt_Antal).<\/p>\n\n\n\n

[120]<\/a>Lexicon\r\n2019(I).<\/p>\n\n\n\n

[121]<\/a>\u00cen\r\nRegistrul de stare civilă, Anton Eberhard, de profesie sculptor, era\r\n\u00eenregistrat ca cetăţean al Budei, la 4 septembrie 1756. Arhiva 2019.<\/p>\n\n\n\n

[122]<\/a>Aggh\u00e1zy\r\n1959, pp. 186-187; Lexicon 2019(II).<\/p>\n\n\n\n

[123]<\/a>Marki\r\n1895, p. 827, apud<\/em>, Sabău 1992,\r\np. 152, n. 67;\u00a0 Aggh\u00e1zy 1959, p. 187;\r\napud, <\/em>Lexikon 2019(II); Sabău\r\n1992, p. 115; potrivit altor informaţii, \u201eFranz Eberhardt, a sosit (la\r\nOradea) pe la sf\u00e2rşitul anilor 1750… unde a moştenit atelierul meşterului\r\nJoseph Wagner\u201d, vezi K\u00e9menes 2017, p. 7.<\/p>\n\n\n\n

[124]<\/a>Bir\u00f3\r\n1932, p. 47, 145, 146; apud<\/em>,\r\nSabău 1992, p. 109, n. 48.<\/p>\n\n\n\n

[125]<\/a>Popica\r\n2011, pp. 56, 57, n. 31.<\/p>\n\n\n\n

[126]<\/a>Aggh\u00e1zy\r\n1959, p. 187; apud<\/em>, <\/em>Lexikon 2019(II).<\/p>\n\n\n\n

[127]<\/a>Sabău\r\n1992, p. 116.<\/p>\n\n\n\n

[128]<\/a>Sabău\r\n1992, p. 27.<\/p>\n\n\n\n

[129]<\/a>Singurul\r\nmotiv figurativ zoomorf apare la cele două console care susţin corpul\r\namvonului, ale căror terminaţii au forma unor capete de lei.<\/p>\n\n\n\n

[130]<\/a>Dinu\r\n2016, p. 31.<\/p>\n\n\n\n

[131]<\/a>Pop\r\n2011(II), p. 182, p. 507, il. 190 a, 190b-c.<\/p>\n\n\n\n

[132]<\/a>Piatra\r\nde temelie a bisericii sibiene a fost aşezată la 31 august 1797 (Bodogae\r\n1987, p. 101), iar cu puţin \u00eenainte de finalizarea construcţiei, \u00een\r\n6\/17 august 1799, deasupra uşii a fost aşezată \u201eSf\u00e2nta\r\nicoană a Transfigurării\u201d (Karathanasis 2003, p. 92; Boicu 2017, p.\r\n53).<\/p>\n\n\n\n

[133]<\/a>O\r\nschiţă atent documentată a biografiei lui Joseph Neuhauser\r\n(1767-1815) a fost alcătuită de istoricul de artă sibian Julius\r\nBielz (Bielz\r\n1956).<\/p>\n\n\n\n

[134]<\/a>Pop\r\n2013(I), p. 423, 446, fig. 15.\u00a0 Saveta-Florica\r\nPop atribuie icoana lui Grigore Ranite.<\/p>\n\n\n\n\n\n

\n\n\n\n

Galerie Imagini<\/h3>\n\n\n\n
\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n\n
\"\"\/<\/a><\/figure>\n\n<\/figure>\n\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Cronologia zidirii și \u00eentocmirii artistice a bisericii \u201eSf. Cuvioasă Paraschiva\u201d, din Rășinari (1752-1798) Ioan Ovidiu Abrudan Universitatea \u201eLucian Blaga\u201d, Sibiu Biserica \u201eSf\u00e2nta Cuvioasă Paraschiva\u201d s-a zidit \u00een Răşinari la mijlocul […]<\/p>\n","protected":false},"author":0,"featured_media":195,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"footnotes":""},"categories":[9],"tags":[],"class_list":["post-164","post","type-post","status-publish","format-standard","has-post-thumbnail","hentry","category-9"],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/museikon.ro\/en\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/164","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/museikon.ro\/en\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/museikon.ro\/en\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/museikon.ro\/en\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=164"}],"version-history":[{"count":1,"href":"https:\/\/museikon.ro\/en\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/164\/revisions"}],"predecessor-version":[{"id":179,"href":"https:\/\/museikon.ro\/en\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/164\/revisions\/179"}],"wp:featuredmedia":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/museikon.ro\/en\/wp-json\/wp\/v2\/media\/195"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/museikon.ro\/en\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=164"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/museikon.ro\/en\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=164"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/museikon.ro\/en\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=164"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}